Interviu exclusiv! John McLaughlin: „Din păcate, nu mai există industrie muzicală” (14.04.2019)

aprilie 21, 2019

438

Interviul cu John McLaughlin a fost realizat telefonic pe 14 aprilie și a fost difuzat atât la vlogul „Foc de P.A.E.” cât și în cadrul emisiunii „Psihologul Muzical” (Radio România Actualități). Artistul tocmai începuse turneul european și se afla la Brno, în Cehia.

Cel care a intermediat relația cu artistul a fost Gert Pfankuch, managerul lui, care a înțeles importanța acestui interviu atât pentru publicul din România cât și pentru promovarea muzicii lui McLaughlin. Singura rugăminte a lui Gert a fost ca discuția să nu dureze mai mult de 20 de minute deoarece John McLaughlin trebuia să ajungă și la probele de sunet.

Cu speranța că vor mai exista ocazii de a sta de vorbă cu acest mare artist (subiecte sunt berechet, iar omul chiar are ce spune), Andrei Partoș s-a încadrat relativ în timpul convenit. Aveți mai jos traducerea interviului, precum și înregistrarea audio (publicată și pe Facebook și pe Youtube).

Rămânem cu regretul că nu am reușit să ajungem în culise, chiar dacă am comunicat organizatorului local faptul că artistul și-a exprimat dorința să îl cunoască pe Andrei și l-a invitat în culise după concert. N-am primit niciun răspuns din partea organizatorului evenimentului, așa că n-am insistat. Maybe next time!

Interviu exclusiv

Andrei Partoș: Vă salut dle McLaughlin! Mă numesc Andrei și vă sun din România.

John McLaughlin: Bună ziua! Așteptam telefonul tău

Andrei Partoș: Este a 5-a vizită în România, da?

John McLaughlin: Așa este. Sunt foarte bucuros că mă întorc la București.

Andrei Partoș: Și noi ne bucurăm și abia așteptăm să te revedem. Voiam să te întreb cum este la Brno? Te afli pentru prima dată acolo?

John McLaughlin: Da. Este un oraș frumos, antic, dar vremea nu este prea prietenoasă. Este dificil să facem o plimbare turistică astăzi din cauza vremii. În plus, trebuie să fiu la probele de sunet într-o jumătate de oră.

Andrei Partoș: Perfect. Atunci mă voi grăbi și am să-ți adresez câteva întrebări.

John McLaughlin: Nicio problemă Andrei, totul este în regulă.

„Am avut o legătură specială cu Paco de Lucia”

Andrei Partoș: Din punct de vedere al prieteniei și al colaborării muzicale, cum privești trioul cu Paco de Lucia, Larry Coryell și mai târziu cu Al Di Meola?

John McLaughlin: Cel mai aproape de sufletul meu a fost Paco. El mi-a devenit un foarte bun prieten. În acest an, în februarie, s-au împlinit 5 ani de când l-am pierdut. Pentru mine a fost un mare șoc moartea lui pentru că l-am iubit foarte mult.

Cu Al nu am mai avut același fel de legătură sufletească. Nu știu de ce. Al este un chitarist și un om bun, dar nu am avut aceeași legătură cu el. Am fost foarte trist când a murit Paco. Tocmai plecase în America Centrală. Eu țineam legătura cu el și îi trimiteam muzică pentru că intenționam să înregistrăm un album, un duo acustic, după ce el se întorcea din America Centrală. Chiar cu o noapte înainte de tragicul eveniment, îi trimisesem niște cântece și el m-a sunat să-mi spună cât de mulțumit era de muzica pe care urma să o înregistrăm. În dimineața următoare s-a dus în Cuba și apoi a plecat în Mexic, unde l-am și pierdut pe plajă, La Playa Del Carmen.

În decembrie 2017, am fost la festivalul organizat pe acea plajă. De altfel, în fiecare an este organizat acolo un festival și m-au numit pe mine „părintele” acestui festival datorită faptului că am avut o relație foarte bună cu Paco. Trioul de chitară care început după cum ai spus și tu cu Larry. A fost o experiență importantă atât din punct de vedere muzical cât și omenesc. Un astfel de triou cu chitare acustice este o experiență foarte intimă. Este o frumoasă complicitate între cele trei chitare acustice. Fiecare noapte a fost senzațională, nu știam niciodată ce urma să se întâmple, desigur într-un mod plăcut. A fost întotdeauna o bucurie să cântăm împreună.

