TEN YEARS AFTER – gânduri după

0
16

Cronică de Andrei Partoş

Leo Lyons la Sala Palatului
Leo Lyons la Sala Palatului

 
 
Iulia şi Stefana au relatat cu trăire şi acurateţe cam tot ce era de spus despre acest al doilea concert în România a unei trupe cu adevărat legendare. Nu mulţi grei de la Woodstock mai cîntă, mai trăiesc, dar ne putem mândri cu vizitele repetate ale unora dintre ei: Joan Baez, Joe Cocker şi T.Y.A. Au mai fost, tot dinspre Woostock, dar o singură dată, Melanie şi Santana. Fireşte că mă aşteptam să fie casă plină, că îi căutam din priviri pe oamenii de muzică, pe cei care se tot mândreau cândva că au vizionat Woodstock pe video-casete, pe cei care sunt din generaţia mea (aveam 20 de ani în 1969)…Prea puţini erau prezenţi. Pierderea lor, dar şi a noastră. Ne merge vestea în lume, artiştii povestesc…
Sunetul a fost bun şi la recitalul Riff. Acolo solistul vocal este din alt film. În rest totul e o.k. Florin Grigoraş „Grig” e un bun entertainer, are voce bună, are un chitarist solo foarte bun iar piesele mai vechi grupate într-un medley reorchestrat au plăcut şi celor care nu le ştiau. Compoziţiile trupei au rămas cu aerul anilor 80, dar această percepţie o au mulţi şi când ascultă colegii de generaţie cum ar fi Iris, Compact, Holograf…Riff n-a avut multe apariţii în Bucureşti şi asta se simte. E o trupă cu altă rază de acţiune şi rare, foarte rare, apariţii pe micul ecran. În presa de scandal nu cred că a ajuns vreodată. Iată cu câte dezavantaje se confruntă sibienii, care au peste 40 de ani de existenţă! Este meritul lui Florin că acest turneu T.Y.A. s-a realizat, aşa că-i mulţumesc şi eu de aici!
Sala a fost caldă, primitoare. Se putea pune cortina la balcon şi ne adunam toţi în spaţiul din faţă. Ar fi dat bine şi pentru TVR2 dar şi pentru artişti. Public 70% avizat, cu reacţii foarte bune la piesele vechi din repertoriul T.Y.A. Eternele trimiteri ale unora la Alvin Lee nu-şi mai au rostul odată ce au trecut 8 ani de când Joe Gooch e în trupa simpaticilor bătrînei. Cântă bine, arată bine , e de bun simţ. La solo-ul de tobe prestat de Ric am crezut că e altcineva acolo, aşa proaspăt suna şi arăta. Era cam brunet şi de aici mirarea mea. Uit mereu că unora le e jenă de părul alb. Eu l-am avut de la 14-15 ani…de aici şi suprinderea!:)
Recitalul n-a fost mult diferit de cel de data trecută, dar oamenii de pe scenă au ştiut să nu lase să se vadă/simtă nicio clipă rutina unui turneu lung şi obositor. Au revenit la bis, care a fost cerut cu insistenţă de noi, puţini, dar convingători. N-a plecat nimeni din sală pînă la revenirea trupei. Nu sunt adeptul mersului repetat la acelaşi artist. Am făcut această excepţie pentru semnificaţia personală a repertoriului anilor 70, pentru importanţa generaţiei Woodstock în istoria culturii pop-rock mondiale. Şi la ieşire normalitatea era prezentă din plin. Artiştii au venit şi au dialogat cu toată lumea, s-au fotografiat cu cine a vrut…O reporteră de la TVR2 încerca să afle ce-i cu această trupă, ce înseamnă Woodstock pentru noi, etc. Mă gândesc că o emisiune de o oră programată cu 7 zile în urmă despre acea epocă(cu imagini, explicaţii), ar fi făcut o sală plină. Cam acesta e rolul unei televiziuni publice.
Promovarea în Bucureşti a fost foarte slabă. Fără afişe! Lumea a aflat mai multe de la radio şi de pe FB. În zilele noastre fără o promoţie agresivă nu vinzi niciun artist. Sunt prea puţini cei care fac casă plină doar prin nume! Nu mă voi referi aici la ei. Noua generaţie de iubitori de blues şi rock, ar fi trebuit să fie în Sala Palatului…
Leo Lyons a reacţionat cu multă căldură când m-am dus la el să-i strâng mâna. N-am cerut nimic, doar l-am salutat. Omul şi-a amintit că ne-am văzut şi data trecută, a amintit de Iulia şi a mulţumit (El!) pentru interviul telefonic de la Marseille. Am ajuns să admirăm normalitatea? Da!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here