CE NE FACEM, DOCTORILOR?

0
18

doctor doctorNu mă refer la a mea, pentru că la anii mei e nerelevant. Vorbesc de cea a copiilor. Dacă un angajat la o multinaţională plăteşte abonament la o clinică privată, are medic de familie, are toate serviciile incluse. Sau aproape pe toate. Totuşi, când e vorba de copii, nu se leagă mecanismul. Dai mereu peste alt şi alt pediatru. Fiecare se grăbeşte. Fiecare vrea să-i spui tot în 3-5 minute. Niciunul n-are răbdare să citească fişe, dar nici nu scrie tot ce e necesar acolo pentru a fi citit de următorul medic. La ce bun conceptul ăsta general de „medic de familie”? Dacă omul e mereu în contratimp cu nevoile tale? Are copilul peste 38 de grade, eşti obligat să-l duci, pentru că ei nu vin acasă. Are unele simptome, te alegi cu un tratament tip internet, adică ştiut de oricine, cu Nurofen, Panadol, picături, aşa, picături pe dincolo…Trec zilele şi nu e o.k. Dai antibiotic unui copil cu alergii, cu sensibilităţi mari, după care, la trei zile în plus recomanzi analize! Nu vă cer să judecaţi cele relatate, nu toţi avem pregătire de profil, dar părinţii noi sau vechi ştiu clar că după 6 zile de tratamente nu ai ce găsi în sânge sau în exudat (numai dacă e ceva teribil de grav). Ne-am dus şi l-am expus pe cel mic unei traume, luând (evident inutil) sânge…Ca să-i „linişteşti” pe părinţi le spui că dacă nu trece infecţia din gât, febra, atunci trebuie spitalizat pentru a i se face tratament injectabil, deşi scrie acolo clar că o mare familie de antibiotice nu i se poate administra. Deci fără teste alergologice n-ai cum să ştii ce să-i dai. Vreo trei medici pediatri nici n-au vrut să audă când le explicam că a avut şoc anafilactic la un antibiotic, că are o problemă serioasă. Ştiu că testele sunt foarte scumpe, dar trebuie să existe o cale şi-n astfel de cazuri, nu? Adică să le recomande cineva care ştie ce să ceară…Ar fi un pas, nu? Revin. Pe 5 ianuarie anunţam că am debutat la Grădiniţă. Ei bine, după a treia zi stăm şi căutăm soluţii, vorbim cu medici, cu farmaciste (încep să cred că sunt mai bine pregătite şi mai empatice cu suferinţa oamenilor), cu alte mămici, tătici…Percep o resemnare generală. Păi aşa e, că asta-i viaţa în colectivitate, că n-ai ce-i face! Oare cum s-a ajuns aici? Nu prin astfel de tratamente? Nu prin moda de a da la 100-1000 de pacienţi acelaşi antibiotic, de ştiu farmaciştii de la uşă ce vei cere? Nu astfel devin germenii rezitenţi? Chiar au plecat toţi medicii buni din ţară? Sigur că sunt şi excepţii fericite, sunt persoane care stau la telefon cu noi şi ne dau sfaturi cu drag şi înţelegere, dar fiecare copil e o entitate, pe neve nu-l poţi ajuta prea mult…Poţi să te uiţi în gât superficial sau atent. Să vezi, sau nu, o amigdalită autentică acută, pultacee!  Sau e altceva?  Fireşte că părinţii se vor înbolnăvi pentru că stresul scade rezistenţa, nesomnul reduce imunitatea aşa că o vom lua de la capăt! O să vă enerveze ce voi scrie aici, dar îmi asum: pe vremea mea nu era chiar în halul ăsta! Eu am crescut numai în colectivităţi şi nu mă ţineau acasă 10 zile din 14. Mai curând erau carantine.În care ne ţineau la cămin, adică nu veneam acasă…Între timp medicina s-a dezvoltat, tehnicile s-au modernizat şi iată la ce am ajuns!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here