Din jurnalul unui ninja (14): Am participat la un seminar de ninjutsu

0
1485

Sunt 100% produsul școlii românești. Este destul de greu să mă bată cineva la teorie. Practica, însă, mă omoară! Mă apasă, uneori mă îneacă „moștenirea” primită de la sistemul de învățământ românesc. Nu vreau să par o victimă pentru că nu sunt, cel puțin nu în totalitate, dar resimt din plin faptul că nu am fost încurajați să gândim pragmatic, că nu am fost mai orientați către practică (în loc de „tocit” definiții inutile), că nu am fost încurajați să avem inițiativă și să ne asumăm opiniile, că am fost învățați să rămânem în tipare pentru că e mai sigur așa, etc. Este un handicap major cu care am pornit în viață.

De când am început să practic ninjutsu, una dintre cele mai mari temeri ale mele este că nu voi reuși să am suficient de multă încredere în mine astfel încât să iau o decizie bună într-un moment crucial. Sau că nu voi reuși să ies din șabloanele tocite atât în școală cât și în perioada în care am practicat Shotokan. Ați trecut vreodată prin momentul ăla când întrebarea „care stânga?” pare… logică? 🙂 Mie mi se întâmplă uneori la antrenament, să fiu convinsă că am doar stângi. La primul curs de ninjutsu am realizat că într-o confruntare, te bazezi doar pe tine, pe instinctele tale, pe viteza ta de reacție, pe creierul tău. Sigur că știam asta dinainte, dar atunci am conștientizat-o cu adevărat. Și… nu-i un gând confortabil.

Am participat astăzi (11 decembrie) la un seminar de ninjutsu. Am avut șansa de a lucra cu Nawa (coardă pentru imobilizări) și cu cuțit. Pentru mine a fost o premieră, deci cu atât mai fascinant. Pe lângă exercițiile practice, Sensei a profitat de fiecare ocazie pentru a ne oferi explicații, menite să mai împrăștie puțin „ceața”. Ascultându-l vorbind despre modul în care abordezi un conflict, despre cum te raportezi la adversar, despre cum îți controlezi emoțiile, despre cât de important este să ieși din tipare, să ai mintea limpede, am ajuns la o concluzie… Nu cred că cel mai mult mă sperie adversarul. Sigur că mă sperie și el, dar… până la adversar… Mie mi-e frică de mine, de faptul că voi lua decizii proaste, de faptul că nu voi putea ieși din șabloane, că sunt atât de lipite de mine încât n-am să pot trece de această barieră. Momentan, nu am nicio soluție la această dilemă/problemă, dar tind să cred că voi găsi una. Oricât de greu de surmontat mi s-ar părea acum…

Și pentru că am primit, relativ recent, un comentariu mai… acid (să spunem!) la unul dintre jurnalele anterioare, profit de ocazie să punctez un lucru. Nu iau niciodată în glumă pasiunile mele. Este adevărat că ador partea amuzantă din ninjutsu, că îmi place să mă iau peste picior, dar asta nu înseamnă că nu privesc cu seriozitate activitatea în sine.

Sunt un om peste măsură de încăpățânat. Nu chiar în tot ceea ce fac. Doar în acele aspecte ale vieții mele, care mă ating fundamental. Care îmi lezează sau îmi întăresc valori. Care îmi zgârâie sau îmi mângâie sufletul și mintea. Învăț lecții prețioase la ninjutsu. Și chiar dacă nu reușesc să le aplic pe toate, tind cumva să cred că voi reuși să trec și peste această mare temere a mea. De mine.

Vă las mai jos câteva fotografii făcute astăzi la seminarul de la Raiden Dojo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here