#Colectiv: anii trec, întrebările rămân (30.10.2017)

octombrie 30, 2017

Articol de Iulia Radu
Nu știu dacă vă dați seama, dar am început deja să numărăm anii. Au trecut pe lângă noi, doi ani de la tragedia din clubul Colectiv. 730 de zile s-au dus degeaba. Justiția nu a dat niciun verdict. Nu există vinovați. 65 de oameni și-au pierdut viața, arși de vii. Peste 150 de persoane au fost rănite. NU există vinovați… Nici patronii, nici primarul sectorului 4, nici responsabilii ISU, nici funcționarii primăriei, nici Poliția Locală, nici demisii de onoare (!!!) n-au fost… toți sunt curați ca lacrima și dorm liniștiți pe perna lor de acasă. Cu fiecare zi ce trece fără un verdict, justiția, procurorii și aleșii noștri vandalizează fără milă amintirea celor plecați dintre noi. Iar lipsa noastră de reacție le dă apă la moară. În astfel de cazuri, o memorie scurtă este impardonabilă.
Întrebările de atunci, rămân valabile și acum:

De ce nu au fost transferați rapid în alte țări răniții?
De ce nu au fost implicate în salvarea răniților și ambulanțele firmelor private (care chiar se oferiseră să ajute)?
De ce a trebuit să se ocupe doar SMURD-ul?
De ce nu sunt verificate cluburile?
Cum se dau avizele ISU?
Cine are sarcina de a verifica?
De ce au acceptat doctorii să fie părtași la miunciuna ministrului sănătății, de ce n-au vorbit atunci, de ce nu vorbesc acum despre lipsurile și problemele sistemului sanitar românesc?
Avem vreo garanție că sunt verificate astăzi cluburile și sălile de spectacole?
Există vreo lege care interzice folosirea efectelor pirotehnice în spații închise?
S-a schimbat ceva în spitale? Încă mai sunt dotate cu de toate, sau am terminat stocurile?
Cum îi ajută Statul pe răniții din Colectiv? I-a ajutat să se reintegreze în societate?
CINE ESTE VINOVAT?
Concret, n-am aflat nimic nici până astăzi. Au trecut 2 ani!! Halal justiție! Halal procurori! Raed Arafat stă bine în aceeași funcție. A refuzat să demisioneze. Nici lui Gabriel Oprea nu i-a crăpat obrazul prea rapid. S-a ținut de scaun și i-a dat drumul abia când l-au prins din urmă „păcatele” din cazul Gigină. Nicolae Bănicioiu e bine mersi, deși, cel puțin din punct de vedere moral, este vinovat. A mințit fără rușine că „avem de toate și ne descurcăm”.

