Eddie Trunk a avut o mare surpriză în momentul în care a fost contactat de managerul lui Axl Rose, Peter Katsis, care i-a spus că pe frontmanul trupei Guns N Roses l-ar putea interesa o apariţie în emisiunea de la VH1 Classic, „That Metal Show„. „Şansele să se întâmple erau destul de mici pentru că îl cunoaştem cu toţii pe Axl, dar VH1 a fost de acord să trimitem o echipă la faţa locului”, a povestit Eddie Trunk.
Eddie şi echipa lui, din care fac parte şi Don Jameson şi Jim Florentine au zburat la Miami, unde trupa Guns N Roses avea concert pe 29 octombrie (n.r – 2011). Au ajuns la ora 15.00 la American Airlines Arena şi şi-au instalat „studioul” într-una din cabinele de la Miami Heat. Axl a ajuns în backstage în jur de ora 20.00, dar nu a urcat pe scenă decât spre miezul nopţii şi a încheiat show-ul la ora 3.00 dimineaţa. „În tot acest timp am primit informaţii contradictorii despre interviu aşa că nu eram siguri dacă va avea sau nu loc”, declară Eddie. „Aşa că am făcut interviuri cu restul membrilor formaţiei, cu trupa care a deschis concertul lor, Buckcherry, cu membrii din echipa GNR, cei care îi însoţesc în turnee şi se ocupă de partea tehnică a show-ului, aşa că am strâns informaţii pentru un reportaj bun, chiar dacă Axl apărea sau nu”.
La 5.45 dimineaţă, Axl Rose şi-a făcut apariţia în studio alături de noul chitarist al trupei, DJ Ashba. Eddie Trunk a stat de vorbă cu el timp o oră şi jumătate. „Axl a fost extraordinar. Foarte amabil şi lucid, pus pe glume, exact aşa cum a fost în urmă cu 5 ani când mi-a acordat un interviu pentru emisiunea mea de radio”.
În cele 90 de minute au abordat mai multe subiecte. „Crede cu tărie în albumul Chinese Democracy. Este de părere că albumul i-a adus fani noi, iar piesele sună din ce în ce mai bine live”. Când Eddie l-a întrebat despre un viitor album, răspunsul lui Axl a fost: „Păi, vom vedea, mi-ar plăcea să mai lansez ceva nou”.
Eddie este de părere că supărarea lui Axl pe foştii colegi s-a mai diminuat. Chiar şi furia faţă de Slash a mai pierdut din intensitate. „Cel puţin aşa simt eu în urma acestui interviu. Nu vreau să îi pun vorbe în gură lui Axl şi nici să fac speculaţii prosteşti, dar în urmă cu câteva săptămâni am văzut un filmuleţ pe youtube în care Axl îşi amintea de vremurile bune alături de Slash şi de turneele susţinute împreună. Este prima oară când îl văd vorbind cu relaxare despre Slash, nu exista niciun strop de venin în acel discurs”.
În acest interviu exclusiv Axl explică de ce urcă pe scenă atât de târziu: „Cred că ne descurcăm mai bine… Oricum este o chestie care datează de prin 1991… Și acum cred că nu ar fi trebuit să merg în acel turneu… Dar am făcut-o din 3 motive: managerul nostru a stabilit turneul fără să ne întrebe și pe noi și dacă nu am fi susținut concertele am fi fost dați în judecată. Tot managerul a fost cel care mi-a spus că dacă Slash i-a heroină o face din vina mea. Și în al treilea rând Slash punea presiune pe mine. Dar nu ar fi trebuit să fac acel turneu”.
Aici puteți urmări interviul în întregime:
http://www.rollingstone.com/music/videos/axl-rose-interviewed-on-that-metal-show-20111109
- Îi mai lăsăm să ne păcălească? C.C.R. s-a speriat și PSD joacă la doua capete… (3.12.2024) - decembrie 3, 2024
- La mulți ani, România! 🙂 Azi am fost la vot! - decembrie 2, 2024
- C.C.R. solicită renumărarea voturilorSe pare că nu putem trăi fără PSD / PNL la Cotroceni… (28.11.2024) - noiembrie 28, 2024