Nicu Alifantis: știri în toamnă (lansări, concerte)

0
32

ȘTIRI ÎN TOAMNĂ

O lună cu mai puține apariții concertistice. Doar cu 3 întâlniri cu publicul:
BRĂILA – GALAȚI – DUMBRĂVENI (SV)
Detalii în curând!

În curând pachetul aniversar

„ALIFANTIS ♦ BACOVIA
DECEMBRE 50 COLLECTION

(50 de ierni peste decembre)”
Ediție de colecție, premium, într-un tiraj de 1000 de exemplare.
Cântecul „Decembre” pe versurile poetului George Bacovia împlinește 50 ani de când a fost compus. Se întâmpla în octombrie 1969. De-atunci și până astăzi, atât poemul cât și cântecul au intrat și rămas în conștiința melomanilor, însoțindu-mă  în mai toate concertele pe care le-am susținut.

Consider că această aniversare e un eveniment extrem de important, atât pentru mine, în calitate de compozitor și interpret, cât și pentru poetul George Bacovia autorul poeziei și consider că acest eveniment merită marcat așa cum se cuvine.

Va fi un omagiu adus poetului George Bacovia, poemului „Decembre” și istoriei acestui tandem de muzica si poezie.

Lansarea oficială a acestei ediții va avea loc la
Târgul de Carte Gaudeamus 20 – 24 noiembrie 2019,
spectacolul de lansare, 6 decembrie 2019, ora 19:00, Teatrul Metropolis.

NU UITAȚI! VĂ STAU LA DISPOZIȚIE ȘI POT FI COMANDATE pe alifantis@alifantis.ro sau tel: 0758 220 581:

 

ALIFANTIS & ZAN – LIVE LA UM 01671 – BUZĂU

DISPONIBIL pe USB Memory Stick 8GB Super Quality – ediție limitată
Carte + Concert Live & Making Of, 2019,
Preț 99,00 lei

PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA!

 

DICȚIONARUL LUI ALIFANTIS

Mic dicționar (la propriu și la figurat) de definiții,
Carte, Ediția a II-a, 2019,

preț 10,00 lei

 

ALIFANTIS & ZAN – ȚARA DE UNDE VIN

Carte + CD, 2018,
preț 35,00 lei

 

NICU ALIFANTIS
MEMORABILIA – THEATRE MUSIC COLLECTION

BOX SET – 45 ANNIVERSARY EDITION
(3 Cărți + 8 CD-uri + 2 DVD-uri + surprize), 2018,

preț 490 lei

 

NICU ALIFANTIS – 45 POEME LA ÎNTÂMPLARE

Poeme ilustrate
Carte, 2018

preț 25,00 lei

 

NICU ALIFANTIS – FACECARTE

Poeme, portrete, povestiri,
Carte, Ediția a II-a, 2016

preț 25,00 lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here