Articol de Zoltan Varga publicat pe site-ul pressalert.ro
Muzicianul timişorean Ilie Stepan, o figură legendară a rock-ului românesc, a cărui nume se leagă de activitatea Pro Musica, este responsabil şi de crearea melodiei „Timişoara“, o piesă considerată cel mai frumos imn al Revoluţiei din 1989 şi care începând de anul trecut a devenit imnul Timişoarei, în urma unei decizii luate de consilierii locali. Tot în urma unei decizii a Consiliului Local Timişoara, la sfârşitul anului 2012, Ilie Stepan a devenit Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara.
„Piesa «Timişoara» s-a născut, strict cronologic, după evenimentele Revoluţiei din 1989. Este o emulaţie a sentimentelor din acele zile şi s-a născut dintr-un cumul de sentimente pe care le-am trăit toţi timişorenii în decembrie 1989. Este amestecul de frică, deznădejde, speranţă şi de bucurie. Speram atunci să vină zile cu totul altfel, mai pline de sensuri pozitive, ne bucuram de libertatea de exprimare, de traiul într-o societate liberă şi normală. Unele din acele spreanţe le-am atins, altele nu. Textul a fost scris de Marian Odangiu. A contat mult durerea şi frica acelei săptămâni pe care am trăit-o, din 16 decembrie până în 21. Să nu uităm că Timişoara a fost un oraş izolat, singur împotriva dictaturii. Am fost întrebat de o ziaristă de la o televiziune maghiară, în urmă cu ceva timp, ce a fost în decembrie 1989. I-am răspuns că nu ştiu exact, nu am toate datele. Nu ştiu dacă a fost o revoltă, o revoluţie sau o mişcare de protest. Ce ştiu sigur este că noi timişorenii am fost nişte vreascuri care am luat foc imediat. Cine a pus focul sau de ce l-a pus… nu se ştie. Noi timişorenii, am fost uscaţi şi am luat foc imediat“, ne-a declarat Ilie Stepan.
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/10/povesti-cu-cantec-cum-s-nascut-imnul-oficial-al-orasului-timisoara-ilie-stepan-este-piesa-la-care-nu-schimba-nicio-virgula-video/
- MEMORIA FACEBOOK POATE FI UTILĂ! - februarie 3, 2025
- Va reuși Ilie Bolojan? - ianuarie 23, 2025
- NOSTALGII BUNE ȘI RELE, FINAL DE AN ZBUCIUMAT - ianuarie 2, 2025