KENNY G LA SALA PALATULUI (30 aprilie 2009)

0
14


Articol de Iulia Radu
30 aprilie. Ora 18.45. La intrarea în Sala Palatului era îmbulzeală. Pe de o parte cei care au sosit pe ultima sută de metri stăteau la coadă pentru a intra, pe de altă parte cei care ieşiseră la o ţigară vroiau să revină în sală. Toţi se grăbeau! Kenny G urca pe scenă în aproximativ 15 minute. Cum îmi este obiceiul, am intrat în sală pe partea opusă sectorului în care se afla locul meu. Am aruncat o privire în jur. Aproximativ 2.500 de persoane aşteptau cuminţi să înceapă spectacolul. Prea cuminţi aş spune eu. „Uite, ce să fac?! La un spectacol… cântă unu la saxofon”, spune plictisit un domn pe la vreo 30 de ani unui amic care îl sunase pentru a-i propune o „ieşire de 1 Mai”. Scena, scăldată în diferite culori (albastru, verde, roşu, galben, mov), este „încărcată” de instrumente: un pian negru pe care „tronează” şi o orgă, baterie, un întreg arsenal pentru percuţie, bas, chitară.
Pe cele două ecrane aşezate în stânga şi în dreapta scenei se derulează imagini din concertele anterioare susţinute de Kenny G, întrerupte din când în când de spoturi publicitare prin care suntem îndemnaţi să vizităm site-ul artistului (unde putem asculta şi postul lui de radio), să cumpărăm CD-uri sau obiecte promoţionale.
Publicul pare anemic. Curios, având în vedere că în sală sunt persoane tinere, majoritatea cu vârstă cuprinsă între 20 şi 40 de ani. Două tentative eşuate de chemare a artistului pe scenă (cred că au aplaudat vreo 10 oameni, scurt!). În stânga mea un băiat îşi întreabă iubita cât e ceasul, în timp ce răsfoieşte o revistă.
În sfârşit. La 19.20 Sala Palatului se cufundă în întuneric. Se aude şi prima repriză de aplauze serioase. Instrumentiştii sunt pe scenă iar Kenny îşi face apariţia de undeva din spatele sălii. Păşeşte rar şi în timp ce cântă face câte o reverenţă în dreapta şi în stânga, în dreptul fiecărui rând de oameni. Privirile sunt aţintite spre el. Îi place. Zâmbeşte. Cântă. Nu dă semne că ar vrea să ajungă pe scenă. Mai mult decât atât, urcă pe un cub pregătit special pentru acest moment şi schimbă saxofoanele între ele. Acum este deasupra tuturor. Publicul reacţionează cu entuziasm. Coboară şi se aude un sunet prelung. Se plimbă prin sală. În timp ce ţine această notă continuu pe ecrane scrie: STILL GOING… STILL GOING… Artistul se plimbă nestingherit printre spectatori, dă mâna cu mai mulţi şi… ţine nota în continuare. Ajunge pe scenă cu aceiaşi notă pe buze, ne face semn să aplaudăm instrumentiştii. Nota curge în continuare. Mă uit la ceas, au trecut 2 minute. Doi spectatori (pe la vreo 60 de ani) din faţa mea comentau de zor: „A ţinut o notă 45 de minute. Este în Cartea Recordurilor”, spune doamnul către soţie. „Atunci s-a scos! Face un concert dintr-o singură notă”, trage concluzia doamna.
După 20 de minute de cântat, ţine practic un discurs în limba română: „Regret că româna mea nu este foarte bună. Dar am să mă străduiesc! În seara asta este prima dată când suntem în România şi ne bucurăm că suntem aici! Şi acum vom cânta un cântec care se numeşte Havana. Thank you! I did it!”. A fost absolut fantastic şi a fost răsplătit cu aplauze din plin. Unul dintre cele mai gustate momente ale serii a fost „dialogul” dintre saxofon şi percuţionist pe ritmuri cubaneze. A urmat apoi recitalul percuţionistului. Un tip de culoare cu mulţi muşchi şi o plăcere extraordinară de a cânta şi a dansa. La un moment dat a fost secondat de baterist şi parcă ne aflam în mijlocul unei furtuni cu tunete şi fulgere (impresionant şi jocul de lumini). Spectatorii ţineau ritmul cu palmele. Şi când credeam că nu mai putem fi surprinşi cu nimic, percuţionistul îşi ia tamburina şi vine în mijlocul scenei. Ne propune un joc: să aplaudăm ritmat aşa cum bate el. Acceptăm şi dăm tot ce e mai bun din noi. Dar, el mai are: plimbă tamburina pe braţe, o rostogoleşte pe umeri, o aruncă în sus… Între timp face şi mişcări de dans. În mod clar, el a fost preferatul publicului!
