Pe 26 octombrie, Natalie Cole a susţinut o scurtă conferinţă de presă la hotelul Intercontinental. A intrat timid în sală şi în momentul în care a fost întâmpinată de fotoreporteri s-a oprit, parcă neştiind pe unde să o ia pentru a ajunge pe scaun. Organizatorii ne-au anunţat din start că va fi o întâlnire scurtă pentru că abia au ajuns de la aeroport şi Natalie trebuie să mănânce şi să se odihnească pentru „a fi în formă maximă mâine”.
Am aflat că show-ul va dura aproximativ o oră şi 30 de minute. Dar depinde foarte mult de reacţia publicului, „dacă oamenii se vor simţi bine, atunci vom cânta mai mult. 50% dintr-un concert depinde de spectatori, dacă nu reuşeşti să ajungi la ei, degeaba, nu ai făcut nimic”, a spus Natalie. Vor fi alături de ea pe scena Sălii Palatului, 6 instrumentişti. A promis că data viitoare va veni cu Big Band-ul.
În concert va cânta piese de pe albumele Unforgettable: With Love, Still Unforgettable dar şi de pe cele mai vechi.
E greu să poarte un astfel de nume? „It’s not bad”, spune ea cu umor. Recunoaşte că la început i-a fost greu, dar a ajutat-o foarte mult faptul că este fată. E de părere că dacă ar fi fost băiat i-ar fi fost mult mai greu.
Conferinţa a durat aproximativ o jumătate de oră, timp în care artista a încercat să răspundă tuturor, a zâmbit, a vorbit relaxat despre ceea ce îi place să facă atunci când are un pic de timp liber (să meargă singură la film, să stea la soare, să citească, să mănânce – deşi nu mai ţine dietă şi mănâncă orice arată senzaţional), despre pantofi (îi plac mult şi a zis că a aflat că în România are şanse să găsească pantofi foarte frumoşi… italieneşti), despre perioada dificilă prin care a trecut când a fost bolnavă (din cauza chimio-terapiei i-au cedat şi rinichii, aşa că a suferit şi un transplant renal). Este o fire deschisă, optimistă şi prietenoasă.
La final a acordat autografe tuturor şi apoi a plecat la masă: mâncare italienească, după cum ne-a mărturisit chiar ea.
Şi dacă nu ştiţi prea multe despre ea, vă las mai jos un scurt portret.
Natalie Maria Cole s-a născut pe 6 februarie 1950 în Los Angeles (California, Statele Unite). Este fiica lui Nat King Cole şi a Mariei Cole – fosta solistă a orchestrei lui Duke Ellington.
*La 6 ani, vocea micuţei Natalie se făcea auzită pentru prima oară într-un cântec de pe albumul de Crăciun al tatălui său. Cariera sa muzicală a debutat în zona R&B, unde Natalie Cole a fost considerată „noua regină a soul-ului”, orientându-se apoi spre un fermecător amestec de jazz şi pop.
*Deţine 9 premii Grammy.
*În 1973, Natalie Cole îi întâlneşte pe producătorii R&B Chuck Jackson şi pe Marvin Yancey în clubul Mr. Kelley’s, iar cariera ei înfloreşte. Semnează primul ei contract cu casa de discuri Capitol. Alături de ei lansează primul ei album, Inseparable, care a avut 2 piese de locul I: This Will Be şi Inseparable. În 1975, Natalie a primit un premiu Grammy la categoria Best Female R&B Vocal Performance pentru This Will Be şi Best New Artist Grammy pentru albumul Inseparable. În 1976, Natalie a câştigat din nou un premiu Grammy la categoria Best Female R&B Vocal Performance pentru Sophisticated Lady, iar în 1977, a primit distincţia Best Female Vocalist American Music Award pentru I’ve Got Love On My Mind. Natalie are două albume de platină (Unpredictable, Thankful) şi un gold-single Our Love în 1977.
*În 1980, cariera ei a luat o pauză pentru că Natalie a trebuit să lupte de dependenţa de droguri. A revenit în 1985 cu albumul Dangerous (Modern label), care include hituri precum A Little Bit Of Heaven şi Dangerous.
“Să-ţi alegi cel mai bine momentul pentru lansarea unui album este cheia succesului, iar eu nu m-am grăbit să scot oricum un material nou. Ceva m-a făcut să simt că acum este momentul cel mai potrivit. Nu ai niciodată garanţia totală a unui succes când ieşi pe piaţă cu un album, mai ales cu unul de acest gen. Trebuie să-ţi urmezi instinctul, dar n-am vrut să obţin cu orice preţ un succes efemer după albumul Unforgettable… With Love, aşa că am ales să aştept.”
