Articol de Iulia Radu
Ne sufocă nesimțirea! Pe de o parte cea a autorităților locale, care sunt incapabile să care nămeții de zăpadă în afara orașului; pe de altă parte, cea a cetățenilor care n-au mamă, n-au tată când vine vorba de a-și parca mașina! Ce s-a întâmplat de fapt?
20 ianuarie. Strada George Enescu din București. Colț cu Bdul Magheru. La doi pași de Piața Româna. Centrul Capitalei. Autobuzul 300 s-a oprit cu vreo 5 metri înainte de a ajunge în stația „Nicolae Golescu”. În spatele lui s-a format deja coadă care se întinde până în bdul Magheru: un autobuz 368 și alte câteva mașini mici. Motivul? Pe partea dreaptă a drumului un morman înghețat de zăpadă, iar pe partea stângă un nesimțit care a parcat mașina-n drum. Timp de 25 de minute, șoferul autobuzului și câțiva călători, „înarmați” cu răbdare și o lopată, s-au chinuit să spargă „muntele” de zăpadă ca să-și poată continua drumul. Deși au tot întrebat de șoferul neșimțit, acesta nu și-a făcut apariția, așa cum nu a venit la fața locului niciun polițist (deși aveau mașini parcate în Piața Romană, iar coloana de mașini crescuse considerabil).
O zi obișnuită din viața noastră!
- JURNALUL MEU HOLBAT 10.09 – NE MAI FIERBI MULT, DLE NICUȘOR DAN? - septembrie 10, 2026
- 8 CONTRA UNA . JURNAL HOLBAT DIN 3-4.09. - septembrie 4, 2026
- DESPRE UNELE ”SERBĂRI” DE LA COSTINEȘTI (1986) POVESTITE DE TONI GRECU - septembrie 3, 2026
































