*”Tăriceanu și Ponta, pilot și copilot, președinte și premier. Meseria lor: AUTO” Citatul e din Kamikaze! Să înţeleg că deocamdată îi leagă pasiunea pentru maşini…urmează să aflăm dacă-i mai leagă ceva-cineva. 😉 Ieri mă uitam amuzat la Tăriceanu care vorbea despre divorţuri! La asta e chiar superspecialist!
*Observ că mai mulţi amici, cunoscuţi se cam jenează să mai vorbească despre politică, după divorţul PSD-PNL. Sunt cei care m-au ironizat când le-am spus că o astfel de construcţie fondată numai pe ură nu poate rezista mult în timp. Avem acum 9 ministere fără miniştri plini! E o performanţă greu de egalat. Asta după ce s-au schimbat 16 miniştri până acum. Unii sunt la mititica, alţii stau ascunşi…Guiness Book mai are pagini pentru noi?
*Mă amuză să-i văd pe unii de la putere lăudându-se cu creşterea economică. Sigur, la statistică dă bine, dar noi acasă ce observăm? Că dăm mai mult la întreţinere, pe alimente, pe orice produs cumpărat. Ne interesează pe noi că suntem pe primul loc?
*Tăriceanu îşi face partid, Partidul Reformator Liberal. Exact asta mai lipsea. Şi se vrea preşedinte al ţării…Oricum la prezidenţiale va fi coadă de candidaţi! Constituţie nouă avem? Regionalizare avem? Dacă nu le avem, atunci avem Circ Non-stop
* Eventuala intrare la guvernare a U.D.M.R. mi se pare o mişcare lipsită de demnitate din partea coetnicilor mei. După ce USL le-a dat pas, după ce PSD a zis clar nu în 2009, să accepţi acum să devii umplutură pentru câteva fotolii călduţe, mi se pare degradant. Nu mai e vorba, de multă vreme, despre ideologii…Gh. Frunda va fi fericit, dar ungurimea şi secuimea sigur nu!
* Mai ştie cineva dacă mai există PPDD şi câţi membri mai are în Parlament? Am aflat acum, sunt 26 din 68 câţi erau!
*Lumea fotbalului dă în clocot. Alegeri la FRF, Steaua-Dinamo, meciul cu Argentina…Presa antiSteaua e deja mai numeroasă decât presa antiBăsescu…
* TVR dă senzaţia că doreşte o cotitură spre cultură, spre dezbaterea de ţinută, dar o face cu figurile de mahala ale puterii: Nistorescu, Iaru, Dinescu…Dacă n-au avut credibilitate când se jucau de-a opoziţia, de ce ar avea acum? Să fi avut atâtea datorii de achitat Stelian Tănase? Noua grilă se lansează pe 1 martie odată cu selecţia naţională Eurovision, odată cu amintirile despre Cerbul de Aur (motiv pentru care întreaga echipă se deplasează la Braşov, pe bani frumoşi)…Apropo de Eurovision. Nu înţeleg de ce este atât de important pentru organizatori să nu se cunoască numele juraţilor, odată ce totul se bazează pe corectitudine, pe cinste? Ieri pe FB cineva a publicat numele juraţilor, dovadă că tot cei din TVR au „vândut” pontul. Şi ce s-a întâmplat? A fost cineva lezat, atacat, ameninţat, mituit? Presupun că nu!
* Mai mulţi telespectatori s-au plâns de felul în care s-a desfăşurat întâlnirea celor trei Ricchi e Poveri cu Măruţă. Am înţeles că Măruţă a şi „cântat” la un moment dat. Nimic nou sub soare. Important e că spectacolul de aseară a fost agreabil (spun cei prezenţi). O mică pană de curent nu e gravă, că doar suntem în 2014! N-a fost casă plină, au fost mulţi invitaţi, dar aşa se întâmplă când promotorii, organizatorii, fac o treabă de mântuială. Să te bazezi numai pe numele unui artist, nu mai e suficient. Vedem cronicile colegilor!
Îi mulţumesc lui Cătălin Măruţă că a postat emisiunea pe care eu am ratat-o. Se vor bucura şi prietenii mei din SUA, Australia, Germania, Italia, etc.
http://lamaruta.protv.ro/
Să aveţi o joi agreabilă!
- NOSTALGII BUNE ȘI RELE, FINAL DE AN ZBUCIUMAT - ianuarie 2, 2025
- Despre audiențele TV din noaptea de Revelion - ianuarie 2, 2025
- M-A IMPRESIONAT! 28.12.2024 - decembrie 28, 2024
Nu stiu cat vom mai putea suporta, Andrei! Aceasta este drama! Rezonez cu toate gandurile tale si sunt tot mai sigura ca ne aflam in mijlocul celui mai grotesc scenariu de distrugere si extirpare a ultimului fir de demnitate si inteligenta, la noi si la nivel mondial! Totul tine de un plan diabolic, urmat pas cu pas, de la inscaunarea la butoane a marinarului ..diabolic! I-a lucrat pe toti, prin santaj si umilinte si amenintari..i-a murdarit , pentru a-i tine in genunchi, la ordinele celor de deasupra lui..din lume… Nu este el atat de puternic..este doar o biata unealta…pentru a ne distruge definitiv ..si a ne lasa muti pe vecie …Totul se intampla, conform planului! Acum se joaca doar cu firele de la capatul marionetelor! A scos ultimele picaturi de putere de ridicare si revolta si a transformat totul intr-o jalnica sarada! Nu ne ramane decat sa cautam o usa spre iesire.., spre raul cel mai putin rau, care sa ne permita sa suravietuim..in confortul nostru launtric..cu ce mai avem al nostru si nu poate fi atins de gheara lor murdara…Iti dau doar o pilda..palida din acest plan..de care stii si tu..si despre care toti suntem siliti sa tacem si sa-l acceptam, pentru ca ne-au sleit..toata specia…
https://www.youtube.com/watch?v=B72ZocSVdNM