Diana Dristor (10 mai 2008)

0
23

In perioada Serbarilor se puneau la cale tot soiul de haiosenii…
Imi amintesc ca, foarte asemanatoare intr-un fel cu ideea casatoriei dar nu la fel de “buna voie si nesilit de nimeni”, era o proba poreclita de turisti “cu cercul”.
Participantii inscrisi, dupa o tragere la sorti, formau perechi aleatoare care erau “sigilate” intr-un cerc (cerc d-ala din lemn folosit in gimnastica sportiva). Sigilate inseamna ca de cerc se legau doua sforicele de vre-o 50cm care la celalalt capat erau legate de incheietura mainii fiecaruia dintre cei doi si aplicat un fel de sigiliu. Perechile, dupa cum se nimerea in tragerea la sorti, trebuiau sa reziste cat mai mult sigilate asa. Asta insemna ca asa faceau plaja, asa intrau in mare sa se balaceasca, asa mancau, dormeau, faceau dus (sau nu), se dezbracau/imbracau (sau nu), cat reuseau sa reziste vreme de trei zile si doua nopti cat durau Serbarile Marii.
Castiga perechea care rezista cel mai mult.
Era teribil de hazliu sa intalnesti la fiecare pas perechi cu cercul: la cantina, la coada la toalete, pe ringul de dans, la coada la bere, peste tot…
De regula nu prea se inscriau la proba asta turisti veniti cu partenera-iubita-sotia ci singurei si singurele, dar se intampla de multe ori ca unii dintre ei sa-si “gaseasca perechea” in cerc, si sa ramana impreuna cel putin pentru restul vacantei… mai ales castigatorii.
Concursuri si campionate sportive se organizau pe toata durata sezonului, dar „de serbari” erau atat de multe incat deseori se desfasurau in paralel, asa incat aproape oriunde te-ai fi aflat in statiune sa poti participa sau asista ori „face galerie” la vre unul.
Toate erau prilej inepuizabil de distractie, indiferent daca erau simple si copilaresti (alergat in saci, alergat pe nisip cu lingura si oul, fotbal pe nisip in care jucatorii aveau doi cate doi cate un picior legat de piciorul celuilalt, etc etc), sau erau foarte serioase.
La capitolul serioase cel mai popular a fost simultanul de sah cu Marea Maestra Internationala, Dna Elisabela Polihroniade. 
Nu cred ca era nici o proba hazlie care sa adune in jurul participantilor atat de mult public cum se intampla la aceste regaluri de maiestrie a mintii… Iar ocazia de a „concura” cu un sahist de asemenea valoare, era un premiu in sine!
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here