EXCLUSIVITATI

MOZART ROCKS – SALA PALATULUI (12.04.2010)

decembrie 20, 2012

122

Articol de Iulia Radu
Arta schimbă suflete
Astăzi, când mă îndreptam spre Radio, i-am văzut pe Trond Holter (Wig Wam) şi Tom Nicolai Andreassen (care au fost oaspeţii noştri la ediţia din 27 februarie: http://www.romania-actualitati.ro/invitati_cornelia_tihon_si_norvegienii-10693 ). Mergeau la Sala Palatului pentru repetiţii. Cred că a fost un semn. Mi-a încolţit în minte ideea de a-l vedea live pe Trond aşa că, prin amabilitatea Danei Cristescu (Prom’Art Creative) am ajuns seara la concert.
Mozart Rocks a ajuns la ediţia a VIII-a. Eu eram pentru prima dată la un astfel de eveniment. Am ajuns printre primii în sală şi am avut timp berechet să studiez scena. Mai mult de jumătate era ocupată cu scaune şi stative pentru orchestra Filarmonică „George Enescu”, în timp ce colţul din partea dreaptă a scenei era rezervat efectelor pentru chitară, bateriei şi clapelor.
În sală aproximativ 3.000 de persoane. Media de vârstă 35 de ani. Multe familii venite cu copiii de 5-10 ani. „O să-ţi placă, ai să vezi”, îşi asigura fiica (care avea în jur de 8 ani) o doamnă grijulie.
„E a patra oară când venim. Ne place fuziunea dintre rock şi operă. Avem muzicieni de excepţie şi e păcat să ratăm astfel de momente. L-am luat şi pe băieţelul nostru, Alin, care are 10 ani şi este ahtiat după muzica rock, în special. Profităm şi noi de astfel de ocazii pentru a-l familiariza şi cu opera”, îmi spune Cornelia Mărgărint, 34 de ani, Bucureşti.
„Am venit să-l văd la lucru pe Horia Crişovan. Este unul dintre preferaţii mei şi ştiu că nu mă va dezamăgi!”, îmi spune cu încântare în glas Sorin Pârvu, 30 de ani, Bucureşti.
„N-am mai mers la un spectacol de nu mai ţin minte. Aşa că azi mi-am luat soţul şi am venit aici. Opera îmi place foarte mult şi aştept să îi văd la lucru pe băieţii ăştia cu chitara. Chiar sunt curioasă ce va ieşi. E pentru prima dată când vin. Dacă îmi place, am să recomand acest eveniment şi nepoţilor mei”, sunt cuvintele unei bunicuţe de 68 de ani, Sofia Ghinea, din Bucureşti.
Între timp, în aplauzele sălii, scena se umple cu muzicienii Orchestrei filarmonice „George Enescu”. Este 20.10. Mă grăbesc să ajung la locul meu. Constantin Teodorescu (cel care a prezentat acest concert) a venit pe scenă însoţit de Cătălina Florea (director executiv al Asociaţiei „Telefonul copiilor”). Aflu că manifestarea este organizată în sprijinul acestei asociaţii. Puteţi afla mai multe despre activitatea lor accesând acest site: http://www.telefonulcopilului.ro/
Filarmonica a oferit o mostră din ceea ce poate face înainte de a intra în scenă cei doi amintiţi mai sus. Pentru a echilibra situaţia, dl Teodorescu i-a invitat pe în scenă pe rockeri: Horia Crişovan, Claudiu Ursache, Remus Carteleanu, Florin Demea, Călin Grigoriu, Cezar Ionescu. Băieţii au „dat replica” orchestrei cu câteva acorduri în forţă, zgomotoase şi „supărate”. Acum că am văzut ce poate fiecare în domeniul lui, era cazul să îi vedem şi să îi ascultăm în echipă. Fiind un eveniment dedicat unei asociaţii care are grijă să fie respectate drepturile copiilor, muzicienii au deschis show-ul cu „Imnul Copiilor”. După acest început antrenant, Horia Crişovan a rămas singur alături de orchestră şi a interpretat Uvertura din Nunta lui Figaro. Horia era extrem de atent la gesturile dirijorului, abia dacă a privit spre sală. Mi s-a părut oarecum timid, chiar şi în modul în care atingea corzile chitării, parcă nu vroia să se audă. Acelaşi lucru l-am observat şi la Claudiu Ursache care a interpretat Suita în Si Minor de Bach. Deşi îl vedeam pe cele două ecrane că îşi mişca degetele pe corzile chitării, parcă nu o făcea cu convingere. Deduceai mai mult că este chitara acolo. Cineva din spate mă bate pe umăr: „Nu vă supăraţi, dvs auziţi chitara? Că eu am impresia că ăştia se prefac, mimează acolo ceva…”. Dau din umeri. Într-adevăr. Nu se auzeau mai deloc.
Abia la al treilea invitat, Remus Carteleanu (Mozart – Simfonia 25), s-a auzit ceva mai bine!! Lui Remus îi alergau degetele pe griful chitării de parcă ar fi vrut să-l prindă din urmă pe Malmsteen. Fiind primul pe care l-am auzit, pot spune că de-abia acum începea concertul pentru mine. Au prins şi alţii gustul sunetului de chitară, aşa că la finalul scurtului moment susţinut de Carteleanu, câţiva spectatori au strigat din sală: „Daţi chitările mai tare!!!!”
