SIMONA, MUTU, MIRABELA, PĂLĂRIA ȘI ALTELE

1
272

Nu voi face niciun comentariu aici, despre numeroasele emisiuni consacrate dispariției Cristinei Țopescu. Am zis la Foc de P.A.E. ce aveam de zis (click). Ieșirile prea numeroșilor avizați și ”prieteni” nu mi s-au părut o.k. Dumnezeu s-o odihnească și fără sprijinul B.O.R., care i-a refuzat slujba pentru că a cerut să fie încinerată (pe 16.01).

Refuz să comentez edițiile mizerabile dedicate cazului Caracal de la A3 și România TV. Ar trebui s-o facă C.N.A.  

Cele de mai jos sunt adunate, șterse, completate în 7-8 zile.

*

NU E UN CAPĂT DE ȚARĂ! sau ”Halep, spulberată de Sabalenka în Australia”.

Ambele titluri vin de la DigiSport.

Simona Halep a debutat la Adelaide cu un prim joc câștigat cu 6-4, 7-5. N-a fost ușor, iar Simona s-a enervat de mai multe ori. Cahill a ajutat-o de două ori și s-a văzut. Joi pe la 4 dimineața a jucat cu Sabalenka. * Am aflat că pentru ea căldura e o problemă, că pregătirea fizică nu e tocmai la zi. Specialiștii de la DigiSport au spus asta. A pierdut jucând prost, fiind dominată clar de bielorusa de 21 de ani: 6-4, 6-2. Acum, cu antrenorul mult dorit alături de ea, sper să se vadă curând și un rezultat care contează. Strigăturile patriotarde emise de dl. Sichitiu (mai nou specialist și în tenis) n-au nicio relevanță. Firește că e fantastică prezența în Top 10 de atâția ani. Calitatea jocului însă a scăzut. Va juca, săptămâna viitoare cu J. Brady la Australian Open. Poate atunci se va vedea și ceva ambiție și inspirație.

* Sabalenka a fost întrecută clar de o fetiță (19 ani) din Ucraina. Care a jucat finala cu Barty sâmbătă.Dayana Yastrewska e o surpriză plăcută, chiar dacă a pierdut în fața numărului Unu Mondial cu 2-6, 5-7.

MIRABELA DAUER LA FLORENTINA

O emisiune mereu agreabilă, probabil singura de la A3. Florentina Fântânaru știe să asculte, să întrebe, echipa știe să monteze. Mira nu-și pierde farmecul, nici sensibiltatea (adesea excesivă). O spune fără ezitare că Andra e cea mai bună, Andra cântă orice! A fost și o secvență cu cele două, Mirabela și Andra la Sala Palatului, cântând ”Ioane, Ioane”.

ROMÂNIA, JOS PĂLĂRIA

Geambașu, tatăl și fiu în emisiune, în echipe diferite. Oare se uită cineva la meclele unora din public? Concurenții râdeau cu lacrimi, iar ei aveau puțin până la somn. Probabil de la repetiții. Simpatică  Feli în acest joc.Recunoaște toate cântecele. Mai era Augustin Viziru, Lore, Tania Popa (cam agitată, teatrală, adesea penibilă), Neamțu și un nene țăran, cam prost. Nu știu de când e emisiunea. Nu scrie nimic. Busu prezenta. Divertisment drăguț și atemporal! Cultura generală a concurenților, subțire de tot! Surpriză frumoasă la proba finală cu apariția Cristinei Neagu. Din întrebare se poate deduce că acțiunea se petrecea cam prin 2017, dar nu sunt sigur.

VESTE BUNĂ! CAZINOUL DIN 1910 SE RENOVEAZĂ LA CONSTANȚA

Am citit, apoi am văzut știrea la teve, am auzit declarații, promisiuni. Peste 3 sau 4 ani va fi gata. Ce mult mă bucur. Un prim pas spre normalitate.

VA FI BINE CU MUTU LA U21? 

