Classic Rock Magazine: SLASH – "Nu sunt un rocker idiot şi îmi place să le demostrez oamenilor acest lucru"

0
375


 
A vândut milioane de albume în lumea întreagă, urăşte ideea de a fi star rock, este un om „nebun” care are mintea unui afacerist. Credeţi că îl cunoaşteţi pe Slash? Mai gândiţi-vă o dată…
Fiind rugat să îşi caracterizeze viaţa până în prezent, Slash răspunde fără ezitare: „colorată”. Pe coperta autobiografiei sale, apare cuvântul „excesiv” bolduit. „S-ar potrivi şi acest cuvânt pentru a-mi caracteriza viaţa”, recunoaşte Slash.
„Eşti cine eşti şi faci ceea ce faci”, spune el. „Ţi se întâmplă lucruri, viaţa te schimbă… sunt mult prea preocupat să trăiesc momentul prezent şi adesea nu privesc înapoi şi nici nu mă gândesc prea mult la viitor. Nu aş vrea să fiu perceput ca un nesimţit, un arogant sau o „primadonnă”. Mulţi încearcă să-mi intre pe sub piele, dar acest aspect nu este foarte important pentru mine”.
 
 

 
Te superi dacă încercăm şi noi?
Cu o privire ştregărească, Slash zice: „N-aveţi decât să încercaţi…”
Reporter: Pe tricoul tău scrie: „Fuck Me, I’m Famous”. Este distractiv să fii celebru?
Slash: Tricoul acesta este dintr-un club din Ibiza, nu este o declaraţie personală. Nu, nu cred că a fi faimos este distractiv, extravagant sau senzaţional aşa cum îşi imaginează oamenii că ar fi. Unii oameni ăşi doresc să fie staruri şi muncesc din greu pentru acest lucru, dar pe mine nu mă încântă atât de mult. Sigur că atunci când merg la vreo ceremonie cu covor roşu, evenimente pe care nu le suport de altfel, voi fi Slash, personajul cunoscut de toţi. Dar când merg la magazinul din colţ să-mi cumpăr o sticlă de brandy, sau când merg la librărie, încerc să trec neobservat, mă simt bine când oamenii nu ştiu că exist în încăperea respectivă.
 
Reporter: Te deghizezi atunci când mergi pe străzile din L.A?
Slash: Nu, nu m-am deghizat niciodată. Evident că nu ies pe stradă cu pălăria mea celebră sau cu pantaloni de piele. Urăsc să pretind că sunt o altă persoană, aşa că nu renunţ la inele, cerceii din nas şi urechi. Pur şi simplu îmi prind părul la spate, trag şapca pe ochi şi pornesc la drum. Oricum acolo oamenii nu sunt atât de atenţi la trecători, te poţi pierde uşor în mulţime.
Reporter: Aşadar oamenii identifică brandul Slash cu pălăria, pantalonii de piele şi chitara Les Paul. Fără acestea eşti invizibil?
Slash: Nu m-am gândit niciodată la mine ca fiind un brand. Nu mi-am făcut niciodată astfel de griji. Nu încerc să impresionez pe nimeni. Sunt cine sunt, iar cui nu-i convine… asta e! E problema lui.
Reporter: Crezi că sunt multe persoane care ştiu cine este adevăratul Slash?
Slash: Probabil, nu. Nu sunt atât de apropiat de nimeni. Nu am prea mulţi prieteni apropiaţi.
Reporter: Ai făcut vreodată terapie?
Slash: Glumeşti? Ha-Ha-Ha! Da, am fost! Dar nu am un terapist la care merg în mod regulat. Atunci când am fost.. nu erau foarte multe lucruri de zis, adică eu nu aveam foarte multe lucruri de zis. Cei care mă cunosc cu adevărat-în special soţia mea-ştiu că nu-mi exprim prea des sentimentele verbal, nici nu vobesc foarte mult, nu am foarte multe gânduri profunde pe care să vreau să le exprim. Pur şi simplu aşa sunt eu. Sunt oameni pe care îi iubesc foarte mult, iar aceştia vă pot spune că este greu să scoţi ceva de la mine. Nu mi-a plăcut niciodată ca oamenii să se apropie prea mult de mine.
Reporter: La care drog ai renunţat cel mai greu?
Slash: Cred că alcoolul mi-a dat cele mai mari bătăi de cap. Provin dintr-o familie unde alcoolul a fost foarte prezent. Tatăl meu nu era alcoolic dar bea foarte mult, la fel şi alţi membri ai familiei. Fiind născut în Anglia alcoolul este parte din cultura de pub. Al doilea drog a fost ţigara de care m-am despărţit foarte greu. Cu heroina a fost greu din punct de vedere fizic, dar m-am lăsat şi m-am reapucat de droguri de mai multe ori. Când nu aveam ce face luam heroină, când intram în studio sau compuneam renunţam imediat la droguri şi mă concentram pe muzică. Munceam un an sau doi, iar apoi când urma o perioadă în care nu mai cream nimic, picam înapoi în patima drogurilor.
Reporter: Cum renunţi la heroină?
Slash: În multe moduri diferite. Fiecare trebuie să îşi găsească drumul. Eu am avut noroc pentru că m-am concentrat pe ideea de a renunţa la droguri şi de a face ceea ce îmi place cu adevărat: muzică. Vroiam să continui cu muzica. În cazul meu a fost vorba de stabilirea priorităţilor din viaţa mea. Dar am avut perioade în care drogurile au preluat controlul asupra mea şi în acele momente uiţi care îţi sunt priorităţile reale. Este greu.
 
