INTERVIU EXCLUSIV |Daniele Gottardo şi lecţia de profesionalism (23.06.2016)

iulie 1, 2016

Articol de Iulia Radu
Exact cu o săptămână în urmă, l-am întâlnit pe Daniele Gottardo în Tribute Club din Bucureşti. A venit la invitaţia lui Corrado Sgandurra (un om dedicat muzicii, profesor de chitară, artist cu numeroase înregistrări și premii la activ, organizator al evenimentului „Ziua Chitarelor”) pentru a sta de vorbă cu iubitorii de chitară, cu cei care vor să desluşească tainele acestui instrument. Mi se pare absolut fascinant modul în care membrii comunităţii chitariştilor se ajută unii pe alţii. Îşi pregătesc minuţios lecţia, răspund cu răbdare tuturor întrebărilor şi sunt dornici să împărtăşească cu alţii experienţele lor. Dialogul este întotdeauna relaxat, nici nu ar putea fi altfel câtă vreme se strâng într-un club oameni care au în comun aceeaşi pasiune pentru muzică şi chitară. Recunosc că mă aşteptam ca Tribute Club să fie arhiplin, fiind un eveniment fără limită de vârstă, dedicat pasionaţilor, aşteptările mele erau justificate. Ar fi păcat ca şi această breaslă să fie atinsă de „sindromul snobismului”, o spun pentru că am observat că la numele cunoscute, tinerii chitarişti au făcut coadă la intrare în trecut. Brusc au consierat că nu mai au nimic de învăţat?! Ignoranţa şi autosuficienţa pot „strivi” o carieră din faşă.
Ei bine dragilor, aţi ratat întâlnirea cu un chitarist extrem de talentat de la care aţi fi avut multe de învăţat. Daniele Gottardo s-a născut pe 26 august 1983 la Rovigo (Italia). Înainte de clinica propriu-zisă, am avut bucuria de a sta de vorbă cu el. Interviul exclusiv îl puteţi urmări mai jos, iar traducerea în rândurile care urmează.
Am aflat că nu se simte legat foarte mult de oraşul natal: „m-am născut acolo (n.r. – la Rovigo), dar nu mă simt legat de un loc anume, din punctul meu de vedere nu contează de unde eşti„. L-am întrebat dacă părinţii l-au încurajat să devină chitarist: „Da, părinţii m-au susţinut şi o fac în continuare, iar acesta este un lucru extrem de important„.
Citisem că este un mare fan al trupei Kiss şi în special al lui Ace Frehley, aşa că am vrut să aflu cum a descoperit trupa: „Să ştii că la vremea respectivă nu eram foarte interesat de muzică, eram mult mai concentrat pe arta vizuală, în special pictura. Un coleg de clasă mi-a dat să ascult un album Kiss şi mi-a plăcut foarte mult mai ales că ei îmbinau partea teatrală cu muzica. Faptul că ei îşi pictau feţele m-a ajutat într-un fel să am o relaţie mai apropiată cu muzica. Din punctul meu de vedere, Kiss era undeva la mijlocul drumului dintre muzică şi arta vizuală. Kiss m-a făcut să mă apropii de muzică pentru că, după cum, am spus eram mult mai interesat de arta vizuală. Încă nu l-am întâlnit personal pe Ace Frehley, este un vis pentru mine pentru că el m-a făcut să iubesc chitara şi să încep să studiez. Îi datorez mult„.
Daniele a început să studieze chitara la vârsta de 14 ani, iar acum este şi profesor. L-am întrebat dacă există o vârstă potrivită pentru a începe să studiezi acest instrument: „Este o întrebare interesantă. Ştiu că mulţi chitarişti mari au început să studieze de la vârste fragede, de la 4-5 ani. Dar ei aborează instrumentul foarte natural, pentru ei chitara este ca o extensie a corpului. Este greu de răspuns, dar nu cred că există o vârstă potrivită. Cred că este important să începi să studiezi chitara atunci când simţi tu că e momentul, e bine să vină totul natural. Nu cred că e ok să începi studiul fiind presat de părinţi. De exemplu, tatăl meu este chitarist, nu îşi câştigă existenţa din muzică, dar cântă de plăcere. Mereu am avut o chitară în casă, dar niciodată nu m-a forţat să încerc să cânt. Ţin minte că i-am luat chitara într-o zi şi am zgrăngănit-o puţin, folosind şi mult distors, iar tata mi-a zis atunci, mai în glumă mai în serios, că poate ar fi bine să nu mă apuc de chitară pentru că nu crede că sunt foarte talentat. E drept că la început nici nu eram foarte serios în ceea ce priveşte studiul. Deci… nu cred că există o vârstă potrivită, trebuie doar să existe curiozitate şi pasiune pentru chitară„.
