*Am urmărit momentul „solemn” de la Cotroceni! Depunerea jurăntului noului guvern. Băsescu n-a fost elegant la plecare. N-a dat mîna cu cei prezenţi. O impoliteţe gratuită în context!* Dar a refuzat şi mâna întinsă a lui Liviu Pop, pe care nu-l iartă pentru felul în care acum doi ani a rezolvat problema „plagiatului” evident al lui Ponta. Culmea e că tocmai ieri Ponta a anunţat că renunţă la doctorat (un anunţ neoficial, pe FB, fără nicio valoare legală), iar azi L. Pop e reinstalat în guvern. Am urmărit şi încercările stupide ale Nadiei Ciurlin de a-l provoca pe L.Pop (la telefon) să spună ceva urât despre Băsescu. N-avea niciun sens. TB iese din funcţie peste 4 zile. C. Prisacariu (tot telefonic) a făcut un comentariu acid şi clar despre gesturile de la Cotroceni. B1TV pierde din calitate tot mai des şi e păcat.*Pe ecran era scris „Băsescu, atac la doi miniştri înainte de jurământ”.
* TVR1 nu renunţă la emisiunea de la 9,00… Omul care turuie, crezîndu-se actor talentat, are expresii, are verdicte greu de digerat de un adult, dar de un copil care nimereşte pe postul public ce să facă? E plăcut să-ţi spună cineva „noapte bună” la 9, 51 dar de banii noştri merităm ceva mai bun, mai tonic, mai de dimineaţa! S-a tot spus că-n TVR sunt mulţi profesionişti. Adică au mai rămas. Pe ei nu-i deranjează acest program de seară, proptit dimineaţa?
* Singurul program de dimineaţă care e făcut şi pentru public, este cel de la Antena 1. Nu-mi plac prea mulţi invitaţi, dar emisiunea e vie, Răzvan şi Dani se străduiesc să menţină un tonus pozitiv.
* La A3 nu e voie să-l critici pe Raed Arafat. Sabina nu acceptă să-i spună un invitat (nu ştiu cine era) că Arafat a greşit în cazul accidentului de la Mamaia! Cert e că s-a deschis dosar penal
*Mihai Teja vrea la Dinamo. Atunci cei de la FRF ar trebui să-l zboare fără ezitare. La DigiSport Andrei Vochin a spus corect, că nu e normal ca după aşa scurt timp să te vrei afară. Dacă numai banul contează, cum sublinia şi Crăciunescu, atunci ce rost are să laşi antrenori la lotul de tineret. Se pare că nici contractele nu-s prea clare, prea ferme. * S-a discutat despre posibile plecări de iarnă de la Steaua…Poate că Tănase ar trebui lăsat cu orice preţ! Nu înţeleg de ce se afirmă că Steaua e deja campioană, când mai e un retur întreg de jucat. E o manipulare subtilă şi de rea credinţă!
* La Antena Stars citesc anunţuri ca-n filmele de groază. ” Soţii Prigoană, show monstruos. ” Tonciu şi noua iubită a lui Mitea s-au luat la bătaie„. Un canal tabloid care cultivă nulităţile fără ezitare şi fără greţuri. Apoi îşi aniversează zilele de naştere în Piaţa „George Enescu”* Cosmin Contra e vândut de Getafe! Ştire neconfirmată…Latovlevici va fi vândut la Dinamo Zagreb, afirmă Roxana Marcu. Asta ar fi o ştire bună, dar tot nu-i verificată!
- Îi mai lăsăm să ne păcălească? C.C.R. s-a speriat și PSD joacă la doua capete… (3.12.2024) - decembrie 3, 2024
- La mulți ani, România! 🙂 Azi am fost la vot! - decembrie 2, 2024
- C.C.R. solicită renumărarea voturilorSe pare că nu putem trăi fără PSD / PNL la Cotroceni… (28.11.2024) - noiembrie 28, 2024