Natalie Cole la Sala Palatului (27 octombrie 2009)

 

Articol de Iulia Radu
Natalie Cole m-a impresionat încă de la conferinţa de presă, poate de aceea am grăbit pasul în drum spre Sala Palatului. Am ajuns devreme acolo. Una dintre plasatoare mi-a spus că, având acreditare mă pot aşeza oriunde. Asta nu prea mi-a plăcut, şi dacă este sala plină? Doamna m-a “liniştit” zicându-mi că “din păcate am înţeles că nu va fi public prea numeros”. Evident, asta nu-mi rezolva problema. Încet-încet, oamenii au început să ocupe locurile. Mai întâi pe cele de la loje. Aproape toţi cei care intrau în sală se opreau câteva momente pentru a contempla scena. “Parcă este un tablou”, spuneau unii cu încântare în glas. “Cât bun gust, îi dă un aer sofisticat”, erau de părere alţii. Modul în care erau aşezate instrumentele pe scenă parcă te transpunea în alt timp. În stânga şi în dreapta erau două clape. În mijloc se afla un imens pian negru pe care era aşezat un superb buchet de trandafiri roşi. În dreapta, în spatele clapelor se zăreşte un contrabas. În stânga, în spatele celorlalte clape se află chitara. Deasupra tuturor, se înalţă bateria.
Îmi rotesc privirea prin sală. Au venit peste 2.500 de spectatori. Oamenii discută, citesc revistele primite la intrare, se fac comozi. Media de vârstă se situează pe la 40 de ani. Nu pierd timpul şi adun câteva opinii.
Margareta Constantin (75 de ani, Bucureşti): “Unforgettable este piesa de suflet a soţului meu şi a mea. Când ne-am cunoscut asta se auzea în difuzoare. Am dansat cu soţul meu pe această piesă şi la nunta fiicei noastre”.
Crina Iordan (79 de ani, Bucureşti): “Băiatul mei, mi-a făcut un cadou de ziua mea şi mi-a cumpărat acest bilet. N-am mai fost la un spectacol de nu mai ţin minte. Am să-mi retrăiesc tinereţea aici”.
20.40. Luminile sunt încă aprinse în sală şi publicul aplaudă frenetic. Instrumentiştii şi-au ocupat deja locurile. Se aude muzica şi în scurtă vreme apare şi Natalie Cole. Rochia este frumoasă, pantofii la fel. Exact cum ne-a spus la conferinţa de presă. Accesoriile (un colier şi o brăţară) strălucesc puternic sub lumina reflectoarelor. Se asortează cu microfonul, la fel de sclipitor. Prima piesă ne aruncă sub soarele torid al verii (Summer sun).
Natalie ne mulţumeşte că am venit, se bucură că se află la Bucureşti. Ne recomandă cu umor să ne relaxăm şi să pornim într-o călătorie în timp.
Fără nicio altă introducere, a continuat cu piesa Come Rain Or Come Shine, compusă în 1946 de Harold Arlen pentru musicalul St. Louis Woman. Primele acorduri ale piesei Something’s Gotta Give (interpretată pentru prima dată de Fred Astair în 1995 în filmul Daddy Long Legs) au stârnit aplauze în sală. Bucuria spectatorilor a crescut în momentul în care Natalie a anunţat următoarea melodie: Nice’N’Easy (1960, Frank Sinatra).
Primul duet cu Nat King Cole (Walking My Baby Back Home – tatăl lui Natalie a înregistrat un cover al acestei melodii în 1951, piesa fiind compusă în 1931) i-a prins parcă nepregătiţi pe oameni… S-au poate au fost derutaţi de micile probleme de sunet din prima parte a melodiei. Eu spun cu mâna pe inimă că a fost piesa mea preferată din întreg concertul!
Am revenit în 1946 cu piesa Route 66 (compusă de Bobby Troup). Despre Coffee Time (1945, compusă de Yolanda And The Thief) ne-a spus că este recomandarea specială a lui Tony Bennet pentru albumul Still Unforgettable.
O altă piesă pe care eu m-am bucurat sincer să o ascult a fost Fever (din 1956, compusă de Eddie Cooley şi John Davenport). În jurul meu cânta toată lumea alături de Natalie.