Încă îmi sunt vii în minte imaginile din noaptea tragediei cu Raed Arafat și Gabriel Oprea care „ocupaseră” ecranul televizorului (abia încăpeau în cadru). Cât de hidos era totul! Vorbeau precipitat și afișau o atitudine arogantă: „Avem tot ce ne trebuie, ne descurcăm. ISU și Pompierii au reacționat rapid”… Era prima oară în 25 de ani, când auzeam că avem tot ce ne trebuie. În timp ce adolescenții se zvârcoleau pe ciment în spatele lor, ăștia începuseră campania de PR pentru instituțiile pe care le aveau în subordine. De la Palatul Victoria, Bănicioiu (ministrul sănătății la vremea respectivă) anunța triumfător că „Statul român a arătat că funcționează”. Mai mult decât atât, cu câteva ore în urmă, îi îndemna pe oameni să doneze sânge, dar doar după ora 8.00 dimineață (!!!). Tot el ne spunea că doctorii noștri se descurcă și că spitalele sunt dotate cu tot ce e nevoie, iar doctorii validau vorbele mai-marelui-brav-conducător prin tăcere. Halucinant! Autoritățile române au refuzat ajutor internațional. Când am avut noi tot ce ne trebuie în spitale?! Orice om care a intrat într-un spital din România știe că trebuie să își cumpere singur și un amărât de pansament, nu mai zic de pastile… Stau și mă întreb unde a trăit Nicolae Bănicioiu până în acel moment?! Cu tupeu nemărginit, când lucrurile au luat o întorsătură urâtă, Bănicioiu a negat că ar fi declarat așa ceva (deși existau înregistrări). Cam atât de proști ne crede clasa politică. Mi-e silă, mi-e silă până la senzația de vomă și simt că nu mă mai ține stomacul să-mi amintesc.
Singurele realizări în acești doi ani sunt:
1. RATB-ul a dat numele „Colectiv” unei stații din apropierea localului.
2. Au fost plantați cireși în memoria victimelor. E clar că asta cu plantatul e undeva în ADN-ul conducătorilor noștri. Să nu uităm că și minerii veniseră să planteze panseluțe în București.
3. A fost construit un monument în memoria victimelor.
4. Există un altar improvizat la intrarea în fostul club Colectiv.
5. Am văzut artiștii uniți, au fost organizate concerte caritabile, au fost lansate albume tribut, piese tribut. Am văzut la multe festivaluri (și în București și în țară) standuri de unde spectatorii puteau cumpăra tricouri „Colectiv”. Măcar în primul an, au fost astfel de acțiuni. Apoi, ecourile s-au mai stins. M-aș fi așteptat să avem o re-editare a albumului Goodbye To Gravity, o nouă ediție de tricouri pe piață… Asta pentru a-i ajuta pe răniții din Colectiv și pe familiile decedaților. M-am uitat pe pagina de Facebook Universal România și în afară de un share de anul trecut, când anunțau apariția albumului „Back to Life – A Tribute to Goodbye to Gravity”, nu mai există nicio referire la acest eveniment trist. Să nu uităm că trupa Goodbye To Gravity lansa albumul „Mantras Of War” la casa de discuri Universal Music.
Nu pot să nu mă revolt, nu pot să nu vorbesc cu patimă despre acest subiect. Singurul motiv pentru care nu am ajuns în acea seară în clubul Colectiv este că, fiind într-o vineri, trebuia să fiu la Radio România Actualități. Am rugat alți colegi să meargă acolo, să facă fotografii și să scrie o cronică pe site-ul nostru pentru că promovasem evenimentul și consideram că muzica trupei merită să ajungă la cât mai mulți iubitori de rock. Din fericire, niciunul dintre colegii pe care îi rugasem nu a putut merge la lansare. Nu am să uit, însă, niciodată acea noapte, mesajele primite de la ascultători, calmul cu care Andrei Partoș a gestionat întreaga situație, imaginile pe care le vedeam la televizor. N-am să uit nici concertele la care am fost în perioada următoare și cât de gol mi se părea locul din fața scenei, ocupat de regulă de fotoreporteri. Pe 21 noiembrie 2015, l-am avut invitat în studio pe Vlad Bușcă (cel care a fost în club, care este muzician, dar lucrează și la casa de discuri Universal Music) și am vorbit din nou despre Colectiv. De atunci și până în prezent, am tot scris despre acest subiect, dar e frustrant să văd că totul alunecă în uitare, că lăsăm să se aștearnă praful peste amintiri. Nu e corect nici față de noi (ca societate), nici față de cei care au pierit, nici față de familiile și răniții de atunci. Oameni buni, guvernul condus de premierul Mihai Tudose are în componenţa sa numeroşi politicieni care au fost demişi după tragedia de la clubul Colectiv. Chiar vi se pare normal?!? Dacă nu, atunci de ce nu vă exprimați?!
În 2015, vreo 30.000 de oameni au strigat în stradă: „Corupția ucide”. A picat un guvern după proteste. MI-NU-NAT, mi-am zis! Uite că s-au săturat oamenii! Nu mai acceptă prostia conducătorilor noștri, nu mai vor corupție! Dar de unde?! În esență, n-am renunțat nici la micile nici la marile șpăgi. Ne simțim în continuare datori să oferim o mică atenție pentru a prinde un loc mai „în față” la cozile zilnice. Ieșim la vot și punem, fără remușcări, ștampila pe candidați penali. Apoi, se întâmplă câte o tragedie și mergem să aprindem o lumânare. Și punem doliu la poza profilului de Facebook. S-a schimbat ceva? Da… între timp, am mai uitat… Ne-a mai trecut indignarea…
Regretabil este și faptul că la doi ani de la acest eveniment tragic, supraviețuitorii din Colectiv precum și familiile celor decedați s-au împărțit în mai multe tabere. Dacă nici astfel de tragedii nu ne apropie, nu ne unesc, atunci cred că doar bomba ne mai „vindecă”.
Din păcate, am ajuns cu toții CIFRE. Lipsiți de identitate, de voință, dispuși să închidem ochii la orice nelegiuire, să uităm orice și oricât atâta vreme cât nu ne afectează în mod direct. Am învățat lecția occidentală de a ne solidariza pe Facebook, de a participa la „proteste”, de a ne arăta revoltați. Din păcate, le facem mecanic și jucăm prost acest rol! Dar nu-i nimic! În anii electorali, ei au nevoie DOAR de cifre în statistici de vot! Norocul lor e că la asta ne pricepem cel mai bine: să fim supuși, să uităm și să întoarcem și celălalt obraz… ca niște buni creștini!
Problema este că dacă uităm îi pedepsim din nou pe supraviețuitori și îi mai omorâm o dată pe cei pe care i-am pierdut în acea noapte. Asta vrem?! Eu sper că nu!
Aveți aici potretele celor care au pierit în incendiu:
http://stirileprotv.ro/stiri/incendiu-in-colectiv/jurnalisti-muzicieni-arhitecti-si-fotografi-cine-sunt-cei-48-de-tineri-care-si-au-pierdut-viata-in-colectiv.html