Conferință de presă pentru prezentarea lui Adrian Mutu, alături de care se afla Mihai Stoichiță cu tonul lui ațipitor. Totul aproximativ, vag. Stoichiță se declară atent la toate criticile primite. Mă îndoiesc. Cât mai contează Licența Pro? Doi selecționeri fără. O jurnalistă a întrebat cine plătește pentru alegerile greșite, iar Stoichiță a dat-o cotită. Adică el și comisia rămân pe loc orice ar fi, selecționerii să plece, dacă n-au atins ”obiectivul”! Stoichiță l-a pus la punct pe Mutu la conferința de presă, gest neelegant, taxat și de D. Rădulescu. Vali Moraru a considerat că intervenția a fost o.k. Lipsă de tact totală. Mutu n-a fost instruit înainte, așa că el nu știa ce are voie și ce n-are să spună.

Ionuț Chirilă explică de ce nu avea ce căuta Mutu la naționala U21. El susține că el era pregătit , avea CV, și n-a fost luat în seamă. Expunerea lui bogată în exemple concrete a avut sens. Acuză Federația, specialiștii de acolo. Rădoi n-a antrenat o echipă de club ca lumea. Nici Contra nu avea performanță pentru a ajunge selecționer. Ionuț are dreptate în multe privințe.

FEMEIE ÎN LESĂ LA ROMÂNIA TV

Cristina Șincai i-a invitat pe cei din studio să comenteze o secvență dementă, cu un presupus cântăreț (nu știa nimeni cine e) care-și ținea iubita blondă în lesă și ”o dresa” pe stradă. Înregistrarea era preluată de pe Youtube, iar un Ciocan(parcă purtător de vorbe al Poliției) se minuna că nu există reguli pentru astfel de postări cretine și nocive pe internet. Nu și-a pus problema nicio secundă că el vedea imaginile la o televiziune de top. C.N.A. e în hibernare? * Alt subiect de ora 15,30 era legat de Oana Zăvoranu și Pepe, deși era fumat, depășit, îngropat, neinteresant. E uluitor cât de cuminți stau niști domni (cu pretenții) în studio. Printre ei și Ilieșiu (regizor și politician dispus la orice compromis, doar să-l vadă lumea).

GERMANIA -CROAȚIA 24-25, MECI FANTASTIC

Campionatul European de handbal masculin, o plăcere pentru orice iubitor de sport. Fără echipe de umplutură, nivel înalt, spectacol, tribune pline. Mingile se lipesc de tricou, de plasă…Am văzut multe partide, acum aștept fazele superioare. Danemarca, echipa campioană, a plecat acasă, ca și Franța.* Croația a revenit în ultimele 15 minute și a reușit victoria. Public extraordinar, atmosferă de finală, deși era un joc în grupe. Croația are șanse să meargă în semifinală, alături de Spania. Foarte bun comentariul lui Costi Prună, conectat la atmosfera din sală, deși era acasă, în studio!

RÂDEM DE ORICE ȘI ORICINE LA A1

Dani Oțil face un non-interviu (as usual) cu trupa Jampa (care vine de la Jump). Miștocăreala asta cu invitații, eu n-o înțeleg. De regulă cântăcioșii suportă cu stoicism, că doar au venit să se promoveze, nu? Nici măcar nu le-a zis pa! Apoi a venit Miss Culturism natural, o tanti cu bikini, tocmai bună pentru 10,15. Răzvan caută și el să facă glume. Noroc că este grupul acela isteric cu râsete. ”Xena de la Calafat” are peste 30 de ani și arată bine. Trăiește în Italia.

GUȘĂ N-A PLECAT

Ziceam că am scăpat de aparițiile lui Gușă, guru la Realitatea-Pluș, odată ce a anunțat că el se va ocupa de altele, de politică. Și ce văd acum , la 21,30? Gușă la telefon și Hoandră în studio. Se vorbea despre educație, ba și despre Observatorul cultural ajuns la numărul 1000.

