* CANICULA ARE FORME CIUDATE .
Cu siguranţă că se vor produce schimbări meteo, dar deocamdată prognozele de acum 2-3 luni nu s-au confirmat.* Noi obligaţii pentru funizorii tv şi internet. E o veste bună, deşi reglementările sunt din 2009. Ar fi cazul să ştim ce primim, cu ce viteză, cum ieşim din contracte păguboase, nerentabile. * Aseară am văzut un talk-show moderat de acelaşi Striblea, care îl ataca pe un membru CNA care şi-a permis să afirme despre B1 că nu joacă cinstit. Cum vine asta, să faci interviu cu patronul unui post concurent, pe care până ieri îl injurai, care e şi urmărit penal ? Striblea şi prietenii Kojak (Bichir şi Racoviceanu) au argumentat apăsat şi jurnalistic pentru rosturile acelui interviu în care Ghiţă ataca justiţia!* L-am văzut şi pe Roşca Stănescu la ieşirea de la Jilava. Ce discurs! Ce a mai militat pentru salvarea nevinovaţilor din puşcărie. Cum de a aflat că-s nevinovaţi? A studiat dosare acolo? Parcă a scris cărţi. Mi se pare teribil de păgubos acest sistem de iertări pe bază de scris a unor condamnaţi. Cei netalentaţi, needucaţi n-au dreptul la libertate, la reinserare socială? Un alt atac la Justiţia venit de la un absolvent al facultăţii de drept, al unui fost securist autentic, fost propagandist comunist.* Digi24 anunţă că hiturile din New York se văd la UTV. * La Răzvan şi Dani se face promo (firesc) celor de la Radio Zu. Am semnalat acest aspect pentru a se înţelege că există un post de TOP3 permanent, care nu are parte de nicio promovare! O excepţie care nu poate trece neobservată oricât şi-ar dori unii. * Udrea a fost în vizita legală la Poliţie. A mai făcut declaraţii. Nu ştie dacă i s-a ascultat telefonul în campania electorală (cum afirma Ghiţă) dar ştie că dacă s-a întâmplat aşa ceva n-a existat acordul unui judecător. Nu mi s-a părut încântată de nominalizarea lui Ungureanu la SIE. Aşteaptă ca guvernul să fie condus de un şef SRI, dacă acum avem un interimar cu multe stele. A anunţat că va merge la tratament termal.* Atacurile lui Ponta la adresa Justiţiei au ajuns în Bruxelles, dar şi la Casa Albă. Suntem tot mai cunoscuţi în lume. *La DigiSport1 se dă meciul amical Steaua- Legia Varşovia. Unul dintre comentatori excelează prin strigături jenante. Printre ele cea prin care afirmă că Steaua n-a câştigat Campionatul, ci ASA l-a pierdut!!! Să spui asta despre o echipă care a luat trei trofee, adică tot, e cam de porc. Chiar dacă echipa n-a jucat la nivel înalt, nu e vina Stelei că adversarele sunt slabe! Se simte plecarea lui Prepeliţă…linia de mijloc e slăbuţă…Tudorie e noul vârf, dar are mult de acumulat…Scor final 1-1 după un gol frumos al lui Neagu!* Impotenţă profesională la Digisport! Se dă festivitatea de premiere la spadă pe echipe, fetele noastre pe primul loc, se intonează imnul şi ei vorbesc…Ruşinos. Tocmai de Ziua Drapelului! Dan Filoti habar nu are ce înseamnă medalia de argint. Zice că din păcate băieţii s-au oprit…în finală! Păi e minunat! Ăştia-s jurnaliştii care comentează, dar dacă nu e fotbal sunt în bălării! Iar la fotbal contează numai simpatiile personale…* Banciu şi Badea au fost mutaţi la ore mai centrale la reluare, aşa că e greu să-i ocoleşti. * Duckadam a spus ceva esenţial. Galeria care venea pe avantaje la meciuri a creat mari pagube echipei, clubului. Echipa va juca din nou fără public, iar banii plătiţi pe amenzi ar fi permis aducerea de jucători. Nu ai cum să-l contrazici pe preşedintele de imagine al echipei Steaua.* La Baku România a ajuns pe locul 16 la medalii obţinute. Se putea mult mai sus, dar nu e nici tragic!
- Klaus Iohannis a demisionat! (10.02.2025) - februarie 10, 2025
- Judecătorii C.C.R. vor bani de medicamente / Provocarea „paracetamol” pe TikTok - februarie 10, 2025
- MEMORIA FACEBOOK POATE FI UTILĂ! - februarie 3, 2025