Având în faţă un profesor tânăr, am vrut să aflu cum priveşte relaţia profesor – student: „Este o întrebare bună. Eu consider că voi fi mereu un student. În muzică, şi în artă în general, trebuie să fii dispus să cauţi, să experimentezi, să înveţi în permanenţă. Este un domeniu în care înveţi zilnic. Deci încă sunt student, aşa simt, dar îmi place să şi predau şi nu o fac doar pentru bani. Îmi place să descopăr secretele chitarei. Cu cât predau mai mult, cu atât mă perfecţionez mai mult„.

L-am întrebat dacă elevii de astăzi au aceeaşi eroi sau între timp s-au mai schimbat preferinţele: când vin la ore tinerii îşi doresc să fie ca Ritchie Blackmore, Ace Frehley sau vor să fie Joe Bonamassa? „Cred că este un amestec între garda veche şi cea nouă. Şi cred că aşa este cel mai bine să fie. Să ştii că în zona jazz-ului modern am văzut tineri chitarişti care pot deveni oricând „guitar-hero” ai noii generaţii, de exemplu Mike Moreno, care este foarte bun. E drept că în zona rock-ului nu sunt la fel de mulţi. Dar eu ascult şi muzica celor din garda veche pentru că acolo găsesc inspiraţie, mă refer aici şi la compozitori„.
Având în vedere că a avut ocazia să cânte atât în faţa unui public numeros (a fost în turneu alături de solista Alexia) cât şi în cluburi, l-am întrebat unde se simte mai bine: „Nu ştiu… Pentru mine este cam acelaşi lucru. Într-un club relaţia cu publicul ar trebui să fie mai apropiată, dar asta doar dacă spectatorii chiar sunt atenţi la ceea ce faci tu pe scenă, altfel… În schimb, când ai în faţă un public numeros, nu vezi toate aceste momente şi din acest punct de vedere poate fi mai simplu. Dar eu încerc să am aceeaşi aborare oriunde aş cânta, dau tot ce e mai bun pe scenă„.
L-am întrebat cum a obţinut Premiul Giovanni Allevi: „S-a întâmplat de mult. Am auzit o piesă de-a lui într-o reclamă la TV. Nu era o piesă foarte complicată şi m-am gânit să o cânt la chitară. Mi-a plăcut ce a ieşit aşa că am făcut un video şi am încărcat coverul pe Youtube. El a ascultat piesa şi i-a plăcut foarte mult. Apoi l-am întâlnit din întâmplare într-un restaurant. M-am dus la el şi i-am spus cine sunt şi că eu am făcut acel video. S-a bucurat să mă cunoască şi mi-a spus chiar că nu credea că exist. A fost foarte amuzant. Apoi a fost organizat un concurs şi am fost premiat şi eu„.
Nu puteam să nu-l întreb espre scena rock in Italia. „Avem mulţi muzicieni, chiar muzicieni de rock, dar scena rock nu este foarte reală în Italia. De fapt, în Europa scena rock nu este foarte reală. Eu îmi împart timpul între Europa şi California şi astfel îmi dau seama de diferenţe. În America există o cultură rock n roll. În Italia avem rock dar este un rock cam fals. Nici pop-rock-ul italian nu este rock n roll adevărat. Nici rockerii veterani nu prea îi ajută pe cei tineri. Poate în anii 70 se întâmpla asta cu trupe precum PFM şi multe altele. Atunci da, exista în Italia o scenă rock adevărată, dar acum la noi rock-ul nu există. În plus, mai există şi aceste show-uri TV, nu doar în Italia ci peste tot în lume, care folosesc artiştii tineri şi apoi îi aruncă la coşul de gunoi. Din păcate, industria nu-şi propune să investească în tineri creativi. Este foarte complexă problema„.
L-am întrebat dacă l-a ajutat în vreun fel experienţa de la Guitar Idol din Londra (concurs unde a obţinut locul al III-lea): „Da, sigur. M-a ajutat să devin cunoscut în afara Italiei. Îi încurajez pe cei mici să participe la astfel de concursuri dacă au ceva de spus din punct de vedere muzical, evident„.
