Impresii după seminarul de Qigong dedicat Rinichilor (emoții asociate: frică, rușine) (30.11.2025)

decembrie 1, 2025

478

Vă spun din capul locului că vă vorbește un om neinițiat. Sunt pur și simplu trăirile mele personale. Habar n-am dacă-s corecte sau nu, dar știu sigur că sunt ale mele. Ca să înțelegeți mai clar… Eu am auzit prima dată de Taiji și Qigong când am început să practic ninjutsu. Poate, POATE, mi-a mai trecut pe la urechi termenul de „taiji” dar… n-am zăbovit niciodată asupra lui. De Qigong n-auzisem niciodată. Asta ca să fie clar de unde pornim. 🙂

Așadar și prin urmare fusei astăzi la seminar de Qigong. Prima dată când am încercat să practic Taiji și Qigong a fost într-o vineri când am ajuns, ca de obicei, mai devreme și Sensei mi-a spus că pot să mă alătur grupului de Taiji pentru a-mi face încălzirea până vin colegii de la ninjutsu. Acum… eu văzusem ce făceau colegii de la Taiji și așa când te uiți de pe margine… pare ușor. Foarte ușor. Așa că mi-am suflecat mânecile în gând și m-am alăturat grupului cu atitudinea chibițului arogant. Pe sistemul: „Hai că vin! Pregătiți-vă să fiți impresionați!” 🙂 Nu o să uit niciodată: făceau poziția Țărușului (cred că așa se numește). În mod normal, aș fi spus că era ceva extrem de simplu, dar acum nu aș mai spune că este ceva simplu acolo. Anyway. Mă uit la Sensei… Zic: ok, e simplu și ușor ca bună ziua, hai că fac și eu. Și mă așez… Secunda în care m-am așezat în poziție, a fost un duș rece pentru mine. Gheață! În secunda în care m-am așezat, mi-am dat seama că deși seamănă cu ce face Sensei… nu e! Ceva lipsea. Și nu mă refer doar la postură, că până la urmă forma o înveți și de la distanță poate părea că faci bine ce faci. Eu mă refer la fond, la ce e sub postură, la încărcătura energetică. E mult mai mult decât postură/formă. Forma aceea e umplută cu ceva și mie mi se părea că eu nu am cu ce să o umplu sau că nu știu cu ce să o umplu, mă gândeam la un moment dat că poate oi fi eu goală pe dinăuntru și aia e… n-am cu ce să umplu forma. Vorba aceea: de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere… 🙂 Nu mi s-a întâmplat asta cu niciun alt sport practicat. Taiji-ul și Qigong-ul sunt niște oglinzi care te arată instant așa cum ești. Fără nicio cosmetizare. Te-ai așezat în fața oglinzii și te-ai văzut. Problema mea nu era cu punctele slabe pe care mi le-a arătat pentru că pe acelea le intuiam. Dar ceea ce m-a pus pe gânduri este că nu am reușit să identific toate uneltele cu care să repar ce e de reparat.

N-am abandonat ideea de a înțelege și de a reuși să fac și eu ceva corect la Taiji și Qigong. De aceea am și venit la antrenament. 🙂 Tema seminarului mi s-a părut extrem de ofertantă și de interesantă (va fi disponibil seminarul și online, așa că puteți cere detalii pe link prin mesaj privat – click aici). Vă asigur că nu veți regreta!

De departe, printre cele mai interesante subiecte a fost modul în care respirăm abdominal, conștient și corect. Ei, eu aici am o mare problemă pentru că uneori mă și mir cum dracu’ n-am murit până acum sufocată! 🙂 Eu respir cu țârâita și respir abdominal doar când mă străduiesc și nu-mi iese mereu. Făceam astăzi Țărușul și pur și simplu respiram cât să nu mă fac albastră și să pic grămadă acolo… Nu blocasem de tot respirația: intra și ieșea un firicel firav de aer… Și corpul devenea rigid, se strângea. Și să fim serioși: cât poți să stai într-o poziție când aproape îți ții respirația?! Puțin! 🙂

Am mai atins un subiect extrem de interesant: mersul corect și modul în care îți activează rinichii. Sensei ne-a mai vorbit despre asta și la antrenamente. Și încerc să pun în practică când merg pe stradă. Și îmi iese atunci când o fac. Și într-adevăr mersul este mai natural, mai ușor, mai stabil. Nu am reușit, însă, să imprim mersul corect în sistemul meu și să o fac fără să gândesc, să-mi intre în obișnuință.

După cele câteva exerciții pe care le-am făcut astăzi pentru a ajuta și a stimula rinichii, am simțit ceva mai multă căldură în corp. Am rămas cu impresia că Taiji și Qigong te învață să te și oprești din când în când și iți arată că forța adevărată, claritatea vin și din oprire, nu doar din atac. Taiji și Qigong nu fac spectacol exterior, nu-ți promit minuni, dar te ajută să repari ce e de reparat pe tăcute. Zi după zi. Respirație după respirație. Și e mare lucru să înveți să nu mai trăiești pe avarii. Constanța în practică te remodelează din interior spre exterior.

A fost un seminar foarte interesant pe care vi-l recomand cu căldură!