Lansare album Dana Florian – „Natural” – Muzeul Național al Literaturii Române (20 mai)

0
81

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la lansarea albumului NATURAL semnat Dana Florian, care va avea loc luni, 20 mai 2019, de la ora 19.00, în Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe).

Dana Florian este cantautoare, instrumentistă, compozitoare și poetă. Abordează cu precădere genurile muzicale folk, jazz și pop. Căutătoare de comori pentru suflet, Dana Florian cântă despre firescul cotidian, de la trăirile cele mai profunde până la lucrurile nostime, de la jocul serios al umorului, la adevărul frumosului și da, chiar și mai ales la adevărul minciunii, cu alte cuvinte, atitudine folk, chiar și atunci când nu cântă… „folk”.

Visul albumului a existat dintotdeauna. Primul cântec în studio a fost înregistrat în 2014, iar discuțiile concrete despre album au venit doi ani mai târziu. Toate înregistrările au fost concepute la AudioGate Studios, cu Mircea Iliescu aranjor orchestral și Mircea Presel cu mix și mastering. Cele 11 compoziții vorbesc natural despre viață și nu numai. Nouă dintre piese sunt compuse pe versurile proprii, textul piesei „Te iubesc” este semnat de poeta Maria Simion, iar „Ornic de piatră” are nu numai cuvintele măiastre ale lui Ciprian Chirvasiu, dar și excepționala lui glăsuire. Pe lângă toate instrumentele pe care Dana Florian le-a pus în mișcare alături de Mircea Iliescu, vioara Elenei Albu o însoțește în „Balada în I Major”.

Dana Florian cântă și compune de când se știe, însă în liceu a făcut cunoștință cu prima ei chitară și pe băncile Grădinei Icoanei din fața Teatrului Bulandra a dat viață multor cântece folk. Cu entuziasmul adolescentei îndrăgostite de muzica lui Joan Baez, spectacolele lui Moțu Pittiș, Andrieș, Alifantis și fetele de la Ecou, s-a prins în jocul folkului și în 1990 a debutat la prima editie a Festivalului „Om bun”. A continuat să studieze pianul la Școala Populară de Artă și să compună muzică și poezie pentru sufletul ei. După câțiva ani s-a născut „Cărare în doi”, pe care și-a dorit să-l împărtășească oamenilor. L-a înregistrat în studio, l-a pus online și cărarea a dus-o, pas cu pas, către scenă.

În 2015, la Festivalul Castanilor de la Ploiești, cântecul-mărturisire „Dacă astăzi ar fi” a primit premiul „Gabi Dobre”. În 2016, cântecul „Meșterul Ana”, pe versurile poetului Ciprian Chirvasiu, a fost răsplătit cu premiul „Cea mai frumoasă poezie cântată” la Festivalul „Chitara Dunării” și cu premiul special al sponsorului la Festivalul Castanilor. În mai 2016 a înfăptuit „Poveste cu tata”, primul single înzestrat cu un videoclip – un cântec-manifest despre relația dintre generații.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!

Facebook event: https://www.facebook.com/events/799555783762475/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here