Din jurnalul unui ninja (104): Drumul către izvoare. Despre disciplină în lupta cu propria minte și frica

decembrie 28, 2025

1127

Într-o lume tot mai fragmentată de artificial, cea mai grea luptă nu o dau împotriva altora, ci împotriva propriei minți. Să mă rup de iluzie nu înseamnă doar să recunosc manipularea exterioară, ci să accept că am făcut parte din ea, că am consimțit fără să îmi dau seama la propria orbire. De multe ori mi se pare că știu, că am înțeles, când de fapt este doar egoul care-mi șoptește în ureche.

Trăim într-o lume construită de alții: media, rețele de socializare, filme, idealuri artificiale. Artiști fără viziune, arhitecți ai unei fantezii colective, ne zugrăvesc existența cu promisiuni strălucitoare. Dar în spatele ambalajului stă o minciună subtilă: că viața trebuie trăită doar în afară, nu și înăuntru. Într-o astfel de lume, a practica ninjutsu devine un ghid, o hartă către propria persoană.

Adevărata libertate începe când te oprești. Când te smulgi din zgomot, din fluxul de conținut, din proiecțiile care nu-ți aparțin. Când spui „Sunt aici. Acum.” Pare simplu, dar este extrem, extrem de greu. Pentru că presupune să treci prin durerea lucidității. Și să pui lupa pe tine, nu-i cel mai plăcut lucru…

Filozofii au vorbit despre această confruntare cu realul. Nu e o confruntare fizică. E una spirituală. Lupta de a fi tu însuți într-o lume care face totul să nu fii. Aceasta este una dintre cele mai prețioase lecții pe care le exersez la fiecare antrenament. Ninjutsu este un liant natural între fizic (corp), minte și spirit. Te ajută să le aduci pe toate la un numitor comun, în armonie, prin mișcare. Drumul este lung până ajungi la această aliniere, dar merită să fie parcurs. La antrenamente am înțeles un lucru esențial: drumul practicantului de ninjutsu este întotdeauna către izvoare. Sau, ar trebui să fie!

Îl ascultam sâmbătă la cursul de kenjutsu, pe Cosmin (unul dintre instructorii noștri) explicându-ne mișcările de bază din nou și din nou și încercând să ne spună cât de important este să trăiești conștient clipa într-o luptă. Frica va fi mereu prezentă, dar dacă o accepți, perspectiva se schimbă radical. Nu mai este o forță paralizantă! Artele marțiale tradiționale japoneze au puterea de a îți scoate la lumină esența. Acea parte din tine necosmetizată de regulile rigide ale societății. Fărâma necontaminată din ființa ta care respiră liber. Acolo, în vulnerabilitate, este putere și libertate.

Antrenamentele de Ninjutsu și de Kenjutsu te ajută să te observi în detaliu, însă fără să te luminezi prea tare, fără să îți înlături toate umbrele. Și acesta este un aspect extrem de important pentru că și umbrele sunt parte din tine și ele îți dau autenticitate. Când practici arte marțiale tradiționale japoneze, nu-ți sunt vândute gogoși de genul: „nu o să îți mai fie frică de nimeni și de nimic”. Antrenamentele te ajută să îți integrezi umbrele, să le accepți, să îți cunoști atât punctele slabe cât și pe cele forte și să te poți descurca în situații stresante, în care ești sub presiune. Să transformi „monstrul” care te-a speriat și te-a ținut pe loc o viață întreagă, în aliat. În dojo îți permiți să simți furtuna din tine, să sapi până la suflet și să smulgi gardurile ridicate din frică. Iar adevărata maturitate apare atunci când această energie este ținută în echilibru prin disciplină, responsabilitate și conștiință.

Cosmin s-a străduit să ne determine să simțim cu corpul mișcările exersate sâmbătă. Le-am descompus și le-am repetat pe bucăți, apoi le-am făcut cursiv. Apoi le-am făcut cu partener. Și chiar dacă nu mă ajută corpul așa cum mi-aș dori (sunt deficitară la acest capitol), încep să simt mișcările mai bine. Am tot respectul și toată admirația pentru Cosmin deoarece el este genul de persoană care își stabilește obiective și se ține de ele până când vede progres acolo unde și-a propus să lucreze. El îmi arată că acolo unde există dorință, disciplină și implicare, rezultatele nu întârzie să apară. Ne-a spus sâmbătă că el își setează obiective (să exerseze anumite deplasări, lovituri, să își întărească corpul, etc) și lucrează timp de 3 – 6 luni pentru ceva punctual. Ne spunea că nu alocă mult timp (15-20 de minute) și nu face zilnic pentru că nu are mereu timp. Dar atunci când face antrenament este 100% prezent în practică. Are sens tot ce ne-a spus că face și mai ales, are sens modul în care privește el practica. Chiar dacă antrenamentele mele de acasă nu sunt atât de bine ordonate (nu funcționez pe obiective atât de clar definite) înțeleg foarte bine ceea ce ne povestea.

Până la urmă, antrenamentele sunt doar dovada modului în care curge viața ta. Dacă viața ta arde frumos, atunci antrenamentele sunt doar cenușa curată rămasă în urmă. 🙂 Am avut un antrenament extrem de interesant și de revigorant sâmbătă. Bonus: am scăpat și de surplusul de sarmale deci am făcut loc pentru altele, așa că acum poate veni Revelionul fără probleme! 🙂