Dar te uiţi la show-uri precum The Voice sau X-Factor? „Nu, nu, nu… îmi dau palpitaţii, încep să mă simt rău imediat pentru că îmi dau seama cum funcţionează tot acest sistem. Văd tot procesul acestor programe TV de la început până la sfârşit şi atunci mă enervez„.
Bine, dar care-i diferenţa dintre show-urile acestea şi Guitar Idol? „Nu există nicio diferenţă. mai bine nu vă duceţi la Guitar Idol (râde). Dar e o întrebare bună. În primul rând, la Guitar Idol ai o expunere mediatică mult mai mare, internaţională, nu doar în ţara ta, aşa cum se întâmplă la The Voice sau X-Factor. Aceasta cred că este cea mai importantă diferenţă„.
Care sunt compozitorii preferaţi? „Sunt mulţi compozitori pe care îi apreciez, dar încerc să fiu deschis faţă de cât mai multe genuri. Nu vreau să devin copia nimănui pentru că acesta este un risc major. Chiar dacă folosesc distorsul când cânt la chitară îmi place să ascult şi multă muzică clasică, muzică barocă, îmi place şi Stravinski, îmi place şcoala de muzică rusească, iar în seara aceasta chiar voi cânta câteva piese inspirate de clasicii ruşi, de asemenea, ascult şi multă muzică impresionistă, Ravel, îmi place şi şcoala franceză şi… Kiss, bineînţeles„.
Având în vedere că este mai mereu în turneu, l-am întrebat dacă mai găseşte timp pentru el şi pentru familie: „Este o întrebare foarte bună. Încerc să menţin un echilibru între familie şi carieră. După cum am spus, îmi place foarte mult şi să predau, dar dacă o fac prea des atunci nu aş mai avea timp pentru studiul meu indiviual, nu aş mai putea să-mi dezvolt tehnica. Trebuie să ţin pasul cu muzica modernă, deci am nevoie de timp şi pentru mine şi muzica mea. Este important să existe un echilibru în toate„.
Vă daţi seama că nu puteam să nu-l întreb dacă îi place fotbalul: „Puţin. Mă uit la meciurile importante. Sper ca Italia să câştige împotriva Franţei, deşi m-am uitat la meciul de ieri şi nu mi s-a părut că băieţii erau în formă maximă. Dar aşa sunt italienii: o dată dau totul, apoi nu fac nimic, au astfel de suişuri şi coborâşuri, dar sper să îşi revină„.
La final, Daniele Gottardo mi-a oferit CD-ul lui, Non Temperato, pe care vi-l recomand că plăcere.
Profit de ocazie şi vă reamintesc că pe Daniele Gottardo îl puteți vedea în cadrul celui mai prestigios festival de chitară modernă: Ziua Chitarelor, ediția a IV-a. Pe data de 3 septembrie, 6 dintre cei mai buni şi cunoscuţi chitarişti din lume se vor întâlni pe scena amplasată în Piața Ovidiu din Constanţa. Este vorba despre: Joel Hoekstra (Whitesnake), Frank Gambale (Chick Corea), Ron Thal – Bumblefoot (ex Guns’n’Roses), Tosin Abasi (Animals as Leaders), Joel Hoekstra (Whitesnake), Prashant Aswani (Justin Timberlake). O zi întreagă dedicată chitariştilor şi iubitorilor de muzică bună, care include un masterclass dimineaţa urmat de un concert live seara. Intrarea este liberă (gratuită)! Puteți citi mai multe info aici (click)!
Ziua Chitarelor este un concept unic în lume propus de chitaristul italian Corrado Sgandurra începând cu anul 2009. Stabilit în România, chitaristul concepe un festival original din toate punctele de vedere, dedicat nu doar chitariştilor, ci şi iubitorilor de muzică bună. In primele 3 editii, festivalul a găzduit numeroşi chitarişti de renume internaţional care nu numai că au susţinut recitaluri, dar au şi împărtăşit doritorilor secretele interpretării la chitară în cadrul unor master class-uri organizare în scop educativ şi cultural pe tot parcursul evenimentului. Având ca principală motivaţie educarea tinerilor muzicieni români şi ridicarea nivelului calitativ de interpretare instrumentală, festivalul a permis ca accestul publicului să fie gratuit, încurajând tinerele talente să-şi îmbogăţească şi actualizeze cunoştinţele muzicale. Editia a patra a festivalului ZIua Chitarelor este organizata de Centrul pentru Resurse Civice cu sprijinul Primariei Municipiului Constanta.