EXCLUSIVITATI

MIRCEA VINTILĂ LA CINEMA SCALA (22.03.2012) – cronică scrisă cu… peniţa

decembrie 20, 2012

Pe 22 martie, la Cinema Scala, cavalerii de altă dată au dat la schimb săbiile pe instrumentele muzicale şi ne-au spus Poveşti din… Bucureşci, de la alb-negru la color. În aproximativ două ore am parcurs istoria Capitalei, din vremea când încă era „Micul Paris” până în zilele noastre. Prinsă de atmosfera „de altădată”, am lăsat deoparte PC-ul şi am redescoperit plăcerea de a scrie un text cu pixul în mână.
Privind retrospectiv, mă gândesc că organizatorii ar fi putut foarte bine să precizeze pe bilet: „ţinuta anilor 30-40 este obligatorie”. Cred că ne-am fi integrat mult mai bine în atmosfera acestui concert. Primul lucru care m-a impresionat a fost omul cu flaşneta din hol. E prima dată când văd una de aproape aşa că am admirat-o minute bune. De altfel, toată lumea îl privea zâmbind pe omuleţul care o învârtea de zor. Sala a fost aproape plină, au rămas destul de puţine locuri libere. Public de toate vârstele, de la 5 la 70 de ani.
19.40. Aurel Mitran ne urează bun venit şi ne spune că este de fapt „o repetiţie cu public, dacă o să vă placă să spuneţi şi altora să vină în toamnă, dacă nu o să vă placă, atunci să ne spuneţi doar nouă organizatorilor”. Ne-a asigurat că „Stage Expert va încerca să facă sunetul”. Şi chiar a reuşit! Apoi ne-a povestit puţin despre ideea acestui concert, despre vechile clădiri, obiceiuri, străzi din Bucureşti (unele dintre ele dispărute, redenumite). Dar a avut grijă şi de noi, spectatorii mai tineri care n-am prins acele vremuri, aşa că la fiecare reper istoric adăuga şi unul actual („acolo unde e McDonalds”, etc). Publicul i-a gustat scurtul discurs, amuzându-se copios de modul acesta de a prezenta lucrurile.
Artiştii şi-au făcut intrarea în sală printre spectatori, provocând uimirea tuturor la vederea lor în costume de epocă. Mai întâi muşchetarul Gelu Ionescu (clape, pian), urmat de lordul Mircea Vintilă, marchizul Robert Enache (chitară) şi cele două domnişoare din backing vocals cu look de anii 30-40, Andrada Popa şi Elena Pavel. Menţionez că ultimii trei au rămas pe scaunele din primul rând aşteptându-şi cuminţi momentul lor. Gelu s-a oprit la un pian, aşezat lângă scenă. Concertul a început cu Strada Popa Nan, la care Mircea Vintilă a fost acompaniat doar de pian. Fac o mică paranteză. Andrei spunea la un alt topic că Mircea Baniciu ar trebui să meargă mereu cu chitara după el, altfel pare stingher. Ei bine, şi lui Vintilă ar trebui să i se interzică să umble fără chitară. Pur şi simplu nu e el. Interpretarea, însă, a fost inedită şi mi-a plăcut mult! Pe ecranul din spate se derulau imagini din Bucureştiul de altădată. Am văzut tramvaiul tras de cai, parade militare, trăsuri, doamne şi domnişoare cochete. Totul s-a potrivit perfect cu muzica propusă, în prima parte de Mircea Vintilă şi invitaţii săi: Jul Baldovin, Nicu Patoi (primit cu multă căldură de public), Marius Baţu (care l-au acompaniat şi au cântat alături de el). Din când în când li se alătura la pian Gelu Ionescu.
A fost partea mea preferată din acest concert. Piesele de atmosferă şi imaginile de pe ecran, m-au trimis în alt timp. Regret, însă, că reacţia publicului nu a fost tocmai una entuziastă. Păreau că habar n-au că Mircea Vintilă mai are în repertoriu şi alte piese, în afară de Adio, deci pe curând, Peste răbdări, te-am aşteptat, Strada Popa Nan (sincer, mă aşteptam la o reacţie mai vie având în vedere că a prezentat piesa într-un mod diferit de ceea ce ştiam deja)… Pentru mine, însă, a fost o reală plăcere să ascult şi piese mai rar cântate în concert: Un om pe nişte scări, Făt-Frumos, Pământul deocamdată, Remember ca să dau doar câteva exemple. Faptul că aplauzele s-au înteţit la Hanul lui Manuc sau Constantin şi Veronica, mă face să cred că în sală nu au fost neapărat oameni care ascultă piesele lui Ciocu, care au acasă albumele lui.
Lucrurile s-au schimbat radical în a doua parte a concertului. Spectatorii s-au trezit la viaţă, aproape că nu îi mai recunoşteam! Locul imaginilor alb-negru a fost luat de un joc de lumini plăcut, iar pe scenă a urcat trupa Brambura. Printre cele mai apreciate momente a fost cel în care Mircea i-a invitat pe scenă pe Barack şi DJ Old School. Atunci am văzut şi primii spectatori dansând. Mie mi-a plăcut mult şi piesa Dragă Miruna (pe care Robert a „îmbogăţit-o” cu un solo frumos la chitară electrică). Spectacolul s-a încheiat cu piesa Pe curând, la revedere. Finalul ne-a surprins pe toţi în picioare aplaudând şi cântându-i „La mulţi ani” lui Mircea Vintilă, care pe 23 martie a împlinit 61 de ani. Vizibil emoţionat, Ciocu, urmat de colegii din Brambura, au ieşit din sală printre spectatori, acompaniaţi de o domnişoară care a cântat la vioară până la ieşire. A fost o poveste fără bis, care sper să se reia în toamnă.