Din jurnalul unui ninja (51): Ochi puternici, inimi fragile (amuzante de la antrenament)…

0
186

Din jurnalul unui ninja (51): Ochi puternici, inimi fragile (amuzante de la antrenament)...Pe asta trebuie să v-o spun! 🙂 Marți am „chinuit” doi oameni nevinovați la antrenament. Inițial, am vrut să dau vina pe ziua în sine (3 ceasuri rele) și pe Sony (pisica neagră) și să-mi spun că d-asta nu-mi ieșea nimic, dar ceva din interiorul meu îmi spunea că orice altă zi ar fi fost și orice altă culoare ar fi avut Sony, rezultatul ar fi fost același: două victime într-un antrenament de două ore. Cum ar veni… o victimă pe oră. Mă mișc destul de repede, după cum vedeți. 🙂

Povestea-i simplă. Primul dintre cei doi colegi despre care vorbeam mai sus, s-a oferit să mi arate niște exerciții cu bo (știți voi, bastonul lung). Acum… relația mea cu bo este… meh… Unele ies cât de cât, mai multe nu ies deloc… Trebuie să vă spun că Bo este prima armă care s-a prins rapid că nu-mi mișc picioarele și de atunci nu ratează nicio ocazie să mă plesnească peste ele. Anul trecut l-am folosit pentru prima dată la un seminar și am plecat acasă cu vânătăi și pe stânga și pe dreapta. Mai este ceva ce mă încurcă la aceste arme (bo, jo, hanbo, etc): nu prea mă prind cum schimbi priza pe armă. De fiecare dată, fie îmi înnod singură mâinile, fie una dintre încheieturi ajunge să fie cumva contorsionată pe armă…. În fine!

Ei bine, începe colegul meu să-mi arate și propune să facem împreună. Doar-doar se prinde ceva și de mine. Atenție! Nu era nimic complicat: doi pași, două-trei mișcări de brațe (schimbare de priză) încheiate cu lovitură. M-am uitat la el și mi s-a părut simplu ca bună ziua. Dau să încerc și eu… Nimic! Blank. „Deci cum era? Cu ce picior și cu ce mână începeam? Dar cum mai știu care era capătul bastonului cu care atacam? De unde venea atacul, de sus sau de jos?! Hmmm…. oare l-am învârtit de prea multe ori?!” Toate întrebările astea mi se învârteau în cap cu o viteză amețitoare. Și îmi mai arată colegul meu o dată, de două, de șapte, de nouă ori… Apoi i-am văzut acea privire în ochi, aia pe care nu vrei neapărat să o vezi vreodată, aia care-i extrem de grăitoare și îți spune suav: „what is wrong with you?? it is easy!!”. Am mai văzut această privire în ochii bunicii mele când a încercat să mă învețe să dansez muzică populară. Cam după o oră a abandonat și privirea era aceeași.

Al doilea coleg a venit cu buna intenție de a mă ajuta să înțeleg, să mă scoată din puțul nedumeririi în care părea că am căzut fără speranță de a mai ieși. Bine, nu exclud nici varianta în care a venit să-l salveze pe celălalt coleg. 🙂 Îmi spune: „știi cum zice mereu Sensei: totul începe și se termină cu salutul… hai să facem salutul cu bo”. Și îmi arată omul salutul. Deci, asta chiar este o chestie foarte ușoară. Mă uit la el cu atenție (îngrijorarea a apărut în privirea mea mai târziu, după ce mi l-a arătat de câteva ori 🙂 ) și încerc să observ toate detaliile. Totul se lega, era logic, era frumos, era cursiv, așa cum îl făcea el. Zic: ok, hai că încerc și eu… Practic, m-am blocat în întrebări de la prima mișcare: „ăăă… deci cum începea? care mână era sus, cum feream picioarele să nu mi le mătur singură?! ăăă… stai, nu e bine… nah, am uitat”. 🙂 Și îmi arată colegul meu din nou și din nou și din nou… Nimic! Zero! Nada! Niente! Blank total! La un moment dat, îl aud cum îmi spune: „auzi, lasă salutul, hai că îl facem altă dată”. 🙂 🙂 Vă dați seama că m-a umflat râsul, și pe mine și pe el, dar și pe cei din jurul nostru. 🙂

Știți cum stau pisicile și calculează posibilitățile și unghiurile, înainte să facă un salt? Și apoi sar prost, evident.  Ei bine, așa fac eu. Calculez de zor. Deseori, după antrenament, încerc să-mi înțeleg creierul și îi țin un soi de monolog: „băi, fraiere… tu nici măcar nu știi matematică! Ești conștient de asta, nu?! Și atunci de ce dracu te încăpățânezi să calculezi??!!??”. 🙂 Dar e clar că n-am cu cine discuta… Încă nu am găsit răspuns la dilema dintr-un jurnal anterior: corpul conduce mintea sau invers?!

Lasănd puțin deoparte partea amuzantă (care desigur, a fost savuroasă)… Am realizat un lucru important (zic eu) în acea zi. Cred că am fost făcuți astfel încât să avem ochi puternici, lucizi și inimi fragile…. Să vedem bine, să ne bazăm pe acest simț, să ne străduim să-l dezvoltăm cât mai bine…. Să ajungem să credem doar ceea ce vedem. Tind să cred că-i o greșeală. Deoarece pe măsură ce ochii noștri se obișnuiesc cu darul vederii, încep și își construiesc o armură, un scut împotriva uimirii, a miracolelor. Devenim opaci. Cu cât ochii sunt mai lucizi, cu atât inima este mai închisă între ziduri înalte și groase, este cumva mai bine protejată. Și e păcat pentru că în fiecare tehnică pe care o exersăm la antrenament, poți descoperi o lume. Asta doar dacă îți îngădui să o faci. Doar dacă ești deschis.

Privind în urmă, după antrenament, am încercat să mă analizez un pic. Așa mi-am dat seama că de la un punct încolo, în încercarea disperată de a nu pierde detaliile mișcărilor, nici măcar nu mai respiram în timp ce mă uitam la ceea ce îmi arătau cei doi colegi ai mei. N-am cronometrat, dar cred că am bătut un record de blocare a respirației… Blocasem tot. Doar ochii erau deschiși. Lucizi, reci, avizi să vadă totul cât mai clar. Dar era ca și când priveam totul din spatele unui geam și nimic esențial nu putea ajunge la mine. Nu eram captivă acolo, ar fi trebuit doar să cobor scutul, doar că nu am reușit să fac asta sau nu am știut cum.

Am înțeles în acea marți că dacă nu devii oceanul, vei avea rău de mare în fiecare zi…. Cert este că nu știu cum să activez și celelalte simțuri, nu știu cum să urmăresc explicațiile și să le las să „curgă” puțin prin mine. Pentru că nu trebuie să privești doar cu ochii, e bine să lași spațiu și pentru celelalte simțuri. Uneori îmi iese și atunci totul este mai ușor, mai fluid, de parcă nu aș depune niciun efort.

Deci… după cum vedeți și când nu-mi iese nimic, tot am ceva de învățat despre mine. Asta este toată frumusețea atât la ninjutsu cât și la cursul de sabie japoneză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here