CEL MAI FRUMOS CADOU DIN 2022 ! 1.01.

0
420

CEL MAI FRUMOS CADOU DIN 2022 ! 1.01.Știu că la anii mei devin mai sensibil, ușor depresiv, tiroida face figuri, așa că e posibil ca ce vă relatez să fie extrem de banal pentru unii dintre voi. Pentru mine a contat. În epoca lui ”I Love you”, ”Te iubesc” la fiecare două vorbe, la fiecare telefon, la orice ocazie față de persoane aproapiate, iubite, sau rude, eu nu m-am integrat. N-am folosit și am primit și un mic reproș de la fiul cel mic pentru că nu răspundeam (acum 3-4 ani) cu așteptatul ”Și eu te iubesc”. Între timp a renunțat și el. Mi s-a părut și mi se pare un automatism, fără acoperire. Mai ales că faptele, comportamentul persoanei, persoanelor nu susținea cu nimic declarația.

Azi am dialogat cu fiul meu din Suedia, cu frumoasa lui familie și brusc Noah, nepotul meu de 6 ani, vine spre camera de filmat și-mi spune foarte serios ”FarFar (bunicule) I miss You”! Am rămas blocat și eu și tatăl lui. M-a emoționat profund. Nu ne-am văzut des. Cred că au fost 6 intâlniri în total (botezul inclus), dar comunicarea a fost una non-verbală și absolut specială. Eu nu știu suedeză, el abia acum începe să le zică în engleză. Probabil că e nerelevant ce am scris, dar pentru mine a contat enorm, pentru că nu e genul să spună ceva ce nu simte, gândește. Nu-l compar cu nimeni. Mie-mi e dor de ei, dar n-am exprimat-o ever. I-am văzut pe toți 4 în 2019. Am mai spus-o, în copilăria mea nu era moda declarațiilor părinți-copii. Pardon, nu era la mine în casă. Un început de an bogat în stări să aveți și voi!

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here