JURNALUL MEU DIN 21.10 – AVEM ALEGERI ÎN DECEMBRIE!

3
54

JURNALUL MEU DIN 21.10 - AVEM ALEGERI ÎN DECEMBRIE!Zi cu soare la București, atmosferă de toamnă. Am făcut drumuri lungi, ocolitoare, pentru a ajunge pe Bulevardul Basarabiei. Avem la șantiere cât cuprinde. Pe unele se și muncește.* Am început cu această știre pentru că s-a decis (zic unii la TV) data alegerilor din Capitală. Vor fi pe 7 decembrie, cu candidați separați de la fiecare partid. PSD nu admite mini-coalițiile. De parcă ei nu pot candida cu un om care să fie susținut de frații aurii? Sau alții. Pur și simplu, din simpatie, așa cum au făcut la parlamentare și prezidențiale?* Tot mai mulți afirmă că absența avizului consultativ al CSM a lipsit pentru că așa a vrut ministrul justiției (PSD). A durat o lună până cei de la CCR s-au prins că lipsește un aviz? Guvernul nu mai are juriști pregătiți? Când a fost vorba de taxele și impozitele care ne priveau pe noi, totul a mers cu celeritate (ce-mi place cuvântul)!

* Jaful de la Luvru generează mari dezbateri nu numai în Franța. Asigurarea marilor muzee nu se face destul de ferm. Acum geamul prin care s-a intrat și ieșit, e loc de atracție pentru turiști.* Tot din Franța vine și vestea despre fostul președinte N. Sarkozy, întemnițat pentru 5 ani. Loc frumos, cu telefon, confort, televizor. *Președintele N.D.a fost iar la Antena 1 invitatul Sandrei Stoicescu. A postat și pe FB. Acolo se simte relaxat și ne zice platitudini. *CTP s-a dezlănțuit și recunosc că mi-a plăcut în emisiunea Laurei Chiriac. A criticat dur victoria CCR asupra democrației și asupra poporului. CTP era iritat, absolut justificat, de zvonul lansat de I. Cristoiu, privind o candidatură la primăria Capitalei din partea lui Bolojan. S-a referit drăgăstos și la ”vipera radioactivă de la CSM”. * Csikszereda a bătut la Sibiu echipa locală, Hermannstadt. Se poate vorbi despre o surpriză.

* Ambele echipe de tenis de masă ale României au luat argint european și merită aprecierile tuturor! * O acțiune de sabotaj, de terorism, încercată de ruși pe teritoriul nostru prin intermediul a doi ucraineni, a fost zădărnicită pe polițiștii noștri și cei polonezi.Făptuitorii au fost arestați, coletele cu probleme, au fost detonate.* Scurgeri de gaze și la Caracal. 70 de locatari evacuați, deocamdată nu sunt soluții.* Aflăm de ici-colo că Dosarul Nordis n-a dispărut, dar se mișcă silențios, deși păgubiții sunt numeroși.* Andrei Zaharescu, fost om de televiziune, a fost uitat de 12 ani la Cape Town, în funcția de consul general. Libertatea (Sidonia Bogdan) semnalează că mai sunt 5 diplomați în situații similare.M.A.E. are explicații lemnoase pentru această situație. La plecare, Zaharescu nu avea nicio experiență diplomatică, dar a avut un fan în persoana lui Victor Ponta.* După ce televiziunile, media în general, dau mereu știri despre fraudele online, acum citesc în Adevărul că românilor le e frică de plățile online. Păi nu-i normal?*Am observat că moderatorii de emisiuni devin tot mai des mici tirani, judecători, supercalificați în orice. Unul a decis că interimarul Stelian Bujduveanu nu e în cărți pentru primăria București. Și nici Drulă.

* Buletinele electronice, o nouă temă de dezbateri, pentru că nu se fac corect, pentru că s-au cheltuit mulți bani, se pare, degeaba.* Crește tensiunea dintre Venezuela și SUA. Țiței, trafic de droguri, teme importante de conflict.Bucuria lui Trump, pacifistul. * Cei care invocau Referendumul din 2009 (cu 300 de parlamentari) acum consideră că e inutil să faci Referendum pe tema justiției. E drept, e inițiat de USR.* Se vorbește despre incompetența guvernului (e sarcină de la plătitor), dar nu se precizează că acolo e un ministru care trebuia să știe care e regula cu CSM, cu 30 de zile, cu sau fără aviz favorabil. * Trenuri anulate, CFR călători are datorii, mii de oameni afectați. Nu e subiect pentru talk-show-uri, dar e grav!* PSD a plecat din Ședința Coaliției, pentru că nu s-a ajuns la o înțelegere cu Bolojan tot pe tema ”reformei pensiilor speciale”* Tornadă la Paris cu un mort și câțiva răniți!* Muzica e și azi peste tot, important e să o găsim și să ne bucurăm de ea!

3 COMENTARII

  1. Zaharescu nu mai avea loc in televiziune dupa ce s-a aflat ca cerea si primea spagi de la invitatii din emisunile Pro. Era necesara o reconversie, pe linie de frecat duda pe meleaguri mai pitoresti. Si nu era ghid turistic, sofer sau livrator, ci ditamai consulul. Sa nu-l plangem de mila ca a fost ”uitat” la Cape town.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here