Cărțile care țin aprinsă Calea: Roland J. Maroteaux – „Mes Chroniques Bodo”

martie 9, 2026

1272

Citesc! Citesc! Citesc! De o săptămână, asta fac zilnic! Și citește și pisica Sony alături de mine (ba chiar are și comentarii uneori). Mare mi-a fost bucuria când am primit cartea „Mes Chroniques Bodo” scrisă și editată de Maestrul Roland J. Maroteaux. Abia așteptam să ajung acasă și să desfac pachetul. Desigur, prima impresie a fost vizuală. Cartea arată senzațional, de la calitatea hârtiei, la fotografii, coperte și modul de prezentare – totul este la superlativ. Am primit-o cu autograful autorului ceea ce m-a bucurat și mai mult! Au fost editate doar 300 de exemplare, iar eu îl am pe cel cu numărul 140. 🙂 Evident că nu am rezistat și m-am pus pe citit de îndată ce am deschis-o, și am „picat” în universul cărții, fiind atât de captivată încât nu i-am dat drumul din mână până ieri când am terminat-o. Ah, am uitat să vă spun: cartea este în limba franceză și inițial m-am gândit că îmi va fi greu să o citesc pentru că, deși știu limba franceză, îmi lipsește exercițiul pentru că o vorbesc extrem de rar. Eram sigură că am uitat-o. Dar uite că o carte pe un subiect atractiv a scos la suprafață toată franceza studiată încă din clasa a II-a până în ultimul an de liceu. 🙂

Despre Maestrul Roland J. Maroteaux ne-a povestit în câteva ocazii Sensei Cristian Laiber (care i-a fost discipol apropiat și căruia îi mulțumesc pe această cale). Așa că mi-am dorit să am cartea. Și am descoperit un om cu o experiență vastă în practică și mi-am recăpătat un pic încrederea în mine (sau cel puțin am început să o fac) și am aflat despre experiențe de viață pe care, cel mai probabil, nu le voi trăi niciodată, dar care mi-au schimbat un pic perspectiva asupra practicii.

Roland J. Maroteaux este un personaj atipic, cu o reputație celebră în lumea francofonă. Bine cunoscut pe plan internațional în domeniul artelor marțiale, în special în Aiki-jujutsu, el a fost unul dintre primii europeni care au obținut în Japonia titlurile onorifice de Shihan, Joden-shihan și So-shihan. A fost primul francez care a introdus în Franța două școli japoneze: Hakkō-ryū în 1973 și Takeda-ryū în 1987. În 1997 și-a creat propria școală sub denumirea Takeda-ryū Maroto-ha, fără a modifica în vreun fel bazele transmise de maeștrii săi, pe care a știut să le protejeze și să le transmită cât mai fidel cunoașterea și măiestria lor. Astăzi, 9 dan și Hanshi, expert în sabie japoneză (Iaido), el ne dezvăluie în această lucrare toate trăirile și descoperirile sale privind tehnica japoneză și spiritul care decurge din aceasta. Este vorba despre o reunire a majorității cronicilor sale, publicate în numeroase reviste de specialitate, de-a lungul a 65 de ani de practică, dintre care 55 de ani de predare.

A citi înseamnă a zbura: a te înălța până la o opinie care oferă o vedere de ansamblu asupra terenurilor largi ale istoriei, varietății umane, ideilor și a experienței comune. Cartea este un jurnal de bord care oglindește reușitele, eșecurile, momentele de cumpănă, satisfacțiile și bucuriile unui practicant.

Pe calea artelor marțiale există multe lucruri care nu pot fi explicate în cuvinte. Ele se învață în tăcere, în repetiție, în respirația antrenamentului. Și totuși, din când în când, un maestru alege să scrie. Să așeze pe hârtie o parte din experiența sa. Nu pentru a explica totul – pentru că asta ar fi imposibil – ci pentru a lăsa posterității câteva urme pe potecă. Unele cărți sunt borne pe drum. Sau, poate, felinare aprinse de cineva care a trecut pe acolo înaintea noastră.

Cartea Maestrului Roland J. Maroteaux se înscrie, pentru mine, în această categorie. Nu este doar o lucrare despre Budo, despre tehnică sau despre istoria unei practici. Este, mai ales, o mărturie. O poveste despre călătorie, despre căutare, despre întâlnirea dintre om și Cale. Pentru cineva aflat la început de drum, astfel de cărți au o valoare aparte. În ele descoperi că întrebările tale nu sunt noi, că îndoielile, ezitările, revelațiile sau micile victorii interioare au fost trăite și de alții înaintea ta. Iar simplul fapt că cineva a ales să le povestească devine un mic grăunte de speranță: dacă drumul a fost parcurs de alții, atunci poate fi parcurs și de tine.

În artele marțiale japoneze există o tradiție veche a scrisului. Maeștrii, practicanții au consemnat, generație după generație, experiențele lor în manuscrise, pergamente sau suluri. Uneori erau texte tehnice, alteori reflecții despre spiritul practicii. Astăzi le numim simplu „scrolluri”, dar ele sunt, de fapt, mult mai mult decât niște documente vechi. Sunt urmele vii ale unei călătorii. Datorită acestor scrieri, multe dintre învățăturile trecutului au ajuns până la noi. Ele au supraviețuit războaielor, schimbărilor de epocă și transformărilor societății. Fără aceste consemnări, o mare parte din spiritul Budo s-ar fi pierdut.

Într-un fel, fiecare maestru care scrie continuă această tradiție. Așază pe hârtie nu doar cunoștințe, ci și experiență, îndoieli, revelații. Lasă în urmă un fir care poate fi prins de cei care vin după. De aceea, cărți precum cea semnată de Maestrul Roland J. Maroteaux sunt mai mult decât simple volume de specialitate. Ele sunt punți între generații. Iar uneori, tot ce are nevoie un începător este exact atât: o poveste care să-i spună că merită să continue.

Astfel de cărți oferă confirmarea că ceea ce simți pe Cale nu este o iluzie. Că îndoiala face parte din drum. Că transformarea este uneori incomodă. Că fiecare antrenament te descompune puțin, doar pentru a te recompune altfel. Japonezii au înțeles foarte devreme importanța acestei forme de transmitere. De aceea au scris. Au consemnat. Au păstrat fragmente din gândirea unor oameni care au trăit intens Calea.

Mi-a părut puțin rău când am ajuns la finalul cărții. Parcă aș mai fi vrut să citesc cel puțin câteva pagini. Am lăsat să treacă o zi ca să se așeze puțin informația. E bogată, oferită cu generozitate. Orice ascensiune presupune un drum iniţiatic. Acest drum plin de provocări şi încercări care ne modelează, duce la cunoaşterea lumii şi la transformarea noastră spirituală, sufletească. Dar până acolo, este cale lungă. Și, din păcate, mulți dintre noi ne împiedicăm de prima piatră și de convingerile disfuncționale care ne conduc în viața de zi cu zi. Cu cât le confirmăm mai mult, cu atât zidurile ridicate în jurul lor devin mai solide, iar ieşirea din propria fortăreaţă din ce în ce mai anevoioasă. Dar uite că unii oameni au reușit și dacă ei au putut, în mod cert putem și noi. Dacă ne dorim. La finalul cărții, gândul pe care l-am citit printre rânduri a fost: „Drum bun, călătorule, oriune te-ai afla!”.