OPINII DIN "GÂNDUL"

0
32

ARTICOL SEMNAT DE LELIA MUNTEANU  (Gândul)
 
„Cum adică debăsificare? „Cred că efectele asupra societăţii româneşti lăsate de cei 10 ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania”. Am priceput: debăsificarea e „destul de asemănătoare” denazificării. (Gând la gând: şi separatiştii ucraineni vor să denazifice ţara, ca să i-o predea, curată, lui Putin).
Va exista – cum altfel? – un Minister al Debăsificării/Denazificării. La cârma lui ar trebui instalat un partizan al dreptăţii până la capăt – poate chiar Mazăre. Etapa întâi: debăsificarea Justiţiei. Oprită decimarea conducerii PSD. Amnistie pentru martirii partidului. Liste cu procurori şi judecători pentru Procesul de la Brăila – Nürnbergul nostru – unde, înainte de a fi condamnaţi exemplar, vor fi înjuraţi de Bunea-Stancu.
Etapa a doua: debăsificarea/denazificarea Presei, cu bâta de băseball a lui Badea (un teleastru pe care îl confund mereu cu fostul purtător de cuvând al PSD, Cătălin Ivan).
Etapa a treia: instaurarea ordinii, disciplinei şi bunăstării. 18.303.915 minus 7.403.836 egal 10.900.079 de locuri de muncă la calea ferată pentru Trenul de Mare Viteză Bucureşti-Beijing.
Etapa a patra: capătul dreptăţii. Mândri că suntem.
2024: România? Un site de socializare. ”
 
ARTICOL SEMNAL DE CRISTIAN TUDOR POPESCU

„La prima vedere, s-ar părea că aşa va fi. Favoriţii pentru turul 2, reprezentanţi ai principalelor formaţiuni politice, V. Ponta şi K. Iohannis, nu au fost membri PCR şi nici legături cu Securitatea nu s-a demonstrat că ar avea.
În afară de vedere însă, suntem înzestraţi şi cu auz. Ponta şi Iohannis ar fi foarte convingători dacă ar face o campanie mută. Dar ei preferă se deschidă gura şi să facă vorbiri.
Iohannis, de pildă, a produs fraza: „Sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României”. Cică a vrut să facă un experiment, ca profesor de fizică, a argumentat după aceea, abracadabrant, ca un elev prost care se crede şmecher, nu ca un profesor. Ca să faci un experiment, trebuie să ştii ce substanţe manipulezi. Politruc înseamnă criminal. Era activistul de partid prezent în fiecare unitate a Armatei Roşii care avea grijă de moralul trupei, adică să le dea soldaţilor vodcă înainte de atac şi să-i împuşte în cap de la mică distanţă pe cei care făceau un pas înapoi.
E ca şi cum ai declara că ai omorât nişte oameni şi pe urmă că ai vrut să vezi ce zice lumea. Şi să demonstrezi că PSD te va ataca pe tema asta !?
Prof. Iohannis ne dă astfel un frumos exemplu de logică buimacă.
V. Ponta, la rândul său, ne anunţă că: „Vom debăsifica societatea, efectul regimului Băsescu e comparabil cu cel lăsat de nazişti în Germania”.
Pentru Cancelarul german Angela Merkel, o asemenea enormitate înseamnă o bătaie de joc la adresa ţării sale. A compara Germania anno zero, distrusă din temelii, numărându-şi milioanele de germani morţi şi milioanele de negermani exterminaţi, întreaga conducere a statului fiind sinucisă sau judecată şi spânzurată de aliaţi, iar nemţii priviţi ca o naţie de creaturi ale iadului, cu România anului 2014 nu vădeşte doar ignoranţa premierului MeTeO.
E vorba de un loc comun al propagandei sovietice. Tocmai a fost folosit de Vladimir Putin: noul Stalin a comparat regimul de la Kiev cu naziştii care au atacat URSS. După Al II-lea Război Mondial, acuza-insultă cel mai des utilizată de sovietici n-a mai fost „burjui” sau „kulak”, ci „nazist” pentru oricine se împotrivea sistemului Secerii şi Ciocanului ca instrumente de tortură.
Sunt un critic al lui T. Băsescu de pe vremea când Ponta era ţinător de servietă al lui Adrian Năstase. Tocmai de aceea pot să înţeleg exact că asemuirea regimului băsescian cu hitlerismul nu are nicio legătură cu România şi cu suferinţele ei reale. E vorba de un reziduu radioactiv pe care V. Ponta îl are în sânge şi care îi marchează clar apartenenţa la stânga bolşevică. Regimul „nazist” Băsescu face arc peste timp cu „legionarii cu steaguri verzi” ai lui Ion Iliescu din iunie 1990.
Totuşi, nu era greşit ce spuneam în 2009. Într-adevăr, nu vom mai alege între Partidul Comunist Român şi Securitate, ci între bolşevismul putinian al lui Ponta şi logicăriile lui Iohannis.
Ceea ce înseamnă că avem ce vota şi trebuie să mergem la vot. Eu mă duc.”
 
DECLARAŢIA LUI C.T.P. LA REALITATEA TV.
Nu e nevoie de Băsescu să ne explice de ce e ridicol Tăriceanu. Orice cetăţean cu bun-simţ se uită lung la acest Tăriceanu, care a fost vreme de 4 ani premierul României. Acest marţafoi a condus România vreme de 4 ani. Un om capabil de asemenea gesturi prosteşti… El mai dorea să retragem trupele din Irak, care erau acolo sub egida NATO, să le retragem peste noapte.
Nu este comentabilă această acţiune a domnului Tăriceanu. Dacă alţi domni doresc să piardă electoral, n-au dect s-o facă. Eu cred că n-o vor face, pentru că reacţia populaţiei va fi clară şi inevitabilă. Nu suntem tâmpiţi. La asemenea măsură ce este inutilă, cine va lua în considerare asta ca o măsură utilă poporului?
Nu cred că e o gafă în ce-l priveşte pe Ponta (n.r. – premierul a declarat că efectele celor zece ani de mandat ai lui Traian Basescu sunt asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania). El are asigurată o poziţie ca premierul-meteo. Privirea lui arată postura, ignoranţa şi incompetenţa lui Victor Ponta.
Declaraţia cu Hitler nu vine ca urmare a ignoranţei, există un loc comun a propagandei sovietice, ce califică pe toţi duşmanii secerii şi ciocanului drept nazişti. Acest reflex îl are Putin. Stânga bolşevică are acest reflex să-şi califice duşmanii dreăpt nazişti. Ea are rădăcini vechi în istoria partidului comunist bolşevic„, a spus Cristian Tudor Popescu în direct la Realitatea TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here