Vorbesc în calitate de fost prieten al unui om îndrăgostit de muzică (şi de multe altele, printre care şi de bani) care se numea Răzvan Firea. Când am auzit-o pe ţaţa Gabriela, senator al ţării, referindu-se la bărbaţii din viaţa ei, ca replică la cele afirmate de Băsescu (se putea şi preşedintele abţine de data asta, dar TB e incurabil), am reţinut că i s-ar fi întinat memoria soţului prim, tatăl copilului ei. În primul rând cea care a întinat memoria lui Răzvan e numai ea, odată ce n-a aşteptat nici măcar un an şi s-a recăsătorit, odată ce n-a permis prietenilor apropiaţi să meargă la cimitir, odată ce n-a făcut nici gestul de a-şi schimba numele în Pandele când s-a măritat din dragoste. Băsescu nu l-a jignit cu nimic pe regretatul Răzvan, pe care l-am cunoscut de când umbla în pantaloni scurţi. Nu povestesc cum a decurs relaţia de prietenie dintre noi, dar am tot dreptul să mă revolt când cineva care prin el a parvenit, prin el a ajuns în Capitală şi apoi în lumea bună, minte despre trecut şi prezent. Da, Răzvan se putea opera şi-n condiţii mai bune, dar n-a vrut madama. Da, cred că avea zile, dacă se proceda altfel cu el. Aşa că dna Senator e ultima care are dreptul să-i folosească numele pentru a-i da replici lui Băsescu. Iar fiul ei n-are nicio vină în acest joc murdar politicianist. Răzvan mai are un fiu, din căsnicia precedentă, care din cauza doamnei Pandele, n-a avut drepturi. Nici el n-a fost lăsat la cimitir…Şi el se numeşte Răsvan Firea! Oare cine ne vorbeşte despre familie, moralitate, adevăr? O şantajistă dovedită de instanţă? Nu aprob stilul lui Băsescu în acest caz, dar fondul problemei e că unul a dat din gură (TB), iar celălalt a făptuit multe, grave şi diverse! Declaraţiile doamnei Vrânceanu-Pandele Firea arată cât poate fi de ipocrită o persoană intrată-n politică! Soţul ei actual n-a semnat plângerea penală (aşa scrie în presă) depusă de penibilul avocat prm-psd, Bolcaş!
P.S. Cu ce este mai importantă familia doamnei Firea decât familia preşedintelui sau a oricărui personaj politic? Cine se ocupă de o comisie care anchetează achiziţia de teren a Ioanei Băsescu (persoană neimplicată politic). De ce nu vedem comisii parlamentare pentru politicienii cu probleme de corupţie, cazuri penale?
- Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj intenționat - septembrie 12, 2023
- Amintiri din Costinesti (10.09.2023) - septembrie 11, 2023
- TELEVIZIUNE SAU TRIBUNĂ? 5.09. - septembrie 5, 2023