JURNALUL MEU DIN 23.11 – PISICI, CÂINI, BECALI, STRADA SFORII

1
42

JURNALUL MEU DIN 23.11 - PISICI, CÂINI, BECALI, STRADA SFORII.Vremea s-a stricat, iar odată ce afară s-a ajuns la 6-8 grade, la bloc au oprit căldura. Nu știu a cui e decizia. Tocmai mă plângeam de 25 de gr. Acum e plăcut, dar e delirantă lipsa de logică, de sens. De plătit, noi plătim!*

*Aseară l-am auzit pe unicul patron a două televiziuni de sport, care se tânguia, lamenta, acuza proprii jucători. Toți greșesc acolo, în echipa lui, iar el nu mai știe ce să facă. Nu poate renunța pentru că așa nu mai are de ce să-și audă minunatul glas la Dgsort și la PrimaSp. Efectele nocive ale numeroaselor sale deliruri de grandoare, de vizionar în ale antrenoratului, se văd acum în teren. Tristețea mea e că sunt nevoit să dau de el și duminica, pentru că imbecilii nu pot construi știri fără vorbele lui de aur. Lingăi plătiți, sau voluntari, nu contează. Efectul e identic.

* Tot mai multe companii de stat riscă să fie închise. Au datorii foarte mari. La stat, firește. 27 de companii centrale au pierderi de 7,2 miliarde de lei (Euronews). Sigur că sunt mii de salariați la mijloc, dar nu interesează pe nimeni. Șefimea are din ce trăi.

* Olandezii a tras înspre dronele care le-au intrat pe teritoriu, dar nu le-au nimerit. Acum sunt anchete pentru a afla ale cui erau și ce făceau.* Australia așteaptă un ciclon uriaș. * Pentru luni se anunță ședință C.S.A.T.* Retragerea trupelor americane de la noi și alte țări din est, a fost o invitație pentru Rusia, afirmă analiștii.* Armand Goșu se întreba de ce Germania nu dă Taurus? Tomahawk-ul american nu va ajunge la Kiev, pentru că asta ar însemna implicarea SUA, iar Trump nu vrea asta. Nici pentru Europa nu ar pica bine. Dealtfel planul mult comentat, are deja atâtea critici încât va fi modificat cu siguranță. După aproape 4 ani de război și imense sacrificii umane, nu poți cere Ucrainei să capituleze. În fond, pretențiile rușilor (prin planul lui Trump) sunt cele din 2022. Se putea evita tot războiul. Evident că Viktor Orban invită U.E. să susțină planul lui Trump.* Să nu uităm că Trump, fire creștină, vrea pace de Thanksgiving.* Constituția Ucrainei nu-i permite lui Zeleski să cedeze.

* Iată o știre demnă de ținut minte. Doi indivizi au fost prinși la Brașov, după un filaj îndelungat, cu 95 de GRAME de cocaină!* Un copac a căzut peste o mașină într-o parcare din sectorul 3* Sanda Ladoși a povestit la AntenaStars (acolo se simt bine vedetele) cum a încercat ea de 5 ori să devină mamă, cu ajutorul inseminării artificiale.*

* La A3 am auzit sfaturi pentru proprietarii de pisici, cum că e bine să le scoți la plimbare după anume pregătiri și antrenamente.*

*La Digi24 s-a vorbit despre nevoia rezolvării problemei câinilor de pe stradă. Nu prin eutanasiere ci prin sterilizare. Va fi o lege, dar vor fi și costuri și presimt că subiectul va fi actual și peste alți 10 ani.* A fost haos la Bologna din cauza unor protestatari proPalestina, înaintea unui meci de baschet cu o echipă din Israel.* În România s-au semnalat cele mai multe focare de pestă porcină. Nu se prea vorbește despre așa ceva, dar se știe.* Se vorbește despre hipo-terapie (A1) care ajută persoanele cu depresii și alte probleme de sănătate mintală. Echitația costă 90 de lei/oră. * Nu s-a stabilit încă cine e vinovat pentru creșterea alarmantă a analfabetismului funcțional. Profesori, minister, părinți, copii? *

A3 promovează cartea ”De la Petrică la Maestro” a lui Petrică Geambașu (82 de ani). A fost în studio cu două dintre colaboratoarele sale.* Sunt multe canale toxice, dar unele sunt și haioase. La Aleph News se dau sfaturi, preluate de pe tik-tok, pentru cum se obține orgasmul mai rapid. Și educația sexuală se mută tot acolo.Poate așa scăpăm de Guru?* L-am văzut pe Emil Hurezeanu, mult mai aproape de cel pe care-l știam (vocal și critic) la ApropoTV cu Andi Moisescu.*

Profesorul de economie Cristian Păun (la Digi24) critică creșterea taxelor în această perioadă. Politicul nu vrea să schimbe nimic, nici în Parlament, nici în Guvern (unde există opoziție internă). Evaziunea crește când taxele cresc. Cetățeanul nu primește nimic în schimbul taxelor mărite. (drumuri, trenuri, încălzire ș.a.). Măsurile populiste din perioada anterioară au dus aici.* Nu se mai găsesc locuri de Revelion la Hotelurile din Poiana Brașov. * Că tot sunt la Brașov. S-a închis Strada Sforii, pentru că a început să cadă tencuiala de pe clădirile din jur. Reparațiile, asumate de Primărie, vor dura până la primăvară. Poate și mai mult.* Se vorbește despre demisii în lanț, cereri salariale excesive. Și unde se duc cei care sunt nemulțumiți? Vorbim despre privat. Sunt tineri care cer la primul loc de muncă 5000 pe lună.Și astfel crește șomajul.* Mii de profesori pensionari continuă să muncească. Și n-o fac de plăcere. Sistemul are nevoie de ei.* TVRSport transmite de la Cluj-Napoca competiție mondială U19 de tenis de masă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here