Sunetistul ne-a făcut pe plac şi Florin Demea (Riff) s-a auzit numai bine. A cântat din Mozart şi Rossini. Dacă ceilalţi 3 fuseseră concentraţi asupra instrumentului electric şi aproape că nu l-au scăpat din ochi pe Tiberiu Soare (dirijorul Operei Naţionale Române), cu Florin lucrurile au stat altfel. Interpretarea lui mi s-a părut mult mai caldă, a fost mult mai dispus să comunice cu publicul, a venit până în buza scenei, spre bucuria fotoreporterilor. Mi-a rămas şi acum în minte sunetul cald al chitării lui.
Prima surpriză a serii a fost apariţia pe scenă a lui Dan Helciug care a cântat alături de Călin Grigoriu piesa High Hopes (Pink Floyd). Aranjamentul pentru această piesă a fost făcut de Călin şi judecând după reacţia publicului momentul a plăcut foarte mult.
Un alt moment, care pe mine m-a impresionat în mod deosebit, a fost Concertul în La Minor de Bach interpretat de Cezar Popescu (de la Viţa de Vie). Atenţie, este vorba despre o piesă pentru vioară! Mi-e greu să vă descriu în cuvinte felul în care suna chitara lui. Un sunet cristalin, curat care i-a făcut pe cei din spatele meu să întrebe „unde e pianul?”. Pur şi simplu te ungea pe suflet. A cântat 3 piese şi a schimbat chitara o dată. Toate au început cu un solo al lui Cezar. La ultima se auzeau voci, dar nu vedeam corul. Cum pe scenă nu mai aveau loc, unde credeţi că stătea Ansamblul Lyra? La primul balcon din partea dreaptă a sălii. Moment inedit şi gustat de spectatori, care la final au aplaudat intens.
21.30. Prezentatorul anunţă o pauză de 15 minute. Timp berechet pentru a mă lămuri asupra sunetului „defect”. Aflu că dinamica orchestrei este mult mai puternică şi în anumite momente, sunetistul ar trebui să ridice calea chitaristului. Pare simplu… doar că sunetistul nu ştie piesele şi deci habar nu are când e cazul să intervină. Mă rog, bine că s-au mai dres lucrurile din mers!
Partea a doua a început cu o adaptare după o piesă Emerson Lake & Palmer, interpretată de Adrian Stoenescu la keyboards. A revenit pe scenă Horia Crişovan cu Suita Arleziană (Bizet). De data asta s-a auzit foarte bine. Interpretarea lui a fost asortată cu un filmuleţ care prezenta fotografii de la congresele susţinute de Ceauşescu la Sala Palatului, cu scene de la Revoluţie, de la mineriade, cu figurile unor politicieni autohtoni, cu imagini de pe stadioane. Toate acestea se derulau cu o viteză uluitoare.
Şi revenim la Viţa de Vie. Pe scenă a urcat basistul acestei formaţii, Adrian Ciuplea. „Vocea” gravă a basului a mers de minune pe Alegro Appassionato!
O altă surpriză a serii: Trond Holter! A interpretat Simfonia 40 (Mozart) cu o chitară Ibanez cu distors! A fost cu siguranţă preferatul meu: o interpretare caldă, dinamică şi un sunet extrem de plăcut. Pentru a două piesă (din repertoriul Nightwish) i s-au alăturat pe scenă Elena Vasile (o solistă foarte talentată), Adrian Ciuplea şi Adrian Stoenescu.
În cadrul acestui spectacol ne-am bucurat şi de o compoziţie semnată de Călin Grigoriu (începută cu o chitară acustică şi continuată cu una electrică).
Simfonia a 5-a (Partea I) de Beethoven a fost declarată „emblema acestui eveniment”, fiind interpretată în fiecare ediţie. În această seară, ne-a prezentat-o Remus Carteleanu (cel care a făcut parte din trupa Laurei Stoica – publicul a izbucnit în aplauze când a auzit acest detaliu). Horia Crişovan a revenit pe scenă şi a cântat alături de Remus ceva din Brahms. Absolut superb momentul, cu Horia dansând şi îndemnând publicul să aplaude ritmat.
Finalul concertului ne-a mai adus o surpriză pe scenă: Ioan Gyuri Pascu. Ne-a oferit o variantă inedită a piesei Ţara arde, babele se piaptănă, şi a fost primit cu căldură de public. Habar n-am când s-a făcut ora 23.10. Dacă oamenii nu s-ar fi grăbit să ajungă acasă, pe mine nu m-ar fi deranjat să mai stau acolo.
Pentru mine a fost o experienţă inedită. Nu am ocazia prea des să văd la lucru atâţia chitarişti buni. Abia acum realizeze câţi muzicieni talentaţi avem. Regret că în pauza de 15 minute, unii membri ai orchestrei au primit mesaje de la „binevoitori” în care erau traşi de urechi că participă la aşa ceva, că ar fi „sub demnitatea lor” să apară pe scenă alături de bărboşi, sau de băieţi cu tatuaje şi cercei în urechi. Faza a fost povestită chiar de prezentatorul acestui eveniment, după cele 15 minute de odihnă. E păcat că unii încă mai judecă după aparenţe. A fost un concert de nota 10 pe care vi-l recomand cu toată convingerea!