Reporter: Te temi că ai putea să revii la heroină?
Slash: Nu-mi fac griji din acest motiv. Eu trebuie să am mereu ceva de făcut. Întreg procesul de a scăpa de această dependenţă a fost lung şi greu, au fost momente în care pur şi simplu mă săturasem de tot şi de toate. Dar ştiu că dacă aş fi pornit la drum cu gândul că aş putea ocazional să mai breau, să mai fumez sau să mai iau droguri ar fi însemnat că las o portiţă deschisă. Şi nu am vrut să fac asta. Aşa că mă abţin şi îmi impun să nu mă apropii de aceste tentaţii deloc. Ştiu cum funcţionează totul, aşa că e mai bine să mă feresc.
Reporter: Deci… dacă în acest moment ţi-aş da heroină…
Slash: Crede-mă mi se întâmplă acest lucru mereu. Nu sunt genul de om care spune: „M-am lăsat de droguri, băutură şi fumat, aşa că dacă nu vă lăsaţi şi voi o să am o cădere nervoasă”. Eu trebuie să-mi depăşesc problemele singur. Oamenii din anturajul meu nu au nicio vină, sunt liberi să facă ce vor. Faptul că întâlnesc mereu oameni care beau sau se droghează nu mă afectează deloc. Ştiu unde duce drumul drogurilor şi nu vreau să mă întorc pe el!
Reporter: Este frustrant faptul că de fiecare dată când dai un interviu trecutul tău este prezent în cameră ca un… elefant?
Slash: Înţeleg de ce mă întrebi acest lucru. Pentru mine nu este frustrant, pentru alţi oameni probabil este. Eu sunt fericit că am un trecut. Pe de altă parte contrează foarte mult şi din ce punct de vedere abordează oamenii acest subiect. Cred că am făcut suficient de multe lucruri în ultimii 10 ani şi nu vreau să fiu fixat într-un subiect care a rămas în urmă cu vreo 20 de ani. Şi nu îmi place când oamenii mă forţează să retrăiesc experienţe care nu au fost pozitive.
Reporter: Cum te priveau oamenii în trecut?
Slash: Eram prea bun, înţelegător, gata să muncesc şi oamenii cam profitau de mine. Din fericire, oamenii alături de care lucrez acum sunt foarte relaxaţi şi nu-şi doresc să controleze totul. Trupa aceasta nu este ca Guns’N’Roses sau Velvet Revolver unde sunt unul dintre cei 5 tipi care iau decizii. De data aceasta toată trupa face ceea ce-mi doresc eu. Dar important este că suntem toţi pe acelaşi val.
 
