JURNALUL MEU DIN 15.11 – SÂMBĂTA CU MULT SPORT ȘI TEME SERIOASE

1
65

JURNALUL MEU DIN 15.11 - SÂMBĂTA CU MULT SPORT ȘI TEME SERIOASEZi cu ceață la București sub 10 grade pe str.mea, dar nu-mi fac griji, țevile puse peste tot pe trotuar, în jurul pomilor, deasupra trecătorilor, sunt aproape echipate de iarnă. Tehnologie nouă, să distrugem estetica orașului?
*Scandalul din lumea stomatologiei (care a devenit exclusiv privată) nu s-a încheiat. Copil la doi ani sedat în condiții nesigure, arată iresponsabilitate crasă. Mai cu seamă că avea contraindicații. Faptul că mor oameni pentru ca sistemul să afle câte anomalii ne bântuie, nu e defel de salutat. Totuși ministrul Rogobete pare decis să și rezolve câte ceva.
* Aseară am urmărit un nou atac veninos, de prost gust, nemotivat din partea lui Radu Naum împotriva lui Mircea Lucescu. S-a dat o secvență de la o conferință de presă dinaintea meciului de azi, iar la întrebarea ,nefericită, a unei ziariste străine privind ”demiterea” în caz de eșec, Lucescu a răspuns sec și ironic: ”Nu pot fi demis”! Și? Gabi Torje, prezent în studio, a reacționat firesc și echilibrat, afirmând că Lucescu a răspuns corespunzător provocării. Chiar și arogantul Angheluță a încercat să-l tempereze pe Nea Venin. Care e problema, de fapt? Un antrenor cu rezultate, la 80 de ani, își permite să nu stea drepți în fața presei. Nu se poate așa ceva. Fac abstracție de realizările recente ale selecționerului, chiar și de eventualul eșec de diseară. Ce vrea acest Neom să demonstreze că totul e cum zice el? *M-a surprins să aflu că Lucescu i-a scos din lot pe Olaru, Munteanu și Baiaram. Dar e, evident decizia lui. Responsabilitatea o are și F.R.F. Lucescu n-a venit să ceară sprijin, sau pensie specială. A fost rugat insistent.* Marfa umană e cea generată de fotbalul românesc. * Când DigiSport va scăpa de această mizerabilă creatură (Radu Naum) voi duce un mare tort decidenților. Nu merg la biserică. Atât îmi permit. E mai rău decât nosocomialele din spitale. * Între timp echipele noastre de tineret iau bătaie de la toată lumea. 6-0 de la Germania, 2-0 de la Finlanda. Bravo Burleanu- Stoichiță &Co!*
*Strategia prezentată public de Președintele N. Dan este criticată intens de toată lumea. Am auzit unele observații bine argumentate de doi foști consilieri prezidențiali, Cristian Preda și Iulian Fota (la TVRI). Materialul, pare scris de neprofesioniști, nu are unitate și prezintă multe scăpări. Și Teodor Baconshi a avut obiecții (la B1), ba chiar și Stelian Tănase.
* Ovidiu Komornyik lansează azi un cântec nou pe YT. Același lucru l-au făcut și Claudia Șerdan și J. El Lako (am difuzat noutatea azi noapte și s-a bucurat de succes considerabil).
* Voluntarii de la firma Digi au plantat 5000 de copaci. Sau așa intenționau. Acțiune utilă de imagine și de mediu.
* Protestul din fața Curții Supreme n-a adunat mii de cetățeni, dar cei prezenți au fost deciși, argumentați și civilizați, semn că lumea e sătulă de nedreptăți, de cauze pierdute. Dacă Guvernul și Parlamentul nu pot regla inechitățile din Justiție (a treia Putere în stat) înseamnă că trăim o formă subtilă de dictatură a magistraților ,sau beneficiem din plin de impotența a decidenților.

* Mă bucur că nu sunt chiar singurul care n-a uitat ce a fost în 15 Noiembrie 1987 la Brașov. Poate că ar fi trebuit să știe și media, profesorii, elevii.

Un alt atac masiv al Rusiei asupra Kiev-ului a dus la alți șase morți și numeroase pagube.
* Se vorbește despre ”sindromul burnout” la copii și studenți. Culmea, chiar ministrul David s-a referit la acest fenom. Ce se poate face pentru a-i salva pe cei mici și tineri de acest fenomen care face victime printre adulți?La Observator (A1), am auzit sfaturi corecte privind programul copiilor, prea numeroasele ore în fața telefoanelor, gadget-urilor. O doamnă profesoară, Marina Manea, a vorbit clar și aplicat despre soluții de prevenire.
* Ați observat că subiectul ”Gaza” nu mai există? Ce mai e acolo? Sau dacă nu se mai scrie, au dispărut problemele?
* La TVRCultural am vizionat în două etape (s-a dat și-n reluare) documentarul biografic ”Playback”. O cheltuire absolut nefirească a banilor publici și a minutelor de emisie. Vorbim mâine la un Foc de P.A.E.
*Problemele vârstnicilor se discută tot mai serios, există și un Congres, chiar acum, pe această tematică vastă. Și nu e vorba doar de bani, ci de grija pentru o bătrânețe frumoasă, demnă!

1 COMENTARIU

  1. Salut Andrei ! Referitor la tevile montate pe langa blocuri.
    Dupa montarea exterioara a tevilor vor incepe,mai devreme sau mai tarziu sa sape pentru a le inlocui pe cele vechi.Asa e si prin alte cartiere,sa nu stea lumea fara utilitati dar caldura si apa calda se vor tot opri in functie de cum le fac/desfac.Rabdare multa !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here