Holograf vintage

martie 18, 2015

Articol de Sever Voinescu, publicat în Evenimentul Zilei
Să nu se supere pe mine patrioții, dar, uneori, limba engleză este mai generoasă decît limba română.
De pildă, mă tot gîndesc de cîteva zile care ar fi cel mai potrivit cuvînt de folosit ca să vă împărtășesc o recentă experiență culturală. Dar, pînă să găsesc cuvîntul, să vă spun ce s-a întîmplat. Printr-un șir de împrejurări iscate discret de farmecul irezistibil al unei cîrciumioare din cartierul în care locuiesc și de prieteniile ce se leagă acolo, am ajuns acum cîteva nopți într-un club bucureștean. Nu o să mă alint în fața dumneavoastră, manipulînd un fals sentiment de superioritate, povestindu-vă cît de inadecvat sînt cluburilor de noapte (a fost prima astfel de incursiune din viața mea și, foarte probabil, ultima), că nu despre asta e vorba. Este vorba despre motivul care m-a dus acolo, dimpreună cu trei amici, pentru că acest motiv este și subiectul articolului meu de azi. Este vorba despre formația Holograf, despre muzica lor, despre spiritul lor.
Că Holograf este o formație compusă din muzicieni de rară calitate și imensă experiență, se știe. Că Holograf este un fenomen în muzica românească, probînd o uimitoare longevitate și o etern proaspătă creativitate, iarăși, știe oricine. Cum nu prea urmăresc critica de specialitate dedicată muzicii pop-rock românești (dacă o fi existînd așa ceva), nu știu dacă la noi există un echivalent pentru ceea ce americanii numesc ”California rock”, adică un rock blînduț, de balade și fete cuminți, un rock în care se vorbește frumos, dar presărat, totuși, cu soundul ”rău” de chitară electrică specific rockului ceva mai hard, doar așa, ca să ne facem puțin că sîntem răi, chiar dacă nu sîntem . În America, muzică de acest gen fac Aerosmith, Bon Jovi, oarecum Guns n Roses și, într-o mai mare măsură, Eagles. În acest perimetru stilistic, destul de larg totuși, Holograf s-a construit, cu talent și muncă, ca un reper major pentru publicul românesc. Holograf au devenit legendari. Ceea ce înseamnă că au, deja, un mare destin. Înainte de orice, sînt imediat recognoscibili, dar și inimitabili. Succesul lor ar fi putut naște imediat imitatori. Dar nu se văd – semn că, de fapt, e al dracului de greu să fii Holograf. Se spune că o mare formație ajunge să aibă sound-ul ei. În cazul Holograf, însă, a apărut ceva încă și mai important. Pe ei îi identifică un anumit tip de sensibilitate, o curățenie a sentimentului dublat de o fină armătură ironică. În timp, s-a construit în publicul românesc ceva ce aș numi ”sensibilitatea Holograf” și, astfel, veteranii aceștia și-au asigurat viitorul, căci această sensibilitate se transmite din generație în generație. La sunet propriu ajung destule formații, dar la forjarea unei sensibilități proprii, doar foarte puțini. De fapt, ceea ce te face să străbați vîrste rămînînd autentic este sensibilitatea și nu sunetul. N-am nici un dubiu că Holograf vor avea mare succes, același mare succes, cît vor avea putere să țină instrumentele în mîini. În plus, mie îmi place Holograf și pentru că limba română din versurile lor este corectă, limpede, educată, spre deosebire de limba română îmbîcsită și cretinizată din cuvintele celor mai multe hituri actuale. Iar liniile lor melodice sînt solare, senine, apolinice. Nu există, în muzica Holograf, gînd ascuns, frustrare acidă, furie mocnită, vorbe buruienoase scrîșnite. Ca pentru trubadurii medievali, pentru Holograf iubirea despre care tot cîntă este un fericit prilej de a-și exersa talentul și măiestria.

sursa: Evenimentul Zilei