Reporter: În ianuarie ai participat la singurul concert care i-a reunit pe foştii membri Velvet Revolver. Cum te-ai simţit pe scenă? Aţi tras linie şi aţi clarificat lucrurile între voi?
Slash: Nu a fost nimic magic între noi, scânteia aceea magică despre care scriu oamenii pe forumuri sau prin ziare, nu a existat. Am făcut acel concert în memoria compozitorului John O’Brien care a murit în august 2011. M-am simţit bine să cânt alături de Dave, Matt, Duff şi Scott. Trebuie să recunosc că Scott a fost în zi mare şi părea că este bine. Dar acest concert nu mi-a schimbat părerea despre modul în care funcţionează lucrurile.
Reporter: Deci nu ne putem aştepta la un nou album Velvet Revolver?
Slash: Ar fi în dezavantajul meu să speculez acum. Mi-am plăcea să înregistrez un album Slash alături de băieţi. Dar în ceea ce priveşte un nou album Velvet… nu poţi să ştii niciodată ce se va întâmpla, dar nu-mi place să prezic nimic.
 
Reporter: Cu ceva timp în urmă ţi-am luat un interviu prin telefon şi la un moment dat ai întrerupt conversaţia cu mine şi te-ai certat cu Perla pentru că aceasta găsise o pungă cu jucării erotice la tine în şifonier….
Slash: Hmmmm…. nu-mi amintesc faza, dar probabil nu vroiam ca îngrijitoarea să găsească prostiile alea…
Reporter: Perla merge în turnee cu tine?
Slash: Da. Sunt mult timp pe drumuri, iar ea vine în diferite oraşe. Uneori îi aduce şi pe copii. Eu m-am adaptat la viaţa de turneu, ea îşi doreşte să se bucure de partea distrativă, problema este că uneori descoperă cât de frustrant este în turneu. Perla e un om deosebit, care poate transforma orice situaţie dificilă într-una distractivă. Sunt norocos să e lângă mine.
 
Reporter: Ce înţeleg copii tăi din slujba ta?
Slash: Mi-e greu să spun. Când eram mic şi eu eram în preajma scenei şi nu cred că vedeam diferit viaţa… mi se părea că am o viaţă normală. Ei realizează că e ceva special abia atunci când văd cum se raportează cei din jur la mine, atunci când suntem în public. Dar acasă sunt doar tata. Le place să mă vadă cântând pe scenă pentru că acelea sunt singurele momente când mă văd cu adevărat energic şi în continuă mişcare.
Interviul se încheie cu 14 piese propuse de Slash pentru cei care citesc aceste rânduri.
1. Michael Monroe – ’78
http://www.youtube.com/watch?v=d0EOFacY7O4
2. Edgar Winter – Rebel Road
http://www.youtube.com/watch?v=nrvrK4Anq8A
3. Rory Gallagher – Laundromat
http://www.youtube.com/watch?v=-cmOk0EtG5U
4. Alter Bridge – Ghost Of Days Gone By
http://www.youtube.com/watch?v=3CBoHFC4f94
5. Brand New Sin – All My Wheels
http://www.last.fm/music/Brand+New+Sin/_/All+My+Wheels
6. Slash & Beth Hart – Mother Maria
http://www.youtube.com/watch?v=89su4EcpB20
7. Buddy Guy – I Can’t Quit The Blues
http://www.youtube.com/watch?v=s8BG_DumqR4
8. The Virginmary’s – Bang Bang Bang
http://www.youtube.com/watch?v=z_DmNE3Ps3g
9. Joey Ramone – New York City
http://www.youtube.com/watch?v=2WhlcwcznSo
10. Tony Cardenas Montana – Ordinary
http://www.youtube.com/watch?v=w4gAspTI_C4
11. B.B. King – The Thrill Is Gone
http://www.youtube.com/watch?v=4fk2prKnYnI
12. Ronnie Wood – Why You Wanna Go And Do A Thing Like That For
http://www.youtube.com/watch?v=wimyjyWskA8
13. Derek Sherinian – In The Summer Time
http://www.youtube.com/watch?v=tNsBg1KHvMc
14. Taking Dawn – Time To Burn
http://www.youtube.com/watch?v=8NNet2WqbcM
 
Sursa: Classic Rock Magazine

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here