Kenny revine pe scenă şi intrepretează Forever In Love. Apoi, cere permisiunea de a vorbi în engleză. Îşi prezintă colegii de pe scenă: Robert Damper (pian). Sunt colegi încă din liceu. Au cântat împreună la Casa Albă pentru Bill Clinton. Pe cele două ecrane vedem o poză cu Robert… din timpul liceului. Spectatorii izbucnesc în râs, „ce drăgălaş era!”, spune cineva din spate. George (băiatul care se ocupă de proiecţiile video din timpul concertelor) dă năvală pe scenă şi încearcă să fixeze un monitor mic. Kenny ne explică imediat: „vreau să văd şi eu ceea ce vedeţi voi pe ecrane”. Se pare că monitorul mic funcţionează. Dar, nu pentru mult timp. George lucrează de zor. Kenny vrea să meargă mai departe cu prezentarea colegilor dar nu poate pentru că George trebuie să fie la pupitru ca să schimbe fotografiile pe ecranele mari… Da, dar el n-a terminat cu instalarea micuţului monitor… „Specialiştii!”, exclamă saxofonistul care ne asigură apoi că nu încearcă să fie sarcastic. „Take your time, George”. Până când a terminat omul, a interpretat o piesă.
Gata. Acum funcţionează. Artistul simte nevoia să ne spună că „româna” lui nu s-a aflat pe acel monitor. Scoate din buzunarul de la piept o foaie şi ne-o arată: „aici este! Am memorat-o. Cred că dacă aş sta vreo 20 de ani aici, aş vorbi chiar bine!”. Trece mai departe cu prezentarea şi ne face cunoştiinţă cu Vail Johnson (bas). Ne atenţionează că este foarte bun, „vă veţi convinge de asta când va susţine un moment solo”. Poza de pe ecran este tot din adolescenţă. Mai aflăm că Vail a lansat un album solo, cu piese The Beatles cântate la bas.
La baterie se află Daniel Bejenaro care s-a alăturat acestui grup în urmă cu doi ani. Este cel mai nou membru al echipei.
Ron Powell (percuţie) este prezentat în poză cu… mult, mult păr în cap (între noi fie vorba, acum este… perfect chel). „Vrea să mă tund şi eu ca el. Dar nu se va întâmpla”, mărturiseşte Kenny. „De ce?”, vine o întrebare din sală. „Pentru că nu vreau să arăt ca el!”
John Raymond (chitară) cântă de 25 de ani împreună cu Kenny G.
Am mai făcut cunoştiinţă (prin intermediul fotografiilor) cu Monty Montford (sunet), Patrick (lumini) şi pe George îl cunoscusem deja. Seria prezentărilor s-a încheiat cu o fotgrafie a lui Kenny tot din timpul liceului. „Ce faţă de tocilar avea, n-ai zice dacă te uiţi acum la el”, se comentează în jurul meu.
Au urmat câteva piese de pe albumul nou (Rhythm & Romance – Latin Album, 2008): a început cu cea care dă titlul acestui CD şi au urmat alte compoziţii proprii: Tango, Sax-O-Loco (nr 1 în topul de Smoth Jazz în 2008). De pe acest album a mai cântat şi Besame Mucho (cu un solo de pian aplaudat îndelung de public).
Momentul culminant al serii a fost tragerea la sorţi în urma căreia un spectator a primit cadou un saxofon făcut de Kenny G (la începutul concertului ne-a spus că saxofonul la care cântă el este cel pe care îl are din copilărie şi că în această noapte va oferi un altul cuiva din public). Dan şi Cristina au fost fericiţii câştigători. Ei au urcat pe scenă unde îi aşteptau două scaune şi Kenny le-a dedicat o melodie pe care a cântat-o chiar la saxofonul câştigat de ei.
A urmat un duet inedit: Kenny G şi Louis ArmstrongWhat A Wonderful World. Unii nu ştiau unde să se uite mai întâi, pe ecran la Louis Armstrong sau pe scenă la Kenny G? Emoţionant, frumos sunt doar câteva epitete pe care le-am auzit în jur.
Solo-ul lui Vail a fost exact aşa cum ne-a avertizat saxofonistul: uimitor. După o astfel de reprezentaţie, nu ai cum să nu îndrăgeşti basul.
Protagonistul serii a revenit din nou prin sală, de data aceasta prin partea dreaptă. A dat din nou mâna cu spectatorii, s-a urcat din nou pe cub, a cântat, a zâmbit, s-a lăsat fotografiat, chiar şi filmat (deşi, trebuie să punctez şi acest aspect: cei care asigurau paza au atenţionat spectatorii în timpul concertului cu privire la faptul că nu au voie să filmeze).
La 21.10 şi-a luat la revedere de la noi. Întreaga sala s-a ridicat în picioare şi a aplaudat frenetic. A revenit. Singur. A dat din nou mâna cu cei care au venit „în buza scenei”. A primit flori.
A încheiat cu Songbird (piesa care i-a schimbat viaţa lui Kenny – după cum era afişat pe ecran) alături de colegii săi.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here