Într-un fel, Andrei, fiecare grup cu care am cântat a însemnat o experiență din care am avut mult de învățat. Nu doar din punct de vedere muzical, ci și al relației cu oamenii. De fapt, într-un fel, învăț în fiecare zi, nu mă opresc din a învăța. Cred că ziua în care voi înceta să mai învăț este ziua în care voi dispărea.

Andrei Partoș: Sunt de acord cu tine. Dar ști că „Friday Night In San Francisco” s-a bucurat de mare succes în România comunistă. Poate nu știai, dar întotdeanuna oamenii ascultau acest album.

John McLaughlin: Da, a fost o noapte magică. Am avut mare noroc să înregistrăm în San Francisco pentru că unele nopți pot fi bune, altele mai puțin bune. Iar această noapte a fost una magică. Am avut noroc că am luat decizia să înregistrăm pentru că până atunci nu înregistrasem multe nopți.

„Fără public, eu aș rămâne fără ocupație”

Andrei Partoș: O tânără din Sao Paolo are un mesaj pentru tine: Îmi place foarte mult site-ul tău pentru că este unul interactiv, le dai șansa oamenilor să comenteze toate articolele postate. Cred că este un lucru extraordinar. Ai timp să citești toate mesajele și să le răspunzi oamenilor?

John McLaughlin: Nu le răspund tuturor, dar când primesc mailuri care îmi sunt adresate direct, îmi place să le răspund eu pentru că fără acești oameni eu rămân fără ocupație. Așa că încerc să am grijă de oameni, fie că vor doar un salut sau o fotografie… Deci trimit mesaje multor oameni.

Sunt foarte norocos pentru că oamenilor le place muzica mea. Mulțumesc zeilor în fiecare zi pentru că fără acești oameni eu nu am nimic. Degeaba ai un talent deosebit, dacă nu ai cui să-l oferi. De aceea spun că sunt foarte norocos, deoarece oamenii pot asculta muzica mea.

Andrei Partoș: Ști că oamenilor le plac și fotografiile tale de pe Instagram?

John McLaughlin: Știi, soția mea se ocupă de acest lucru pentru că eu sunt foarte ocupat cu muzica. Pentru a vă face o idee: în ultimele 6 luni am terminat de înregistrat cu Mahadevan care a fost în grupul Shakti. Este o înregistrare foarte specială. Ne-a luat 6 ani să terminăm această înregistrare, Andrei. În sfârșit am finalizat-o și pot spune că este o nouă întâlnire între Est și Vest. Suntem foarte încântați de rezultat. Am terminat-o în urmă cu 3 săptămâni și lansarea va fi în septembrie.

De asemenea, după 6 luni am terminat o altă înregistrare făcută pentru un film, unul interesant, independent, care va fi filmat în New York. Ador acest oraș. Am petrecut acolo 14 ani. Pentru mine a fost o provocare frumoasă. Iar acum iată-mă la Brno, în Cehia, unde am prieteni buni. Și Praga este un oraș foarte frumos. Ne bucurăm cu toții să fim la Brno, mai ales pentru că niciunul dintre noi nu a mai fost aici până acum.

„Grammy-ul pentru „cea mai bună improvizație” este bijuteria cea mai de preț de pe coroană”

Andrei Partoș: Mai am o întrebare de la cineva din Milano care spune așa: ”aveți 8 nominalizări la Grammy și ați câștigat 2 trofee, unul dintre ele este la secțiunea Best Improvised Jazz Solo în 2017. Cred că este extraordinar să câștigi un astfel de premiu.”

John McLaughlin: A fost o mare surpriză pentru mine deoarece într-un fel aceasta este bijuteria cea mai de preț de pe coroană. Dintre toate Grammyurile este cel mai de preț. Da, am mai câștigat un Grammy cu 5 Piece Band și am nominalizări chiar și cu Mahavishnu Orchestra, dar să câștigi un Grammy pentru improvizație nici nu am cuvinte să îți spun cât de impresionat sunt. Nu cred că poate fi ceva mai bun de atât, Andrei. Pentru mine, este o onoare.

„Frank Zappa avea o personalitate ciudată, dar l-am admirat mereu”

Andrei Partoș: În 1973, Mahavishnu Orchestra a susținut un turneu cu Frank Zappa. Cum este să colaborezi cu Zappa pentru că pentru noi este de necrezut.

