NU SACRIFICĂM SPETCACOLUL PENTRU PUNCTE?

0
23

Am revăzut conferința de presă a lui Mirel Rădoi și am fost surprins de anumite rigidități, de irascibilitatea lui. Evident, a fost și provocat. Sigur, după trei înfrângeri e greu să fii calm și simpatic. Mă refer la conținutul declarațiilor. Din depresie, a sărit spre o zonă nefericită a bățoșeniei. De la ”Nu speram la o înfrângere” la explicațiile tehnice am reținut că Mirel nu e selecționer, ci un posibil antrenor. Cum adică realizezi omogenitate prin număr de antrenamente? Dacă schimbi echipa din teren la fiecare joc (așa era și la FCSB moda) cum să omogenizezi niște oameni care se văd acum și peste câteva luni. 6 oameni noi, față de partida cu Norvegia. Enorm. Apoi alte 5 schimbări în timpul jocului. Introduce 3 jucători de atac în ultimele 10-15 minute, deși problemele majore sunt în apărare. Tătărușanu și Burcă sunt singurii prezenți în toate formulele de joc. 7 goluri în trei meciuri. Unul singur înscris și acela din 11 metri. Joc spectaculos? Care? Când? Da, cu Austria au fost ocazii, semiocazii. Problema de fond e la jucători, dar el și alții îi tot scuză. Când a intrat Iannis Hagi speram la o sclipire. Pase greșite, enervări și atât. Faptul că Rădoi e ferm, că nu-și schimbă principiile nu știu dacă ne ajută la ceva. După cele două meciuri rămase, sper să decidă el, nu alții ce va face.

Ca privitor la fotbal de peste 60 de ani, cred că nu avem jucătorii necesari pentru a aspira la mai mult. Faptul că toți antrenorii refuză psihologii la echipă, faptul că toată lumea vorbește despre ”mentalitatea de învingător” absentă nu mă face să nu observ cum arată fizic ai noștri, față de Islanda, Norvegia, Austria ca să nu-mi amintesc de Spania sau Suedia. Când mizezi pe jucători de sub 1,75m trebuie să știi cât de tehnici sunt, ce viteză pot avea și ce forță au. Dar să pretinzi spectacol când tu nu poți depăși niciun adversar în viteză, sau prin dribling, e utopie, ca să nu zic mult mai rău. Cât timp FRF va avea oameni ca Burleanu în frunte, fotbalul nostru se va scufunda încet, dar sigur. Rădoi trebuia să fie lăsat la tineret, putea merge cu omogenizarea până la culmi, putea face minuni la Jocurile Olimpice. Burleanu, Stoichiță și alți șmecheri trebuie să dispară. Abia atunci putem începe să sperăm!

*Deocamdată suporterii vor rezultate, nu spectacol imaginar. Și dacă tot promiți spectacol, vezi dacă ai cu cine să-l generezi. Echipa Națională nu e echipă de club. Vrem calificări și apoi pot veni și momentele de spectacol. Rădoi poate gândi frumos și modern, dar nu pentru locul unde se află acum!

Radu Paraschivescu a făcut o analiză clară și corectă a situației. Cu sau fără Rădoi, fotbalul nostru va cobori cât se mai poate, dacă nu se întâmplă ceva radical, fundamental! Obiectivul lui Mirel, la venire, a fost stabilit a fi calificarea la Cupa Mondială. Încă n-au început partidele acelea. Mirel poate învăța să nu se lase provocat la conferințele de presă, poate să învețe să nu spună tot ce simte și gândește. Prea mulți analiști îl pândesc. Nașul lui, GB, i-a recomandat să plece, ceea ce arată caracterul unui parvenit, care nici nu se jenează să declare că fotbalul e doar o afacere pentru el. Pentru Rădoi nu este așa! Aș preferă să facă puncte în jocurile următoare, să se decidă la un lot eficient și după aia să se gândească și la spectacol. Fără goluri fotbalul e rar plăcut ochiului!

Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here