La masă cu niște hiene (16.09.2019)

5
414

Este prima mea experiență de acest gen. Am stat față în față cu doi „(de)formatori de opinie” pe care îi vedem aproape zilnic la televizor și care alterează judecata oamenilor de bună credință. Mă rog, n-am fost eu în centrul atenției lor. Am avut, însă, avantajul să fiu la aceeași masă și am putut să îi observ cu atenție. Din păcate, ținta lor era Andrei. Din fericire, era vacanță și nimic nu putea să strice buna dispoziție și echilibrul celui vizat.

Experiența, însă, e utilă. O rețin ca atare și v-o împărtășesc.

„Aaaandreeeei”, șuieră cineva mimând că îl bucură reîntâlnirea cu unul dintre cei mai importanți DJ din România. Tonul fals, lingușitor, îmi dă fiori. Din instinct (de conservare), mă uit cu atenție în jurul meu. Poate am nimerit într-un cuib de vipere și trebuie să fiu atentă pe unde calc. Nu sunt departe de adevăr.

La o masă în fața mea, Florian Bichir și Octavian Hoandră rânjesc perfid în timp ce savurează câte o băutură fină. Imediat, Andrei este numit „legendă” și îi sunt recunoscute cunoștințele în materie de muzică. Îi privesc pe cei doi, care evită constant contactul vizual cu Andrei, și nu știu de ce am senzația că șarpele Ka din Cartea Junglei s-a încolăcit în jurul nostru și ne recită poezii. Suntem invitați insistent să ne așezăm la masă. Ne conformăm fără prea mare tragere de inimă.

Ce a urmat e o poveste tristă despre doi oameni pentru care noțiunea de respect (fie față de un coleg de breaslă, fie față de propria profesie, fie față de cineva considerabil mai mare în vârstă) nu are absolut nicio valoare.

Nici nu ne așezaserăm bine, că îl aud pe Bichir spunând că „l-a respectat pe Andrei, dar apoi a aflat că e ungur”. Deci, i-a trecut respectul. Deh, el e naționalist și gândul că a respectat un ungur nu îl mai lasă să doarmă. Nemulțumirile lui Bichir curg gârlă. Își amintește brusc că Andrei s-a plâns (probabil pe vlog) că n-a primit de la CNSAS toate documentele solicitate. E un adevăr.

Că el, Bichir, s-a făcut luntre și punte când cineva îi recomandase lui Andrei să apeleze la el pentru a-și completa paginile din dosar, că l-a chemat în birou și l-a scutit de drumul până la registratură, că s-a purtat ca un mare domn deși avea poziție de ministru-secretar de stat…

Degeaba îi spune Andrei că nu se referea la persoana lui, ci că a criticat instituția. Degeaba îi confirmă și Nicușor Năstase faptul că Andrei a fost anchetat, deci astfel de lucruri nu pot lipsi din dosarele Securității. Bichir o ținea pe a lui: „eu am făcut tot ce a ținut de mine, eu, eu, eu, eu, EU”… Omul e pur și simplu incapabil să privească dincolo de bula lui. El se identifică cu instituția (deși în fraza următoare spune că a fost acolo pentru o perioadă limitată de timp), te iei de instituție, te-ai luat de el, de familia lui, de neamul lui. Nu ai nicio șansă să îi explici că tu nu cu el personal ai o problemă, ci cu instituția în sine și cu legile idioate după care funcționează.

În timp ce naționalistul Bichir joacă rolul victimei, intervine și marele Hoandră. Și el are o problemă cu faptul că Andrei e ungur. La fel ca Bichir, și el mimează (prost) tonul glumeț. I se adresează lui Nicușor Năstase și îi spune că a făcut o greșeală cu Andrei Partoș (că i-a acordat încredere în anii ’80): „trebuia împușcat de atunci”, zice el. Cred că tocmai am auzit cea mai proastă glumă din 2019! În timp ce îl ascult vorbind, mă gândesc intens la reclama pentru acadele Prevomit Kids. Mi-ar fi prins bine una acum, mai ales că mi-e jenă să cer o lămâie.

