CE M-A APUCAT CU FOTOGRAFIILE DIN COPILĂRIE?

0
241

Un crâmpei din viața mea. Am nimerit pe FB la un anunț dat de Melanie Eros (Pușa) privind un transplant hepatic pentru un Robert Eros din Canada. Am realizat brusc că e vorba de verișorul meu. I-am scris doamnei și a confirmat. N-am corespondat, nu ne-am văzut de peste 15-20 de ani. Mi-am amintit că și fratele lui, Gyuri Eros a trecut printr-un transplant hepatic. Niciunul n-a fost băutor sau fumător. Gyuri, care trăiește în Israel are o viață de roman. Sper să-l scrie cât de curând.

Când eram mici eram apropiați, deși ei locuiau la Cluj, noi la Brașov, apoi la București. Cu Gyuri am avut întâlniri mai dese, pentru că el juca polo și am fost adversari de câteva ori. Apoi, ca adolescent, student venea la București și am ”golănit” nițel împreună pe la 18-19 ani mergând la ceaiuri, ba l-am dus și la Melody Bar. Pe atunci era ceva unic pentru viața de noapte a Capitalei. Aveam o pasiune comună (sportul) și un viciu comun: ne plăceau fetele!

Roby este un intelectual rasat, decent, cuminte, familist, cu mult simț al umorului, de o bunătate ieșită din comun. Am căutat cele câteva imagini pe care le aveam cu ei. Din păcate nu am nimic de la Cluj, unde am mers la ei și am locuit cu ei câteva săptămâni. Numai noi, băieții. Am furat pere cu ciorapul din curțile vecine, am făcut scrimă cu echipamentul din podul casei lor, am făcut de toate, firește fotbal și prostii. O iubeam enorm pe mătușa mea Blanca și-l admiram pe unchiul Eros Laszlo. Ambii părinți erau jurnaliști de limbă maghiară foarte cunoscuți în primul rând la Cluj. Unchiul Laszlo (Laci) a făcut sport de performanță, dar era și unul dintre cei mai valoroși filateliști din țară. M-a învățat ce merită și ce nu merită să păstrez în clasoare. O vreme, vreo 5-7 ani, m-am ținut de acest hobby, apoi am donat toată colecția.

Robby și Gyuri au fost la noi la Brașov de câteva ori. De acolo e prima fotografie. Eu eram cel mai mic. Cam 4 ani.

Apoi vizitele au continuat pe traseul Cluj-București. A doua imagine este luată pe scările clădirii în care locuiam (chirie la stat) din 1954 până în 1995. Era pe Ana Ipătescu nr 2 (Piața Romană). Clădire de patrimoniu. Cred că aveam 6-7 ani. Nu știu 100%, dar întreb.Îi vedeți pe cei doi verișori, sora mea și tații noștri. Cel de lângă mine (1,92) e unchiul Laci, cel cărunt este dr.Partoș Andrei. Și iată că, stimulat de o întâmplare neplăcută, am ajuns să povestesc despre repere biografice. Problemele hepatice sunt, se pare, genetice. Nici la mine nu funcționează ca lumea, dar la mine e explicabil, dacă socotim miile de nopți nedormite!

Ultima imagine este cu Robby (e mai mai mare ca mine cu un an, cred). Nu știu de ce ne-au dus părinții tocmai la acel monument, dar cred că așa era moda.

Ar fi minunat să găsească un donator cât mai repede și să se poată bucura de copii și nepoți. Și poate să ne și vedem cumva, undeva.

Cu siguranță vor mai fi povestiri autobiografice, dar nu știu când și cum. Am un set de întrebări primite de la prietenii fideli ai emisiunilor. Voi răspunde curând.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here