O duminică la Festivalul Dilema Veche (23.08.2015)

0
39

Festival Dilema Veche 2 Angelo Branduardi (600 x 330)
Angelo Branduardi

Cronică de Entckidu
Drumul meu la Alba Iulia, făcut mai ales pentru a-l vedea pe Angelo Branduardi în cadrul festivalului Dilema Veche, trece pe la Viniloteca din Timișoara, respectiv pe la Emil Biebel omul care o însuflețește. Unde se pot primi, dacă te arăți interesat și sfaturi muzicale avizate și pe croiala celui care cere. Emil mi-a recomandat, prin primăvară, un LP al italianului. Și m-a nimerit bine, deși demarcația între ce cântă AB și în ce ar putea da altcineva cu abordarea lui muzicală și mi-ar displace la fel de mult, e foarte gingașă (în sensul ardelenesc).
Festival Dilema Veche 1 (600 x 216) 
Și mai trece și prin simpatia mea pentru literatura locală. Și n-am ales întâmplător atributul. Apropo, volumul Adelei Greceanu pe care-l cumpărasem de curând (fără să știu că va fi prezentă ca invitat la Alba Iulia), se cheamă Și cuvintele sunt o provincie, dar ea bate altundeva. La partea asta mă mișc destul de familiar printre nume de autori, curente, generații și titluri. Asta nu pentru că i-am citit pe toți, ci pentru că de mic copil am fost înconjurat de reviste literare și cele câteva mii de cărți de literatură și despre literatură ale unui tată pasionat de fenomen. Am rămas cu plăcerea asta, citesc revistele în continuare, mă încumetat să citesc chiar și cărțile în discuție din când în când, pot să intru acum într-o librărie și să spun Morții mă-tii fără să fiu îmboldit spre ieșire, pentru că librarul (așa cum s-a și întâmplat), va zâmbi complice și va ști că numesc cartea lui un cristian, scriitor dar și editor cu o pesonalitate distinctă, la Casa de pariuri literare.
Festival Dilema Veche 7 (600 x 311)Și drumul la festivalul Dilemei vechi, ține și de plăcerea de a revedea cetatea, renovată atent acum câțiva ani.
 
Nătăflește, n-am ajuns decât pentru ultima zi a festivalului. Și nu doar pentru că, cu o săptămână înainte, în oraș și în jur, pe o rază de 20 de kilometri (Aiud, Gladna, Sebeș), nu am mai găsit locuri de cazare pentru sâmbătă și duminică.
O mică terasă îngrădită de lăngă poarta 3. Și cum se poate clădi, doar din cuvinte, o oră magică. Lumea s-a străns treptat, atmofera s-a încărcat la fel. Cinci autori, care au citit din versurile proprii. Pe rând și pentru că la final nimeni nu simțea că s-ar ridica să plece, Marius Chivu, cel care a făcut introducerile și mijlocirile a mai cerut un rând. Alături de cele ale lui Ioan Es. Pop, pe care-l știam și de mai sus pomenita Adela Greceanu, am fost scufundați (cu mare plăcere pentru noi), în poeziile lui Radu Vancu, Dan Stanciu (ce revelații amândoi) și Miruna Vlad. Un nou, Aer cu diamante!
Festival Dilema Veche 3 Angelo Branduardi (600 x 399)
Angelo Branduardi

La 150 de metri mai departe, urma să cânte în scurt timp Branduardi, iar apoi, alte câteva zeci de metri mai departe, Puiu Pascu Trio. Ne-am înălțat noi în raiul lui Borges (îmbunătățit cu muzică și aer liber) sau a coboral el peste noi, în duminica asta?
 
O proastă desprindere ne-a mânat să fim în piață și să ne alegem îndelung locurile (hai mai în față să-l vedem mai bine vs. hai mai în spate că se aude mai bine) cu mult înainte de începerea concertului. Locuri au mai fost, de oriunde ai fi sosit în piață și la orice moment. N-a fost buluc, dar cei prezenți mi-au dat impresia că n-au venit din întâmplare. Mircea Vasilescu, directorul festivalului, i-a făcut din timp o bună reclamă (pentru cei care citesc prin zona Dilemei Vechi), așadar cei care n-au fost atât de norocoși ca mine, să-l deguste pe îndelete de câteva luni încoace, au avut totuși timp să-și facă o părere despre muzică.
Festival Dilema Veche 4 Angelo Branduardi (600 x 337)
Angelo Branduardi

Și cred că stilul italianului s-a potrivit perfect cu spiritul acestui festival (includ aici și spațiul de desfășurare): un folk (care se transformă când în ceva mai progresiv, când dă înspre pop-rock) dar cu o bază constantă în muzica veche, medievală, renascentistă sau clasică. Un trubadur, așa cum singur se prezintă. Mi-a plăcut că nu a ezitat să țină un adevărat discurs, de câteva minute (în italiană), prezentându-și muzica și explicându-și puțin felul în care o vede și că a ales să-și împartă spectacolul în două părți, una ritmată și animată (prima) și o doua lentă, discretă – fără să piardă decât un număr foarte mic de spectatori, prin aceste gesturi ne-comerciale.
 
Am avut o jumătate de oră între concertul lui Branduardi și cel care urma să înceapă la ora 23, să mai punem pe noi o haină, n-am făcut-o, excitați și magnetizați de lumea prin care ne purtase AB. Dar înainte de a ieși din zona scaunelor dinspre scenă s-a auzit un hotărât Nu plecați, mai stați puțin! Mircea Vasilescu împreună cu cei prin care festivalul Dilemei Vechi s-a materializat au urcat pe scenă pentru un bun rămas simbolic, prilej de mulțumiri bi-direcționale (pentru și dinspre public). Gratitudine reală, de ambele părți!
Festival Dilema Veche 6 Trio Puiu Pascu (600 x 355)
Trio Puiu Pascu

 
Pentru show-ul celor de la Trio Pascu am intrat într-o curte interioară cu un grad în minus în privința nivelui de renovare și al dichisului scenei. Când cei trei (Puiu Pascu, Virgil Popescu și Titi Herescu) au intrat sub reflectoare la ora programată, păreau trei vechi colegi de birou, ajunși la lucru foarte devreme într-o încăpere rece și nu foarte bine luminată. Fiecare a început să șteargă urmele a ceea ce ar fi fost praf așezat peste lucruri, din ziua precedentă, cu gesturi energice, dar mecanice. Mai degrabă morocănoși, ne (mai) având ce cuvinte să-și adreseze (glumesc și interpretez ce văd pe scenă, ca la teatru- desigur).
 
Odată ce aceste operațiuni ciudate s-au încheiat și s-au branșat la instrumente, fețele și gesturile s-au înviorat brusc iar ce a urmat a fost o culme a dialogului/comunicării. Nu doar că nu s-au lăsat din ochi, dar era clar că prin muzică reușeau să se provoace și să răspundă, să se armonizeze și să-și împărtășească lucruri care surclasau bietele noastre cuvinte.
Festival Dilema Veche 5 (600 x 232)
Pentru mine timpul subiectiv al cântării celor de la Trio Pascu, a fost de câteva minute. Că a durat o oră am realizat în momentul în care ne-am ridicat să plecăm și am trecut rapid de la temperatura înaltă a muzicii la cea reală (foarte scăzută), în care ne aflam de fapt, afară.
 
Spre hotel și a doua zi, spre casă. Și așteptăm deja ediția din 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here