Hoandră pare înțepenit în subiectul cu ungurii. Aflu că are un șofer ungur, căruia i-a tot spus că e idiot dacă nu se duce să ceară cetățenie maghiară. A repetat relatarea aceasta de atât de multe ori, încât îmi stătea pe limbă să îi spun să treacă la paragraful următor, întrucât am înțeles din prima propoziția amintită.

Brusc, Octavian Hoandră își amintește că acum ceva timp „cineva” i-a spus că „prietenul lui, Andrei Partoș, îl vorbește de rău pe vlog”. Exprimarea era mai abruptă. Desigur, el nu se uită, habar n-are, dar a ținut să îl asigure pe Andrei că nu și-a pierdut stima și respectul față de el. La fel ca amicul lui, Florian Bichir, nici Hoandră nu e capabil să privească dincolo de „eu, eu, eu”. E inutil să încerci să vorbești cu astfel de oameni despre profesia lor. Orice spui, e privit ca un atac la persoană.

Văzându-i pe cei doi, am înțeles mai bine de ce nu funcționează lucrurile în țara asta. Pentru că (mai ales) celor aflați în poziții cheie nu le pasă de profesia lor. Mă așteptam ca doi oameni de media, doi oameni care sunt aproape zilnic pe micul ecran, să înțeleagă și să accepte critica, să fie atenți la cronicile TV (pe care le numeri pe degetele de la o mână), să fie interesați de dezbatere reală. Nu zic că sunt obligați să țină cont de critici, dar să priceapă importanța unor cronici TV făcute pe bune, da!

Dar când te crezi buricul pământului, e greu să accepți contra-opinii, comentarii acide care se referă strict la profesie, nu la persoană.

Am admirat calmul cu care a abordat Andrei această situație inedită. Nu am vorbit cu el despre asta, dar nu cred că i-a fost ușor. Șocul cel mare pentru mine, a fost când am aflat că Andrei îl vedea pe Hoandră face-to-face a doua oară. Nici cu Bichir nu a avut relații de vreun fel. Cineva l-a recomandat pentru faza cu CNSAS și atât. La masă, ascultându-i vorbind, puteai să ai senzația că sunt prieteni la cataramă cu Andrei. Cum altfel și-ar fi putut permite cineva să facă glume atât de grosolane?!

Ne-am ridicat de la masă după aproximativ o oră. Am fost fericită să plec de acolo. Am văzut fața hidoasă a unei lumi care nu m-a atras niciodată (probabil, e vorba tot despre instinctul de conservare). Acum știu ce nu vreau să ajung.

P.S. În 2016, l-a întâlnit pentru prima dată pe Octavian Hoandră. Fusese invitat la emisiunea lui Rareș Bogdan. dar printr-o conjunctură nefericită a ajuns la emisiunea moderată de Hoandră. După acea emisiune, Andrei a postat pe Facebook un mesaj de mulțumire pentru gazda emisiunii. Aveți mai jos postarea de acum 3 ani.

 

5 COMENTARII

  1. Nu inteleg de ce ati stat.Pai…ce ,asta e Romania.Si o sa fie si mai si.Nu’i mare inginerie sa intelegi traseul viitor.O tara care nu are nici o sansa de revenire si nici o directie viitoare.Cat despre materialul uman…subtiiireeee.Tesatura ”zlaba”.Astia sunt cei care se vad.Bichir ,etc.Dar cetateanul mediu e tot asa.Sau mai rau.

  2. Bichir e un ins plin de el. Nu l-am vazut vreodata sa spuna ca altcineva are dreptate si nu el.
    Greseala e a dumneavoastra ca va duceti la emisiuni moderate de astia. Poate nu i-ati cunoscut, na! De-acum ii stiti.

    • Stimate Marian, eu am relatat motivul pentru care am ajuns în emisiune. Emisiunea nu era moderată de Bichir. Discuția la care vă referiți n-a avut loc în emisiune ci înainte. Iulia Radu a povestit ce a văzut și auzit. Găsiți un vlog pe acest site cu explicațiile mele. Mulțumesc pentru sfat!

      • Am citit si explicatiile; aveti dreptate.

        Paranteza: cel mai mult imi plac „Holbarile”. Inclusiv cele ale Iuliei. Le citesc de aproape un an.
        De curand am descoperit si cat de interesant e vlog-ul. L-am vazut pe cel cu invitat Adrian Cioroianu; foarte bun!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here