NU VREȚI SĂ NE RESPECTĂM?

0
99

forbidden talkingComunicarea pe FB are tot felul de reguli, scrise și nescrise. Dacă ești gazda unui dialog pe o temă și pagina e la liber, atunci poate scrie oricine pe subiectul enunțat pe status. Nu ataci persoana care a postat, sau pe cei care nu-ți plac. Eu așa văd. Sunt și cei care vor să se distreze, provocând contre, sau orice se afirmă ei au ceva de spus, pe modelul „Gică-contra”. Am postat un text, care nu-mi aparținea. Am făcut doar o introducere. Subiectul a fost intens dezbătut zilele acestea. Era vorba despre cele petrecute la emisiunea „Profesioniștii”, care brusc a devenit altceva decât era. Altceva nu înseamnă mai bun! Au fost comentarii pro și contra pe pagina Psihologului, dar și pe pagina mea. Cineva a scris că l-am dezamăgit. Pur și simplu. L-am întrebat de ce, iar după 5 minute a dispărut și postarea lui/ei, cu întrebarea mea cu tot. Mi se pare o imensă lipsă de respect. Să fiu șters pe propria pagină. Am scris la reply, considerând că nu ține de tema statusului (articol postat inițial de Iulia). Am văzut de câteva ori afirmații de genul: dacă nu sunt de acord cu cei de aici, sunt atacat, sunt blocat?! Victime pe toate drumurile. Cu libertatea de exprimare, cu Revoluția, cu democrația ș.a.m.d. Nu este așa. A nu fi de acord cu ceilalți având argumente e minunat. A susține un crez, o convingere e perfect. Limbajul folosit nu e chiar la liber. Atacurile la persoanele care nu spun ca tine, sau la gazda paginii nu le admit. Viața e scurtă, nu e timp pentru educație și oricum nu se face pe FB. Nu ne putem respecta, ne despărțim urgent. Gradele de toleranță sunt diferite de la om la om. Vrei să te implici, să citești să comentezi pe pagina cuiva, te orientezi și respecți regula casei. Nu sunt specialist în FB, nici în comunicare, dar țin la aceste aspecte, de reciprocitate. Pentru o și mai bună înțelegere, precizez că am blocat și persoane care lăudau în exces, sufocant, care postau zilnic, doar ca să fie acolo, absolut nevinovat. Dacă tot avem voie să ne alegem partenerii de dialog, de ce să ne supărăm când cineva ne refuză?  Dau și eu like-uri la postările celor de pe lista mea. Extrem de rar comentez.* Se întâmplă să comentez  pe pagina mea un meci, un show teve, pas cu pas. Uneori sunt singur, alteori mai vin și alții. Adesea o fac pentru cei care nu pot vedea, cei care sunt interesați, dar o fac și pentru mine, cu sau fără feedback. O vreme mă deranja că nu sunt și alții cu mine. Acum știu când e cazul să renunț sau nu.  Nu numărul de like-uri sau comenturi contează, ci substanța lor. Like-urile de politețe, pe necitite, pe neascultate sunt cele mai antipatice. Și te prinzi ușor când primești așa ceva. Voi relua des acest text, până când sunt sigur că-s înțeles exact.

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here