CUMPĂNAȘU CONTINUĂ CAMPANIA

Cumpănașu a revenit la RomâniaTV. Iar cazul din Caracal, iar Dincă, Luiza, Alexandra, iar avocatul ăla enervant. Este și fostul procuror militar, cel cu procesul Ceaușescu. Om calificat în dosare grele, nu? Cumpănașu a vorbit mult, acuzând sistemul. Telefonic a vorbit și socrul lui Florin Iordache (da marele parlamentar), care a explicat că n-are legătură cu Dincă. Dl Odioșteanu, fost polițist, devenit om de afaceri. Multe declarații s-au modificat de-a lungul acestei cercetări dubioase, făcute mai mult la televizor.* L-am văzut pe Cumpănaș primit de Ministrul de Interne. Liberalii fac gafe în lanț în numai trei luni.

COMENTATORI SUPERIORI

”Nici vorbă de fault”, ”Galben absolut gratuit” zice sentențios ființa superioară de la microfonul DigiSport. Culmea, la reluare se vede clar că era. Asta fac câțiva comentatori, altfel o.k. dacă mă refer la I.Q. și vervă. Judecă, dau sfaturi, decid, manipulează fără rețineri. Dan Ștefănescu, Ionuț Angheluță, Andrei Niculescu sunt campionii exceselor. Ei știu ce spun antrenorii italieni, spanioli ce-o fi,  de pe margine, ce gândesc jucătorii…

APITHERAPY?

Vedete și generali la ritualul drogurilor. A3 are un nou subiect. ”O iarbă din Peru”, dar nu se știe dacă e drog. S.O.Bălan are o expunere repetitivă (”gravitate extremă”, ”bea din clondiru lui”…etc), dar se referă la serviciile secrete care se ocupă de scheme dubioase. Era acolo și marele avocat Ionașcu (a fost și apărătorul lui G. Becali), cu expunerile lui juridico-preoțești. S-au găsit 38 de persoane în sanctuarul drogurilor. S-a mai spus ceva după? Nimic!

MUZICA ȘI RECLAMELE

Reclama Ford Mustang include un scurt pasaj King Crimson din ”21 st Century Schizoid Man”. Crește nivelul cultural al publicitarilor?

FILME DE-A VALMA

Tomorrowland la Antena 1 cu George Clooney și Britt Robertson din 2015 (un SF neașteptat și adesea amuzant cu celebrul ”Dr. House” în rol negativ, firește), Eraser din 1996 la ProTV, văzut acum 20 de ani, cu Arnold.

OAMENII LUI CRISTOIU PE TEREN

La A3 Mirel Curea are expunere la ”Descoperiți” (cu Andreea Sava). Bombe, Coldea, miză de sute de miliarde, Orban nu e prost, premierul e temut, tabăra Rezist, statul paralel la paralel, site-ul Comisarul e cu Rareș Bogdan ș.a.m.d. Cică vor să-l izoleze pe președinte. Orban-Ponta o combinație, zice blonda, e toxică. Anticipate nu sunt dorite, zic musafirii nocturni. Raluca Turcan e considerată frână pentru Orban și pentru PNL.* Formatul cu ecranul împărțit în 4 e deja molipsitor la toate posturile.

PROTV L-A RATAT PE EMINESCU!

Pe 15.01, pe la 10 și ceva, Mihai Dedu a realizat că nu s-a spus nimic despre cei 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. A fost doar o constatare și atât.

ÎNTREB ȘI EU

Doi băieți țipă la noi când se trezesc în fața camerelor de filmat: Măruță (ProTV) și Tudor Barbu (B1TV). N-au regizor, n-au sunetist, n-au orelist?

LECȚII DE VIAȚĂ (PROTV)

Unele scenarii sunt bunuțe, altele sunt teribil de proaste. Sunt convins că au audiență. Rareori sunt actori cunoscuți, dar formatul este atractiv pentru multă lume.

 

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here