Lecția de mitocănie de luni (10.12.2018)

0
32

Lilly Drumeva la Foc de PAE 2018Articol de Iulia Radu

Se spune că omul cât trăiește învață. Astăzi (luni, 10 Decembrie) am învățat o lecție dură, dar necesară. Ne-a predat-o un artist în timpul vlogului în care am avut-o invitată pe Lilly Drumeva (artist, om de presă din Bulgaria). George Sărluceanu (căci despre el este vorba) n-a fost deloc impresionat de invitata noastră și s-a gândit că e cazul să se afirme și să arate cât de bun este el, cât este de îngrijorat de soarta creației originale, cât de implicat este în fenomenul pop-rock-folk-blues european. Nimic din tot ce a auzit la vlog nu l-a atins, el își dorea să audă ceva original. Între noi fie vorba, Lilly funcționa ca un tonomat: a cântat la cererea publicului orice (în franceză, în engleză, în rusă, în limba română, în maghiară, în germană și, în mod evident, în bulgară). S-a simțit bine și a acceptat atât provocările celor de acasă, cât și pe ale lui Andrei. Lilly cântă extraordinar de bine în limba română, pronunță cuvintele clar, se acompaniază la chitară, nu citește textele. Ba mai mult decât atât, promovează muzica românească în Bulgaria unde organizează un festival la care a invitat români și unde are o emisiune la postul public de radio (a și făcut interviuri cu mai mulți artiști români). Desigur, George Sărluceanu are standarde înalte, nu-i intră oricine în grații, așa că nu a fost câtuși de puțin impresionat. După ce am citit mesajul marelui artist autohton, postat în timpul live-ului, m-a umflat râsul (între noi fie vorba, nici acum nu m-am oprit). Să-l aud vorbind despre nevoia lui de a auzi muzică originală, după ce cu o săptămână în urmă fusese în studioul emisiunii „Psihologul Muzical” și spusese cât de interesant i s-a părut proiectul lui Cristi Dumitrașcu care presupune tocmai interpretarea unor coveruri, este dovada supremă de nesimțire și ipocrizie.  Halal!

Eu pot să înțeleg că nu-ți place ceva. Chiar pot. Ar fi chiar plictisitor să ne placă tot, oricând, oricum. Ceea ce nu înțeleg este dorința de a ieși în evidență cu orice preț, de a fi băgat în seamă. Este peste puterea mea de înțelegere nevoia de a fi arongant și prost crescut. Să vii să spui că nu ți se pare nimic spectaculos și că te-ai fi așteptat la ceva original (de parcă am avea o obligație față de așteptările lui Sărluceanu) este triplă lipsă de respect: față de invitată (o artistă, o colegă de breaslă), față de gazda emisiunii și față de ceilați ascultători. George Sărluceanu putea foarte simplu să părăsească live-ul și să-și vadă de treburile lui, dar el avea prea mult timp liber și cum are o părere foarte bună despre sine, s-a gândit să ne spună ce gândește. Păi, ghici ce! Nu era nevoie. Ca să fie clar pentru toată lumea: vă rugăm, nu vă simțiți obligați să spuneți ceva, dacă nu vă place, mergeți mai departe, nu-i nicio supărare. Vlogul „Foc de P.A.E.” este un proiect independent. Dacă vreți să îl susțineți printr-un like, share sau comentariu, mulțumim! Dacă nu, nu. Dar nu ne dați lecții, nu-i jigniți pe invitați și nici pe ceilalți care urmăresc live-ul. Dacă nu știți ce înseamnă respectul, nu sunteți bineveniți.

Aveți mai jos mesajele postate de artistul nervos și replicile primite de la ceilalți oameni aflați pe recepție. Faptul că omul a simțit nevoia să dea o replică lui Alain George Lion după trei ore (subliniez faptul că i-a verificat profilul mai întâi), spune multe despre caracterul omului.

Sarluceanu George ·  Nu inteleg…ce-i asa spectaculos ? As fi vrut sa aud ceva original.

Marius Tănase ·  Asta ii cere lumea.

Ionela Rotaru · Este bine sa apreciem valorile. Nu este de mirare unde a ajuns Romania.

Patricia Montero ·  Wow! E bine ca am gasit barometrul originalitatii….

Sarluceanu George · Da, foarte frumos…dar tot nu inteleg.
pulcherrimum carmen

Alain George Lion ·  Da… pai, daca unii gasesc inspiratie in Treceti batalioane romane Carpatii, atunci care-i problema ca altii canta si coveruri?

Sarluceanu George ·  Da, unii oameni care traiesc in Romania, sunt inspirati de acest cantec. Tu nu ai cum sa intelegi acest lucru…Era 1 decembrie, daca iti spune ceva data asta din calendar…Am fi putut canta ceva de la Morrissey, dar nu ar fi avut nici o legatura cu ce se intampla in acea emisiune, tinere.

Alain George Lion · Sarluceanu George Era vorba despre originalitate. Chiar dvs ati deschis subiectul. Venind de la o persoana care tocmai ce declarase in emisiunea lui Andrei Partos cat de interesant i se pare un proiect de coveruri, mi s-a parut o mare ipocrizie. Stimate domn, eu poate nu inteleg multe, dar daca vorbim despre originalitatea dvs mult-iubita, ma gandesc ca ati fi putut gasi inspiratie in ceea ce se intampla in jurul nostru azi, care s-ar fi potrivit perfect de 1 Decembrie.
Sa cantati de la Morrissey? Dar el cu ce a gresit?! Lasati ca isi canta singur piesele si cand nu va mai fi, ii ascultam discurile. Sigur versurile vor ramane actuale multa vreme de acum inainte. Macar el e preocupat de prezent.
In alta ordine de idei, o felicit pe Lilly!

Sarluceanu George · Alain George Lion nu cred ca poti sa compari cântece ca Imnul Regal, Iancu Jianu sau Desteapta-te române, cu muzica din nu stiu ce desen animat…

Sarluceanu George ·  Iar în altă ordine de idei, daca un artist cu 10 albume vine si ne cântă muzica din desene animate, iar nu e frumos.

Alain George Lion · Sarluceanu George Asta e tot ce ați reținut? A cântat pentru că i-a cerut publicul, chiar s-a mirat că este un cântec cunoscut aici. Dar a cântat în engleză, franceză, germană și în limba română (pronunță mai bine decât mulți români). A cântat și piese compuse de ea. Care e problema? Că poate? Că e talentată?

Nicu Turcu · Da, tacerea este un raspuns in multe situatii… E pacat ca domnul se face ca nu intelege faptul ca doamnei i s-a cerut sa cante diverse piese, in diferite limbi. O tine pe a dumnealui cu originalitatea. Daca nu iti place un artist, in cel mai rau caz, nu-l asculti! Dar probabil, a vrut sa isi arate muschii, sa ne arate noua cat e de original domnia sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here