Doliul naţional din 13 august derutează mii de oameni care au plătit bilete la Spellground, Summer Well şi Rockstadt

0
30

Rockstadt Extreme Fest  FOTO Facebook REF
Rockstadt Extreme Fest
FOTO Facebook REF

Articol de Sinziana Ionescu si Victor Arvunescu publicat in Adevărul
Doliul naţional instituit în ziua de sâmbătă, 13 august, afectează manifestări de amploare programate încă de anul trecut, pentru a se desfăşura în această perioadă. Trei festivaluri muzicale au loc în România, în weekendul 12-14 august, în trei mari puncte ale ţării: Constanţa – Spellground, Bucureşti – Summerwell (la Buftea) şi Braşov – Rockstadt (la Râşnov).
Festivalul internaţional Spellground-ul se află la prima ediţie şi este aşteptat cu maximum interes de publicul muzicii bune, pentru că aduce în premieră în România nume grele, ca The Kooks sau Biffy Clyro şi pentru prima oară pe litoral trupe ca Editors, Röyksopp şi multe-multe altele. Perioada în care are loc este weekendul 12-14 august, iar ziua de doliu din 13 august pică exact în mijlocul manifestării – ceea ce încurcă teribil organizarea, făcută în parteneriat cu două instituţii publice: Universitatea Ovidius şi Primăria Constanţa.
Cu o săptămână înainte de preziua festivalului, discuţiile privind soarta Spellground-ului încă erau purtate de organizatori. Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României prevede amânarea manifestărilor culturale, artistice şi sportive din zilele de doliu, ce sunt stabilite prin hotărâre de Guvern. Toate instituţiile publice trebuie să arboreze steagul în bernă, coborât pe jumătate. De asemenea, întregul program difuzat la televizor şi radio trebuie adaptat la momentul solemn prilejuit de funeraliile la Curtea de Argeş a reginei Ana.
Cum Spellground-ul este un parteneriat public-privat, Out Media SRL, în colaborare cu Spellground SRL, Universitatea Ovidius şi Primăria Constanţa, organizarea lui este decisă în funcţie de responsabilităţile şi obligaţiile ce revin autorităţilor publice în această zi de doliu. Două dintre scenele manifestării urma să fie amenajate, de altfel, în campusul universitar de la Constanţa, de pe malul lacului Siutghiol, iar cea de-a treia – pe plaja de la Năvodari.
 

Summer Well are loc, dar îşi adaptează programul

Ambiguitatea textului legii a ridicat suspiciuni şi asupra desfăşurării Summer Well, punându-se problema dacă evenimentul va mai avea loc pe Domeniul Ştirbey în weekendul 13 – 14 august 2016. „Adevărul“ a luat legătura cu unul dintre PR-ii festivalului care a afirmat că Summer Well 2016, aflat la ediţia a şasea, va avea loc, însă organizarea se va adapta în funcţie de specificul doliului naţional.
„Festivalul se organizează, hotărârea de Guvern nu face referire la evenimentele private. Hotărârea face referire la coborârea steagurilor în bernă, este o practică ce nu face referire la evenimentele private. Festivalul nu se poate amâna, înţelegem că este un moment special iar programul evenimentului se va adapta în funcţie de funeraliile Reginei Ana. Festivalul va ţine cont de momentele importante şi muzica va porni după ce Majestatea Sa va fi înmormântată“, au declarat organizatorii SummerWell pentru „Adevărul“.

Rockstadt Extreme Fest, în așteptare

Organizatorii Rockstadt Extreme Fest sunt aproape în aceeaşi situaţie cu cei de la Spellground din Constanţa. Au partener Primăria din Râşnov, iar decretarea doliului naţional îi încurcă teribil în acest moment, pentru că manifestarea are program 11-14 august. „Noi avem evenimente de joi până duminică, încă discutăm ce vom face şi ce soluţii avem la îndemână“, au declarat organizatorii pentru „Adevărul“. Una dintre scenele principale va purta numele eroului Adrian Rugină, muzicianul şi tehnicianul care a pierit în tragedia de la Colectiv salvându-i pe alţii.
Cu două zile înainte, la 3 august, organizatorii Rockstadt Extreme Fest făcuseră o precizare pe pagina de Facebook: „În cursul zilei am primit suficiente întrebări pe această temă şi putem reveni cu un răspuns clar în acest sens. Deşi ziua de 13 august este declarată zi de doliu naţional, ca urmare a decesului reginei Ana, niciun eveniment cultural public NU va suferi modificări ale programului, aceasta regulă se aplică DOAR în cazul instituţiilor culturale de stat. Asadar, festivalul nostru nu este afectat. În acelaşi timp, menţionăm că – aşa cum unii dintre voi au observat deja – Indian Fall nu va putea concerta în acest an ca urmare a unor probleme ale componenţei. Dacă va fi posibil, concertul va fi reprogramat pentru 2017“.
 
Puteți citi articolul în întregime aici:
http://adevarul.ro/locale/constanta/doliul-national-13-august-deruteaza-mii-oameni-platit-bilete-spellground-summer-well-rockstadt-decizii-anunta-organizatorii-1_57a48cac5ab6550cb880b302/index.html

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here