Elevi din zece școli și licee din Sectorul 3 al municipiului București sunt implicați în 2019 în activități de popularizare a muzicii folk și poeziei. Astfel, instituțiile de învățământ selectate vor găzdui o serie de dialoguri culturale între elevi și artiști din zona muzicii folk și poeți apropiați fenomenului.
Proiectul FolkN3T are ca scop principal crearea cadrului organizatoric care să permită integrarea educației informale cu actul cultural de calitate pentru formarea unui public cunoscător și interesat de valori culturale românești (muzică folk, poezie) și descoperirea unor tineri artiști cu potential de evoluție. Printre artiștii implicați în proiect se numără Marius Matache, Teddy Tudoroiu și poetul Sorin Poclitaru.
Implementarea unor proiecte similare în anii precedenți (2017-2018) a evidențiat o nevoie acută de educație legată de muzica folk și de poezie, dar și de muzică în general. Chiar nume de referință precum Nicu Alifantis sau Mircea Vintilă sunt total necunoscute tinerilor. De aceea, încercăm să le prezentăm o alternativă la muzica cu care sunt obișnuiți de pe canalele lor de comunicare. Marius Matache, coordonator de proiect
Întâlnirile dintre elevi și cantautori folk și poeți, desfășurate sub titulatura Dirigenție pe note, sunt organizate în cadrul proiectului FolkN3T – educație informală și mentorat cultural pentru tinerii sectorului 3, finantat din fonduri nerambursabile de la bugetul local al Sectorului 3 și implementat de Asociația Folkul Acasă În Realitate.
Programul evenimentelor din școli și licee
- Școala Gimnazială nr. 149: 14 octombrie;
- Liceul Teoretic Benjamin Franklin: 15 octombrie;
- Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza: 16 octombrie;
- Școala Gimnazială nr. 81: 17 octombrie;
- Colegiul Național Matei Basarab: 18 octombrie;
- Școala Gimnazială nr. 84: 23 octombrie.
- Victor Pițurcă l-a sunat pe Dan Udrea, după editorialul anti-Valentin Ceaușescu: „Ai scris urât, dar adevărul e altul. Vi-l explic eu…” - martie 20, 2025
- Ce a căutat Valentin Ceaușescu la Gala Sportului Românesc? Nostalgicii comunismului să ne scutească de o astfel de corvoadă! - martie 20, 2025
- TOP CEI MAI BUNI CHITARIȘTI STRĂINI. PROPUNERI - martie 20, 2025