Solista ne-a îndemnat apoi să mergem la concertul Dianei Krall din 22 noiembrie. Desigur, probabil vă întrebaţi de unde până unde… Natalie a interpretat piesa Better Than Anything pe care a înregistrat-o alături de buna ei prietenă, Diana. Cu umor, în timpul piesei, ne-a spus şi care erau pasajele ei şi ale Dianei.
Ne-a emoţionat pe toţi când a spus că piesa Our Love Is Here To Stay (1938, compusă de George Gershwin pentru filmul The Goldwyn Follies) este melodia de dragoste a părinţilor ei.
Ropote de aplauze a smuls şi prin interpretarea piesei Smile, care a fost compusă în 1936 de Charlie Chaplin. Mie nu-mi venea să cred că eu cunosc atât de multe melodii… Iar atmosfera din sală era pur şi simplu emoţionantă. Oriunde priveau vedeai un om cu privire melancolică, cu lacrimi în ochi sau cu un zâmbet discret în colţul gurii.
A făcut şi o dedicaţie pentru toţi băieţii din sală. “Este vorba despre o mică lecţie despre cum trebuie să se poarte ei cu fetele”, a spus ea, provocând un val de râsete şi aplauze din partea (mai ales!) a doamnelor. Şi da, piesa Lollipops&Roseschiar este de ascultat!
Mona Lisa (1950, interpretată de Nat King Cole) a făcut din nou furori. Natalie a mărturisit că atunci când era mică avea convingerea că acest cântec se referă la o persoană adevărată, nu la o operă de artă. Chiar spera să o întâlnească.
Cu siguranţă, cel mai aşteptat moment al serii a fost duetul cu Nat King Cole – Unforgettable. Cortina din spatele scenei s-a tras discret, descoperind o pânză albă pe care au fost proiectate imagini cu tatăl solistei şi fotografii de familie. Reacţia sălii a fost extraordinară! S-a aplaudat, s-a cântat, unii s-au ridicat în picioare.
Ne-a dedicat nouă, celor prezenţi în sală, piesa More Than You’ll Ever Know şi apoi şi-a prezentat colegii de scenă: Alessandro Alessandroni – clape, David Lawrence Koonse Jr – chitară, Edwin Uel Livingston – bass, Robert Lee Miller Jr– tobe, Joshua Lee Nelson – pian si Gail Deadrick – musical director.
Ora 22.10. A încheiat recitalul cu piesa Love. A ieşit din scenă în paşi de dans. Dar nu a fost lăsată să plece aşa de uşor. A revenit pentru bis. Ne-a cântat Thou swell (1927, compusă de Richard Rogers pentru musicalul A Connecticut Yankee). S-a retras din nou. Publicul era în picioare şi nu dădea vreun semn că ar dori să plece. După minute bune în care s-a aplaudat, Natalie s-a întors. De data asta… desculţă. Ne-a îndemnat să ne aşezăm la loc. Dădea impresia că mai urmează o oră şi ceva de cântat. Dar seara s-a încheiat cu piesa Orange Colored Sky (1950, Nat King Cole).
La final, când aproape toată lumea ieşise din sală, o fată se ruga de organizatori să o lase în culise. Îşi dorea un autograf pe mână de la Natalie, “vreau să-mi fac tatuaj după aceea”, spunea ea. “E o cerere cam neobişnuită”, i-au spus organizatorii.
“Unul dintre cele mai bune concerte, mi-a plăcut foarte mult publicul, pentru că erau foarte receptivi şi atenţi la ceea ce făceam eu pe scenă”, a declarat Natalie Cole după eveniment.
Georgeta Mirică (54 de ani, Bucureşti): “Nat King Cole ar fi fost mândru de fiica lui! Energia ei este incredibilă şi are o voce senzaţională. Mi-a plăcut la nebunie acest concert”.
Costel Zamfir (62 de ani, Bucureşti): “O solistă extraordinară şi o femeie frumoasă. Mă bucur că am venit în această seară aici”.
Elisabeta Iovan (69 de ani, Bucureşti): “A fost o noare să o văd în concert pe fiica marelui Nat King Cole. Cântă minunat! Ştiu că a avut unele probleme de sănătate. Să îi dea Dumnezeu sănătate. Mi-a înseninat viaţa”.
Angela Dumitru (43 de ani, Bucureşti): “A fost un concert foarte frumos! Atâta căldură n-am mai simţit din partea niciunui alt artist. Bravo ei! Cântă frumos şi cântă ce trebuie. Minunată muzică se scria în acea perioadă”.