Rob Halford a acordat un interviu revistei Metal Hammer în care vorbește despre lansarea celui de-al 18-lea album de studio, Firepower, precum și despre scena heavy metal.
Reporter: Ne poți spune mai mult despre textele pieselor incluse pe acest album?
Rob Halford: Treaba mea este să ating cât mai multe subiecte. Îmi plac provocările. Inspirația vine atât din lumea reală cât și din fantezia specifică genului heavy-metal. Versurile au o încărcătură social-politică clară. Cu toate astea, mi-a plăcut întotdeauna să folosesc metafore, să-l las pe ascultător să descopere mesajul. Deși nu mi-a plăcut niciodată să impun ascultătorului opinia mea, a noastră, vreau să le arăt oamenilor că noi suntem conectați la tot ceea ce se întâmplă în lumea reală, bine sau rău.
Reporter: Ce părere ai despre scena heavy-metal actuală?
Rob Halford: Cred că acest gen muzical este în formă bună! Genul acesta s-a dezvoltat practic din două trupe – Judas Priest și Black Sabbath – și cred că este fabulos că oriunde mergi în lume vezi trupe heavy-metal mai mici sau mai mari. Ascult trupa Power Trip și îmi place foarte mult, găsesc în muzica lor multe referințe la rădăcinile metalului. De asemenea, îmi place Electric Wizard din UK, există o mare diversitate în muzica lor. Deși prefer heavy-metalul clasic, admir și trupe precum In This Moment, cu care de altfel am și lucrat recent. Dar… cred că peste graniță, heavy-metal-ul este mai în formă.
Reporter: Ai vrea să schimbi ceva la scena heavy-metal actuală?
Rob Halford: Nu știu… Mi-ar plăcea să văd că o trupă britanică de heavy-metal iese în față și domină piața.
sursa: Metal Hammer
Judas Priest revine în România pe 22 iulie. Concertul va avea loc la Romexpo. Mai multe info aici: http://andreipartos.ro/judas-priest-firepower-la-bucuresti-22-iulie/
- DACĂ LE-AȚI RATAT. NOTIȚELE MELE - septembrie 25, 2024
- M-AM NĂSCUT ACCIDENTAL (9.09.2024) - septembrie 9, 2024
- GÂNDURI ADUNATE DE PE FB - septembrie 5, 2024