Câteva întrebări naive

0
26

question-markArticol de Nicolae Manolescu publicat în Adevărul
Îmi pun de la un timp câteva întrebări naive, şi nu pentru că n-ar avea răspuns, fiind, altfel zis, inutile, ci pentru că pot fi considerate un picuţ retorice, conţinându-şi,  adică, răspunsul. Problema ar fi de ce mi le mai pun. Fiindcă nu pot să nu mi le pun: au devenit o obsesie. Într-o anumită măsură, mă confortează faptul că şi alţii împărtăşesc aceeaşi obsesie.
În ultimele luni, procuratura generală a redeschis câteva dosare importante, tratate, şi nu doar o singură dată până acum, cu NUP. E vorba, între altele, de dosarul Revoluţiei din 1989, de al Mineriadei din 1990 şi de al asasinării bestiale de către fosta Securitate a lui Babu (cum îi spuneau prietenii) Ursu.
Pentru soluţionarea cinstită a dosarului din urmă, Andrei Ursu, fiul victimei, se bate cu autorităţile judiciare de 25 de ani. Câteva arestări au fost deja operate, dar se pare că doi dintre principalii condamnaţi, doi foşti colonei de Securitate, şi-au petrecut anii din urmă acasă. Unul ar fi decedat între timp. Tăcerea asupra cazului Ursu, devenită asurzitoare, a fost spartă de redeschiderea în vara aceasta a dosarului, prin implicarea altor ofiţeri de Securitate. Întrebarea mea este: într-un astfel de caz, ca, de altfel şi în cele legate de Revoluţie şi de Mineriadă, de ce nu sunt luaţi la întrebări magistraţii care au hotărât neînceperea urmăririi penale? Sau poliţiştii şi procurorii care au întocmit dosarele izbăvitoare?
Întrebările care urmează le-am mai pus, chiar în această pagină: de ce odată stabilit plagiatul de către cine trebuie, de ce plagiatorii nu sunt acuzaţi, pe cale de consecinţă, de fals şi uz de fals, mai mult, puşi să restituie cei 15% primiţi în plus la salariu ca indemnizaţie pentru titlul de doctor? Şi de ce sunt cruţaţi de răspunderea ce le revine firesc coordonatorii de doctorate şi membrii comisiei, trei la număr, care au acordat titlul? Recent, ministrul învăţământului s-a referit la o eventuală răspundere a acestora, dar a evitat s-o numească penală, sugerând doar că profesorii vinovaţi n-ar mai trebui să conducă doctorate. După părerea mea, e prea puţin. Sigur, trebuie analizat fiecare caz în parte şi nu considerate vinovate la grămadă şcolile doctorale. Se va putea constata şi din ce motiv (dez)onoratele comisii care au acordat titluri pe bandă rulantă s-au compromis profesional: din neatenţie (chiar toţi?), din incompetenţă (coordonând teze din afara specialităţii lor) sau, nu vreau să fac proces de intenţie nimănui, pentru niscai avantaje materiale ori de altă natură. Încrângătura de la Academia Oprea, când membrii ei şi-au acordat reciproc doctorate, funcţii înalte, totul conducând la o unică şi atotputernică persoană, pe care plagiatul propriei teze nu l-a oprit să fie conducătorul tezelor colegilor lui, ilustrează în cel mai înalt grad, unul de general, deşi nu pe bune, eficienţa caracatiţei. Întreb: în aceste condiţii, sugestia ministrului nu reprezintă o frecţie la un picior de lemn?
Puteți citi articolul în întregime aici:
http://adevarul.ro/news/politica/cateva-intrebari-naive-1_57e4f2965ab6550cb8e96999/index.html
sursa: Adevărul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here