Festivalul WOLFBLUES, în Poiana Lupului pe 29-30 iulie 2016

0
27
WOLFBLUES 31 iuliePe harta culturală a României se naşte un nou festival de blues, WOLFBLUES.
La Gărâna, în Poiana Lupului, în inima Munţilor Semenic, nu doar un loc de popas pentru orice împătimit de locuri frumoase, cât un spaţiu ce va purta de acum înainte încărcătura şi culoarea de blues music alături de binecunoscutele întâlniri de jazz, rock şi folk de nivel internaţional.
WOLFBLUES se anunţă înca de pe acum, un eveniment ce va marca un moment important în istoria muzicii de rock şi blues, pentru că nu întâmplator, festivalul este o iniţiativă a liderului incontestabil al rock-ului românesc, Nicu Covaci, care şi-a dorit un eveniment în cadrul căruia să se poată exprima artistic dincolo de limitele impuse de genul muzical care l-a consacrat.
Şi pentru că rock’n’roll se hrăneşte din seva blues-ului, alături de Nicu Covaci, artişti consacrați ai muzicii rock vor oferi un repertoriu de blues, moment inedit pentru cariera lor muzicală. WOLFBLUES se adreseaza atât publicului cunoscător, amator de blues autentic, cât și fanilor muzicii rock sau rock’n’roll, şi se doreste a promova muzica de gen autentica, tocmai de aceea, în cadrul festivalului nu vor lipsi artiştii care au netezit calea blues-ului în Romania, precum AG Weinberger, Vali SirBlues Răcilă sau Rareş Totu.
Festivalul WOLFBLUESFriendly Blues’n’roll festival se va desfășura în perioada
29-30 iulie 2016, în Poiana Lupului (Gărâna – Wolfsberg, Semenic, Caraș-Severin) și va cuprinde 10 concerte în două seri consecutive, nelipsind workshop-urile desfășurate în timpul zilei, concertele fiind urmate de un night cinema pe parcursul nopţii, cu filme specifice culturii blues.

Vineri, 29 iulie

Blues’n’roll (Ro) / Rareș Totu’s Midnight Sun (Ro) feat. Dean Bowman (USA) /Adi Bărar Blues Band (Ro) / Stepan Project Blues Foundation (Ro) / Blues Company feat. The Fab BC Horns & The Soul Sistaz (De) & A.G. Weinberger (Ro).

Sâmbătă, 30 iulie

The Road Band (Ro) / The Roses (BG) / Vali SirBlues Răcilă (Ro) / Florin Ochescu Blues Project feat. Silvia Dumitrescu (Ro) / Nicu Covaci & Dan Andrei Aldea (Ro), -premiera muzicală-, with Dzidek Marcinkiewicz (Pl) andFlavius Hosu (Ro).

 

Biletele s-au pus în vânzare online pe ambilet.ro, și în rețelele bilete.ro(oficiile Poștei Române, magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro și magazinele Germanos), și Eventim (Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Cărturești și Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV și online pe eventim.ro).

Prețul biletelor
Presale (până în 15 iunie) bilet pentru o zi de festival = 50 lei / abonament pt.2 zile = 80 lei.
15 iunie – 29 iulie, bilet pentru o zi de festival = 70 lei / abonament pentru 2 zile = 110 lei.
Biletele achiziționate în ziua evenimentului, în Poiana Lupului, vor avea prețul de 90 lei (pentru o zi de festival) și 150 lei (abonament).
Copiii sub 7 ani vor beneficia de acces gratuit la eveniment iar cei cu varste cuprinse intre 7 si 14 ani vor putea achizitiona bilete cu reducere de 50% din retelele partenere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here