De la Elvis și Lenin la moaștele Sf. Parascheva. Despre pelerinajul ca fenomen, motivele care îi determină pe oameni să meargă la pelerinaje, stigmatul pelerinului dar și despre de ce nu poartă unii monahi măști

Articol de Dan Popa publicat pe site-ul HotNews

0
61

​​

Foto: Agerpres

Există pelerinaje și pelerinaje. Unele sunt laice, altele sunt religioase. Pelerinaje se fac și la casa din Graceland în care a locuit Elvis Presley și la mumia lui Lenin dar și la moaștele Sfintei Parascheva ori la mormântul părintelui Arsenie Boca. Azi și mâine în Capitală are loc pelerinajul de Sfântul Dimitrie. E drept, pandemia a rescris regulile după care aceste evenimente au loc. HotNews.ro a stat de vorbă luni cu Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Mirel Bănică, unul dintre puținii sociologi care au analizat fenomenul pelerinajelor în România și Cătălin Raiu, cadru didactic la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București, reprezentant al României în panelul de experți pe libertate religioasă al OSCE și președintele FORB România. Despre pelerinajul ca fenomen, despre motivele care îi determină pe oameni să facă pelerinaje, stigmatul pelerinului dar și despre de ce nu poartă unii monahi măști.

E înțeleasă greșit noțiunea de pelerin? De ce presa din afară e mai deferentă la fenomenul pelerinajului decât cea de la noi

 

Cătălin Raiu: Această imagine asupra pelerinajelor în România este puternic filtrată de mass-media, care alături de societate, suferă de un fel de analfabetism religios, după definițiile internaționale. Adică nu știi ce înseamnă o anume religie sau religia în general, nu întrebi și nici nu vrei să știi, dar emiți păreri. Dacă suprapunem standardele OSCE , presa poate părea superficială, decupând uneori doar acele pasaje care produc rating.
Potrivit recomandărilor internaționale, presa este datoare să nu cultive stereotipuri negative referitoare la comunitățile religioase. Atunci când cultivi asemenea stereotipuri nu faci decât să învrăjbești pe termen lung, să pui diverse grupuri sociale unul împotriva celuilalt . Iar efectele unei asemenea atitudini pe termen lung sunt nocive. Gândiți-vă că aceste recomandări, venite din partea forurilor internaționale, sunt fundamentate de ceea ce s-a întâmplat la jumătatea secolului XIX în Europa. Pornind de la Holocaust, noi ar trebui să ne luăm multe precauții pentru a reflecta evenimente religioase în presă sau în spațiul digital care e nemoderat practic, dar și pentru a ne asigura că pe termen lung societatea își caută consensul, nu dezbinarea.
Părerea mea este că ar trebui pe termen lung să creștem gradul de educație religioasă. Primul dator care să o facă este Statul. Dar nu putem lăsa totul pe umerii Statului, drept pentru care societatea cu propriile sale energii – mediul universitar, cel asociativ (de asta am și înființat FORB România) sau că vorbim de culte, toată lumea ar trebui să își canalizeze energia în această construcție democratică a felului în care e receptat în mentalul colectiv acest fenomen al pelerinajelor.

Orice pelerinaj reprezintă o ruptură în cotidian. Simțim nevoia să intrăm într-un alt spațiu, al Extraordinarului. Acest Extraordinar se poate numi casa în care a locuit Elvis Presley sau se poate numi racla cu moaște

 