John McLaughlin: Nu am cântat niciodată cu Frank pe scenă sau în studio.

Andrei Partoș: Asta este bine pentru tine.

John McLaughlin: Păi, nu pentru că am făcut vreo 2 sau 3 turnee împreună. Frank era cu Mothers Of Invention și trebuie să îți spun că din 1967 când a ieșit primul lor album, Freak Out, eu am devenit fanul lor. Așadar, eu eram bucuros să îl întâlnesc pe Frank Zappa, dar el avea o personalitate ciudată, nu era un om prea sociabil. Înțelegi? Era mai retras, iar eu am încercat să port conversații cu el când eram în turneu, dar Frank mi-a arătat destul de clar că nu era interesat să vorbească cu mine. Așa că, de regulă, discuțiile noastre durau în jur de 30 de secunde.

Andrei Partoș: Este minunat.

John McLaughlin: Frank este Frank. Eu l-am admirat în continuare. El a avut mereu în jurul lui muzicieni valoroși. De la el l-am luat pe Jean Luc Ponty, pe care l-am cunoscut când eram în turneu cu Frank.

Andrei Partoș: În 1988, ai înregistrat albumul The Mediterranean Concerto With London Symphony Orchestra și Miles Davis ți-a spus atunci: „John, acum poți să mori”. Este adevărat?

John McLaughlin: Da. A fost unul dintre lucrurile extraordinare pe care mi le-a spus Miles Davis. El era în public, venise să mă vadă pentru că la vremea respectivă el locuia în Malibu. Premiera spectacolului a fost cu Filarmonica din Los Angeles. Înregistrarea albumului a fost cu orchestra din Londra. Desigur, știind că Miles este în public, am cântat fiecare notă pentru el. Pentru mine, el era singurul spectator. Când i-am dat înregistrarea albumului, cred că eram în Edinburg, Scoția, la un festival de jazz. I-am spus că am un cadou pentru el și i-am dat caseta cu înregistrarea. Am ascultat-o împreună integral. El mânca o salată și asculta iar la final mi-a zis: „John… acum poți să mori”. Dacă te gândești bine, este un compliment foarte frumos.

„Palestinienii își doresc libertate, dar se află într-o uriașă închisoare”

Andrei Partoș: Alain George Lion din LA spune că unul dintre cântecele lui preferate este „Gaza City” de pe albumul „Black Light”. Ce anume te-a inspirat când ai compus această piesă?

John McLaughlin: Mulțumesc mult! Nu știu dacă îți amintești… În 2014, Israelul a bombardat Gaza. Eu merg în Palestina de vreo 12 ani. Atât eu cât și soția mea susținem un ONG din Ramallah care se ocupă de copilașii traumatizați și folosesc muzica pentru a-i ajuta. Ei fac un lucru extraordinar. Am susținut deja două concerte în Ramallah, unul cu The 4th Dimension și celălalt cu Shakti. Și anul trecut am fost din nou acolo, dar nu am putut face un concert pentru că ne-a fost imposibil să găsim o sală.

Acel bombardament din 2014 a fost foarte crud. Am fost foarte supărat pentru că îi cunosc pe palestinieni. Ei își doresc libertate, dar se află într-o uriașă închisoare. Este îngrozitor, Andrei, nici nu-ți poți imagina. Nu vezi acest lucru la TV din cauza propagandei făcută de Israel și de America. Desigur, SUA susține Israelul. A făcut-o întotdeauna. Așadar, am fost foarte supărat și singurul lucru pe care îl puteam face a fost să compun un cântec. Așa am putut să mă descarc.

Andrei Partoș: Este adevărat că ai încercat să colaborezi cu Roger Waters dar încă nu ai primit un răspuns?

John McLaughlin: Da, i-am trimis un mesaj managerului lui pentru că nu am adresa lui personală de e-mail, dar nu am primit niciun răspuns. Așa că nu am ce să fac… Dar Sting este un prieten drag și am vorbit despre asta și mi-a spus că ar vrea să facă și el ceva pentru a-i ajuta pe palestinieni. Dar Sting este un tip foarte ocupat. Este un superstar. Am să îl întâlnesc din nou în această vară și vom discuta iar. Eu am compus deja un cântec, iar el a zis că i-ar plăcea să scrie versurile, deci poate până la urmă va ieși o colaborare. Eu mi-aș dori foarte mult pentru că sunt un mare admirator al lui. El este și un om deosebit.

