*Reluarea m-a ajutat. Antena 1 a programat-o cam devreme…Momentele din Romeo şi Julieta la care au participat juraţi şi foşti concurenţi, apoi greii ediţiilor anterioare (Maria Buză-Elena Cârstea, Pepe-Julie Andrews, Jorge-Narghita şi CRBL-Prodigy) au fost foarte reuşite. 7 sezoane s-au dus. Nivelul a mai scăzut, interesul a mai scăzut, dar recapitulările dau bine, trezesc amintiri. Faptul că sezonul încheiat aseară a fost câştigat de Cezar Ouatu arată că producătorii şi-au pierdut simţul umorului şi empatia. Publicul ar fi vrut pe oricare altul, dar nu pe el. Eu cred că Alina Eremia e de departe cea mai potrivită. Dar, să zicem că e problemă de gusturi. Am comentat cu prietenii pe Facebook aseară.* E drept că s-a suprapus cu Showul britanic legat de Eurovision. Un spectacol excelent, cu prezentatori adevăraţi, simpatici, cu simţul umorului, cu partituri inteligente, cu multă muzică bună adunată în 60 de ani. Şi pe câştigătorii de Eurovision i-am cunoscut cândva, dar i-am recunoscut greu după atâta vreme!* Revin la T.C.D.U. Fetele Bambi (decenite domniţe în toată regula) au fost premiate pentru rolul Tatu (au meritat pentru că az plutit destul de mult în aer). Ouatu a avut şi un moment special. Adică şi-a cerut iubita de soţie. Blonda Andreea se afla, absolut din întâmplare, în public. Cât priveşte rolul de Michael Jackson, a fost un chin, privind mişcarea…Vocal a fost rezonabil, pentru un om cu studii, cu pregătire profi! El a şi spus că Michael Jackson e inimitabil. Just. Acest show-concurs, l-a umanizat pe Cezar, dar nu l-a făcut mai simpatic, nici mai puţin arogant. Aş reţine şi unele momente foarte bune oferite de Oana Sârbu. Când a fost Marina Voica a fost de excepţie. Merita un premiu, măcar simbolic. E greu de crezut că se vor găsi artişti valabili pentru un nou sezon. Maria Buză rămâne cea mai completă, cea mai spontană, mai talentată actriţă-interpretă-imitatoare. Au fost destui care s-au străduit, dar n-au strălucit…Ediţia de acum arată că producătorii s-au chinuit mult să iasă un spectacol mare. S-a vorbit mai mult decât era cazul, dar pe ansamblu a fost o.k.
- MEMORIA FACEBOOK POATE FI UTILĂ! - februarie 3, 2025
- Va reuși Ilie Bolojan? - ianuarie 23, 2025
- NOSTALGII BUNE ȘI RELE, FINAL DE AN ZBUCIUMAT - ianuarie 2, 2025