Mirel Bănică: Există și pelerinaje laice, așa cum ați spus. De ce au ele loc? Pentru că orice pelerinaj reprezintă o ruptură în cotidian, o ruptură în timpul laic pe care îl avem cu toții. Simțim nevoia să intrăm într-un alt spațiu, al Extraordinarului. Acest Extraordinar se poate numi casa în care a locuit Elvis Presley sau se poate numi racla cu moaștele Sfintei Parascheva. Ați făcut referință la presa din Occident care tratează cu mai multă decență fenomenul pelerinajelor.
Europa, în forma pe care o știm azi, a fost construită de apariția universităților occidentale și de apariția studenților și a profesorilor care ”pelerinau” între Padova de pildă și Universitatea din Paris, dar și de pelerinaje. De marile pelerinaje din Occident: Santiago de Compostella, Chartres sau Lourdes, dar și altele, au construit Europa. Pentru că ele au presupus această deplasare continuă de oameni. De ce ele sunt tratate mai respectuos? Pentru că deja în occident există deja ideea de a trata cu deferență opțiunea religioasă a fiecărui … Pelerinajul este un organism viu, care pulsează.
Mai există la noi stigmatul pelerinului. Eu însumi am simțit pe pielea mea acest stigmat. Nu e foarte ușor de suportat acest sentiment. În ceea ce privește reflectarea pelerinajelor, eu am propria mea teorie pe care voi încerca să o dezvolt în următoarele mele studii. Religiozitatea românilor a fost întotdeauna foarte apropiată de ciclurile din natură, și a avut un grad ridicat de amestec cu noțiunea de miracol și minuni. Este de fapt religiozitatea țăranului român. Numai că în acest moment, satul românesc e suferind. S-a laicizat și el. Nu mai există acea legătură pe care oamenii o aveau cu natura. În schimb, acest gust sau simț pentru religiozitatea populară a rămas.
Inclusiv pentru acele scandaluri legate de viața personală a preoților. Chiar și bunicii mei consumau acest gen de povești, dar pe fond, respectau instituția Preotului. Care instituție era imuabilă, atenție!
Aceste lucruri extrem de fine au fost prinse din zbor de către presă, care a înțeles că religiozitatea populară vinde foarte bine, fiind încărcată de emoție. Preotul din satul X a fost prins făcând ciocolată cu plante, ca să dau un exemplu despre care s-a scris în media Dacă acest lucru îl făcea altcineva, nu preotul, poate nu era la fel de interesant.
Raportul acesta de forțe dintre religia Bisericii și religiozitatea populară a fost foarte fin. În mediul digital, religiozitatea populară câștigă teren în fața religiozității oficiale. Uitați-vă la ce se scrie de marile sărbători de peste an, de pildă de Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul. Atunci, media se transformă și în îndrumător și ne mai spune ce nu trebuie să faci de această sărbătoare. De pildă, nu trebuie să tai obiecte rotunde. Dacă la sat oamenii găseau echivalențe directe, o astfel de știre devine : să nu tai pepeni de Sf Ioan. Dar nu despre asta e vorba. Asistăm la o re-popularizare cu efecte distructive la adresa imaginii Bisericii și la sporirea stigmatului asociat.

Pelerinajul de anul acesta de la București este riguros adecvat la condițiile în care ne aflăm și pe care Biserica nu le-a eludat niciodată

 

Vasile Bănescu: Pelerinajul ține de manifestarea religiosului în spațiul public. Acest fapt trebuie lăsat să respire firesc. Organismul nostru comunitar funcționează firesc în măsura în care lucrurile care îl compun nu sunt stingherite, sau sunt stingherite într-un grad care nu atrage disfuncționalități. Și spun asta pentru că una din întrebările pe care mi le pun și am văzut că și cititorii Dvs și le pun cu siguranță, este cum se face că, în contextul în care ne aflăm, se consumă totuși ( chiar dacă cu măsuri extraordinare) acest pelerinaj. Mulți întreabă de ce să acceptăm acest lucru? Nu se putea lipsi Biserica de asta?
Uneori mă simt stingherit de toată această situație…nu mai sunt paturi libere de ATI…am avut prieteni care s-au îmbolnăvit. Am avut de asemenea un bun prieten care s-a stins: marele neurolog Ovidiu Băjenaru..dar dincolo de toate astea nu trebuie să uităm că voci foarte limpezi atrag atenția că nu trebuie să capitulăm total, în sensul de a pune capac oricărei reacții firești ale vieții noastre.
Pentru că există riscul unei scufundări într-un întuneric total al non-faptelor, al non-activității. Pelerinajul de anul acesta de la București este riguros adecvat la condițiile în care de aflăm și pe care Biserica nu le-a eludat niciodată.
Putem să ne păstrăm reflexele normalității, iar a merge la un pelerinaj este pentru un om credincios un gest reflex al normalității, poate fi deci posibil și dovedim că e posibil să se desfășoare un pelerinaj în condiții maxime de igienă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here