FINAL DE OCTOMBRIE. FII PATRON, NU ANTRENOR!

0
197

FINAL DE OCTOMBRIE. FII PATRON, NU ANTRENOR!HALLOWEEN PENTRU ORTODOCȘII MICI!

Pe canalul ortodocșilor Firea-Pandele din Voluntari (MetropolaTV) văd prezentare de vrăjitoare mici (vrăjitoricile sunt rele zice una), vampirași, diavolițe, copii cu ”sânge” la gură, cu Harry Potter, pisicuțe ș.a.m.d. Pe 31.10 la 14,30. Gazda veselă, copiii triști. Apoi mergem organizat la Iași la pupat moaște. Nu-i așa?

FII PATRON, NU ANTRENOR!

Am vizionat pe Orange Sport un fel de dialog dintre G. Becali (telefon) și Emil Grădinescu. Era și moderatorul Samuilă, care a uitat să intervină când ciobanul a trecut la jigniri. Emil i-a spus destul de clar că ar trebui să fie doar patron, nu și antrenor. GB s-a simțit jignit, scandalizat. El e mulțumit de echipă pentru că e pe primul loc, dar ar fi schimbat 10 jucători la pauză. Firește că acuza arbitrajul, care l-a cam taxat în ultimele 4-5 meciuri.La partida precedentă, cu Petrolul, i-a criticat nominal aproape pe toți cei care au intrat în teren, fie și doar pentru 5 minute. Este evident că jurnaliștii se simt timorați, inhibați de vehemența nesimțitului. Nu înțeleg de ce! Tocmai s-a lăudat că el nu dă șpagă ziariștilor. Și atunci ? Eu nu cred că n-a dat, dar e treaba mea. Cât se poate de clar echipa cu slujitori o ia la vale, dar omul uită că spectatorii nu-i slugile lui, că nici ziariștii nu sunt. Uită că oamenii plătesc bilet, că televiziunile îi dau bani, că stadioanele pe care joacă au costat bani publici, că fără celelalte 15 echipe el n-ar exista. Ar fi vremea să se rezume la relația de stăpân pe tarlaua lui, să ne lase cu ifosele și mârlăniile lui repetitive. Faptul că de 9 ani n-a luat titlul arată cât de bine se pricepe la fotbal. Felicitări lui Emil Grădinescu, aflat la prima sa confruntare cu GB.,  nesusținut în studio nici de ”colegul” B. Cosmescu. Despre cel din urmă, despre exaltările și strigăturile de hipoacuzic, scriu cu altă ocazie.

 

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here