Caut să evit clișeele, dar e imposibil. Mă obișnuisem deja cu ideea că va trăi forever, că va face suta! Îl ascult de când a apărut primul album. Nu aveam nici 20 de ani. În cercul meu de prieteni era cunoscut, dar altfel nu. Îl difuzam și în programele de discotecă (So Long Marianne, Suzanne, Bird On A Wire, Tower Of Song, Hallelujah sau Dance Me To The End Of Love ) .Au trecut decenii și Cohen a ajuns la toată lumea. A ieșit din nișă. A fost premiat pentru versurile sale, a fost descoperit de generații. A scris și romane. A primit Grammy pentru întreaga sa carieră. Canada natală l-a premiat cel mai des pentru creație, poezie, chiar și pentru video-clip. A fost de trei ori în România. N-am reușit să obțin un interviu, deși este printre puținii pe care i-aș fi dorit față în față. Am prins două vizite ale sale. Cel de la Stadionul Tineretului, Arcul de Triumf a fost fantastic. Era chiar de ziua lui, pe 21 septembrie. I-am admirat ținuta, atitudinea, liniștea. VOCEA de la maturitate este mult mai profundă decât cea din tinerețe. Nu s-a oprit din compus nici la 82 de ani, iar albumul You Want It Darker sună a Testament artistic.
Viața va fi ceva mai tristă fără speranța unui al treilea concert LEONARD COHEN. Este important ca generațiile noi să-l descopere, să-l asculte, să-l păstreze. Eu asta am făcut de peste 45 de ani! Dumnezeu să-l odihnească!
7 noiembrie 2016 este data în care Cohen ne-a părăsit!
- Îi mai lăsăm să ne păcălească? C.C.R. s-a speriat și PSD joacă la doua capete… (3.12.2024) - decembrie 3, 2024
- La mulți ani, România! 🙂 Azi am fost la vot! - decembrie 2, 2024
- C.C.R. solicită renumărarea voturilorSe pare că nu putem trăi fără PSD / PNL la Cotroceni… (28.11.2024) - noiembrie 28, 2024