„Încerc de mulți ani să îi ajut pe tinerii muzicieni, dar este foarte greu”

Andrei Partoș: Există vreun artist tânăr cu care ți-ai dori să colaborezi, dar n-ai reușit?

John McLaughlin: Sunt mulți muzicieni tineri fabuloși. Pot să mă mai gândesc? Am auzit o tânără solistă din India care este senzațională. Se numește Kaushiki Chakraborty. Este foarte bună la improvizații. Asocierea mea cu India s-a întâmplat în urmă cu 50 de ani. De asemenea, am avut ocazia să cânt cu un tănăr care cânta la tabla. Este uluitor. Sunt tineri talentați peste tot. Mi-a trimis cineva o înregistrare cu un tânăr baterist… din păcate, nu-mi amintesc numele lui… Oricum, sunt foarte mulți tineri talentați astăzi.

Problema, Andrei, nu sunt muzicienii, ci faptul că nu mai există industrie muzicală. Este cu adevărat dramatic. Dacă ești un interpret bun de pop sau de rock atunci poate ai șanse să prinzi un contract. Dar dacă ești un bun instrumentist, este aproape imposibil. Dacă nu ai o casă de discuri, cum poți deveni cunoscut? Dacă nu ești cunoscut, nu poți susține concerte. Este un cerc vicios. Oamenii îți spun să încarci ceva pe Youtube. Dar știți că pe Youtube se încarcă în fiecare oră câte 5 ore de video?! Un necunoscut poate încărca video, dar cine îl va găsi? Trebuie să ai mult noroc. Probabil, la un moment dat lucrurile se vor schimba, dar până atunci…

Eu încerc de mulți ani să îi ajut pe tinerii muzicieni, dar este foarte greu. Nu le pot oferi un contract cu o casă de discuri. Și casele de discuri suferă pentru că nu se mai vând albume. Doar platformele de streaming sunt în business acum. Eu încerc să le ofer câte un concert alături de alte trupe, vorbesc și cu alți muzicieni și le recomand câte un instrumentist bun. Asta este tot ce pot să fac.

„În 1966 și n 1967, am fost un rechin de studio”

Andrei Partoș: O altă tânără a zis că a găsit în colecția tatălui ei, albumul „The World Of David Bowie”, lansat în 1970 și a văzut acolo numele tău pe două cântece: „Karma Man” și „Let Me Sleep Beside You”. Ar vrea să știe cum a fost această colaborare?

John McLaughlin: Ascultă, sunt foarte jenat. Aceste înregistrări au fost făcut în perioada 1966 -1967… Prin 1968 am încetat munca de studio. Dar timp de aproape doi ani am fost un rechin de studio. Asta înseamnă că oamenii mă chemau la studio când erau sesiuni de înregistrare. Sau uneori făceam jingles pentru radio, muzica pentru publicitate, care se plăteau mai bine. Nu uita că eu eram un tânăr muzician de jazz, foarte arogant și elitist, dar pentru a supraviețui trebuia să fac și asta. Am fost la studio și am cântat muzică de doi lei. Mă simt jenat de acest lucru.

Andrei Partoș: N-ar trebui să te simți jenat.

John McLaughlin: Toate aceste staruri pop veneau de la Londra, uneori și din America, din Franța… Îmi amintesc, de exemplu, de Donovan pentru că am înregistrat pe toate albumele lui, de Petula Clark, de Tom Jones, de Engelbert Humperdinck, Francoise Hardy… Dar îți spun sincer, că eu și ceilalți muzicieni îi luam peste picior pe acești artiști pentru că muzica lor era stupidă. Știu că mai târziu David Bowie a devenit un mare star și dacă mi-au pus numele pe disc înseamnă că am fost acolo, dar nu-mi amintesc nimic de la acea sesiune de înregistrări. Îmi pare rău!

Andrei Partoș: Nu trebuie să-ți pară rău! E normal să uităm la vârsta noastră. Nu vreau să te mai rețin pentru că știu că trebuie să mergi la probele de sunet. Ne bucurăm foarte mult că vei veni din nou în România.

John McLaughlin: Și eu mă bucur mult. Mi-ar plăcea să ne vedem în culise după concert.

Andrei Partoș: Da, voi fi acolo.

John McLaughlin: Te rog să vii în culise să mă saluți.