De ce nu se impune purtarea măștii în spațiile publice deschise? O explicație: frica politică de reacția cetățenilor înainte de alegeri

0
68

Capitala este în ultima săptămână în topul raportărilor de infectare cu noul coronavirus. CMSU a luat o serie de măsuri restrictive, inclusiv de închidere a unor afaceri, dar nu se ia în calcul impunerea obligativității purtării măștii în toate spațiile publice.

„În momentul de față nu avem prevăzută o extindere a unei asemenea măsuri”, a declarat prefectul Bucureștiului, Gheorghe Cojanu, pentru Digi24.ro.

Surse guvernamentale au declarat pentru Digi24.ro că obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise e „o variantă”, dar cei aflați la putere nu vor să ia decizii „abrupt”. Explicația stă în contextul electoral al acestei perioade. Guvernanții nu doresc să ostilizeze alegătorii coronasceptici și pe cei care militează împotriva purtării măștii.

(…)

Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică și profesor la Universitatea Babeș Bolyai spune că restricțiile care au fost reimpuse în București nu vor diminua numărul îmbolnăvirilor zilnice în următoarea săptămână și jumătate.

„Rețeta o avem deja, respectiv exact pașii pe care i-a urmat județul Argeș. A reușit să scadă de la peste 150 de cazuri noi pe zi la un număr de sub 15. Au rețeta, trebuie doar aplicată, respectiv purtarea măștii în spațiile publice, peste tot în zonele unde avem rată mare de infecție și obligativitatea purtării măștii impusă prin amenzi, care să fie date consecvent.

Deciziile trebuie să fie luate în funcție de situație. Nu pot fi la nivel național. Mi se pare ușor aberant faptul că Guvernul anunță deciziile luate la nivel de București. Guvernul ar trebui să dea niște indicații generale, niște sfaturi și fiecare autoritate locală să ia decizii bazate pe situația locală.

Situația e foarte clară cel puțin pentru experții în sănătate publică. Orice loc unde se adună oameni și nu poartă mască și nu se păstrează distanța constituie un factor de risc, un focar. Acum plătim riscul deschiderii școlii, deschiderii restaurantelor și a unei atitudini extrem de relaxate în ce privește datul de amenzi pentru nepurtarea măștii sau purtarea incorectă a măștii. Am avut alegerile locale relativ recent și înainte de alegeri Guvernul și autoritățile locale au fost extrem de reticente în a da amenzi, cu excepția județului Argeș și a altor județe care au luat măsuri, pentru că erau într-o situație critică.

Puteți citi articolul aici: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/de-ce-nu-se-impune-purtarea-mastii-in-spatiile-publice-deschise-o-explicatie-frica-politica-de-reactia-cetatenilor-inainte-de-alegeri-1380637

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here