Mircea Baniciu, suspectat de consum de droguri şi denunţat de un coleg

0
44

MIRCEA BANICIUArticol preluat din Adevărul
Cântăreţul de folk Mircea Baniciu a povestit, în cadrul unei emisiuni de televiziune, o serie de întâmplări din tinereţe, printre care şi cum a fost denunţat de un coleg de armată care credea că este consumator de droguri.
Artistul, în vârstă de 66 de ani, a dezvăluit pentru Antena Stars, cum, în timpul armatei, un coleg l-a anunţat pe comandant că unul dintre militari deţine şi consumă droguri. La acea vreme, Baniciu îşi cumpăra tutun şi foiţe, aduse din străinătate de diverse persoane, şi îşi rula ţigări. Fiind bănuit de consum de marijuana, tutunul i-a fost confiscat şi trimis la un laborator, pentru analize. În final, însă, situaţia s-a lămurit şi muzicianul nu a fost pedepsit.
Fostul component al trupelor Phoenix şi Pasărea Colibri a povestit şi că, în tinereţe, primea saci de scrisori de la admiratoare, pe care încă le mai păstrează. „Când locuiam în Timişoara, veneau poştaşii şi aduceau scrisorile. La un moment dat, fiind plecat în turneu cu lunile, poştaşii lăsau scrisorile la vecini. Venind acasă, aveam un vecin simpatic care îmi spunea: «Baniciule, treci pe la mine să-ţi iei sacul». Era un moment frumos desfăcutul scrisorilor. Au rămas câteva nedesfăcute, le am încă într-o cutie şi încă le păstrez după 40 de ani. Mi-e şi frică să le deschid. S-ar putea ca într-o bună zi să fac lucrul ăsta“, a spus artistul.
Puteţi citi articolul în întregime aici:
http://adevarul.ro/entertainment/celebritati/mircea-baniciu-suspectat-consum-droguri-denuntat-coleg-1_56f8031a5ab6550cb8495bc5/index.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here