Still Unforgettable a câştigat două premii Grammy, pentru Cel mai bun album tradiţional de muzică pop şi pentru Cel mai bun acompaniament instrumental, şi premiul NAACP pentru Cel mai bun artist de jazz.
Este albumul care o consacră pe Natalie Cole ca producător-artist. Colaborarea sa cu DMI Music şi Rhino/WEA este una dintre cele mai reuşite din carieră.
Still Unforgettable combină melodii clasice, precum The Best is Yet To Come, Come Rain or Come Shine, Nice ‘N’ Easy, cu alte cântece extraordinare pe care Natalie Cole le-a descoperit pentru prima oară, cum ar fi Coffee Time, o recomandare făcută de Tony Bennett.
“Fiecare dintre aceste cântece a reprezentat o provocare pentru că interpretările originale sunt atât de cunoscute! A fost destul de dificil să găsesc modalitatea de a le cânta pe fiecare dintre ele fără a pierde ceva din esenţa care le-a făcut atât de grozave”, a declarat Natalie Cole.
Piesa Walkin’ My Baby Back Home este o reeditare într-o interpretare cu totul specială, în duet cu Nat King Cole. Numai piesa Unforgettable mai fusese cântată la fel, în 1991.
“Dacă aveam să fac un nou duet cu tatăl meu, nu putea fi decât o alegere deosebită, o melodie uşoară şi amuzantă. În acelaşi timp, aş fi vrut să găsesc o piesă care să fie cunoscută unui anumit tip de public… ar fi fost o alegere la fel de potrivită. Este un cântec adorabil, cu o puternică legătură între părinte şi copil. Pare că tata este aici, lângă mine. Este ceva incomparabil”.
Artista a aşezat pe album, pe lângă Walkin’ My Baby Back Home, alte cântece la fel de valoroase, care să poate străluci prin ele însele şi care să aibă fiecare povestea sa unică. Natalie Cole a căutat să treacă astfel dincolo de cântecele pe care tatăl său le-a facut celebre.
“Am hotărât să caut cât mai adânc în patrimoniul muzical al genului şi să aleg nu doar cântece care au fost ale tatălui meu, dar şi altele, interpretate de Frank Sinatra, Lena Horne, Sammy Davis Jr. şi Peggy Lee. Versurile acestor melodii sunt rupte din viaţă. Mă poartă pe mine, ca artist, dar şi pe publicul meu, într-o călătorie fermecătoare.”
De aceea, Cole şi producătorul său asociat, Gail Deadrick, au apelat numai la personalităţi când vine vorba de orchestratori, incluzându-i pe John Clayton, Patrick Williams, Nan Schwartz şi Victor Vanacore, artişti care au adus un real tribut cântecelor vechi prin noile lor orchestraţii şi interpretări.
“Este o artă să alegi un cântec şi apoi să-l “cuplezi” cu cel mai potrivit orchestrator”, a spus Natalie Cole. Ea şi Deadrick au chibzuit îndelung soarta fiecărui cântec, potrivindu-l cu cel mai bun orchestrator, în perfectă concordanţă cu personalitatea şi stilul acestuia. “Apoi am discutat cu fiecare orchestrator şi am luat cântecul cap-coadă, pentru a ajunge exact acolo unde ne-am dorit, chiar dacă asta a presupus să lucrăm asupra celor mai mici detalii, de la cele mai fine note şi până la cum ne doream sa înceapă fiecare cântec”.
DISCOGRAFIE SELECTIVĂ:
1975 – Inseparable
1976 – Natalie
1977 – Unpredictable, Thankful şi I Love You So
1979 – We’re the Best of Friends (album de duete cu Peabo Bryson)
1980 – Don’t Look Back
1981 – Happy Love
1983 – I’m Ready
1985 – Dangerous
1987 – Everlasting
1989 – Good to Be Back
1991 – Unforgettable… with Love
1993 – Take a Look
1996 – Stardust
1999 – Snowfall on the Sahara
2002 – Ask a Woman Who Knows
2006 – Leavin’
2008 – Still Unforgettable
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025
- Remember Julieta Szönyi. Articol de Gàlfi Akos - aprilie 18, 2025
- Dan Turturică nu ne vrea la #Eurovision și jignește creatorii pop rock din România - aprilie 17, 2025